Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3815/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3815
Ședința publică de la 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, și pârâta GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA D împotriva sentinței nr. 699 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții reclamanți, și recurenta pârâtă GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursurile au fost declarate în termen legal și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, iar recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod pr. civilă.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința nr. 699 din 31 martie 2009, Tribunalul Dolj a dmis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și a obligat pârâta GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA D să plătească reclamanților suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 23.05.2008-31.03.2009, actualizate potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
A fost respinsă cererea privind acordarea drepturilor bănești pentru viitor.
În motivarea sentinței s-a reținut că în perioada 23.05.2008 - 31.03.2009, reclamanții au avut calitatea de funcționari publici în cadrul unității pârâte și nu au primit suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.
Potrivit art. 31 din Legea 188/1999, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului".
Ultimele două drepturi salariale, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art. 44 din OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art. 48 din OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Ori, având în vedere faptul că suspendarea prevăzută de OUG 92/2004 și OG nr. 2/2006 a fost înlăturată și faptul că potrivit art. 37 alin. 3 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, prin analogie de la plata primelor de vacanță, care s-au acordat din anul 2001, prin OUG 146 din 19.12.2007, suplimentul sporului și suplimentul gradului solicitat prin acțiune se impune a fi acordat.
OG 6/2007 nu au abrogat prevederile art. 31 alin 1 din Legea 188/1999, ci dimpotrivă, în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999, republicată, astfel că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acordarea acestor sporuri se circumscrie prevederilor legale indicate și, cum suspendarea dispusă își încetează aplicabilitatea, dreptul revine în patrimoniul reclamantului devenind actual.
S-a apreciat că este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, astfel că autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale, în concordanță cu principiul general constituțional prevăzut în art. 1 (5) din Constituție, potrivit căruia în România respectarea Constituției, a supremației legii, este obligatorie.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de "bun" se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În speța de față, salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, elemente cu conținut economic pe baza cărora reclamantul, în lipsa suspendărilor periodice, ar fi putut să aibă în patrimoniu în mod efectiv și licit sumele aferente, așa încât se impune ca după încetarea suspendării acesta să beneficieze de drepturile salariale prevăzute în favoarea sa de dispozițiile legale amintite anterior.
De asemenea, potrivit art. 1082 Cod civil, reclamantul are dreptul la plata daunelor interese echivalente cu actualizarea sumelor cu rata inflației la data plății efective.
Referitor la cererea privind acordarea drepturilor bănești solicitate și pentru viitor, instanța a reținut că creanța nu îndeplinește cumulativ cele trei condiții prevăzute de art.379 de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu existente între părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și pârâta GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA D, criticând- pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamanții au criticat sentința instanței de fond sub aspectul respingerii capătului de cerere privind acordarea celor două sporuri și pentru viitor, precum și menționarea sporurilor acordate în carnetul de muncă, susținând că sporurile solicitate constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În recursul promovat de către pârâtă s-a arătat că art.29 din Legea nr.188/1999 a fost suspendat prin acte normativ care au fost adoptate ulterior intrării în vigoare a acestei legi, iar plata drepturilor salariale și a celorlalte elemente ale salariului pentru funcționarii publici se face din bugetul de stat, în acesta nefiind prevăzute sume cu această destinație.
Examinând recursul formulat de pârâtă, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamanți în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Recursul reclamanților va fi respins ca nefondat, pentru aceleași considerente.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamanților, va admite recursul formulat de pârâtă, va modifica sentința și va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții, împotriva sentinței nr. 699 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de pârâta GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA D împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința, respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn. 2ex/ 20 Octombrie 2009
Jud. fond
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Daniela Vijloi
