Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3843/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3843
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
xxxxxxxxxxxxx
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 1203 din 07 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și intimata pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care apreciindu-se cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1203 din 07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Gorja fost respinsă acțiunea reclamantului.
Pentru a se pronunța tribunalul a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public și conform dispozițiilor art. 2 alin 2 din Legea 188/1999 funcționarul public este persoana numită în condițiile legii într-o funcție publică.
Statutul funcționarilor publici, cât și actele normative de salarizare a acestora, prevăd dreptul funcționarului public la un salariu compus din salariul de bază, sporuri, prime și alte drepturi salariale.
Conform art. 31 din Legea 188/1999 pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, beneficiind de asemenea, așa cum s-a menționat și anterior, de alte sporuri și alte drepturi reglementate conform legislației specifice fiecărui domeniu de activitate.
De altfel, salarizarea funcționarilor publici a fost reglementată de-a lungul timpului prin diferite ordonanțe de urgență, respectiv OG 92/2004, OG 82/2007, OG 2/2006, OG 6/2007, acte normative care au prevăzut toate drepturile și sporurile ce se acordă funcționarilor publici, fără însă a se prevedea faptul că funcționarii publici ar beneficia de o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, care se suportă integral pe costuri de angajator, iar pentru unitățile din sectorul bugetar se prevede că acestea se acordă în limita prevederilor bugetului de stat aprobate potrivit legii.
S-a constatat, că de-a lungul timpului, prin diferite legi de aprobare a bugetului de stat, s-a menționat în mod imperativ că nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă întrucât în buget nu au fost prevăzute sume cu această destinație, și avem în vedere dispozițiile art. 49 din Legea 713/2001, dispozițiile art. 42 din OUG 2/2006, precum și a Legilor nr. 613/2002, nr. 507/2003, nr. 511/2004 și nr. 379/2005.
Toate aceste dispoziții legale au prevăzut salarizarea acestei categorii de personal până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, fără să instituie obligația acordării tichetelor de masă cu atât mai mult cu cât Legea nr. 142/1998 care reprezintă cadrul general de acordare a acestui drept și, în consecință, dreptul comun privind acordarea tichetelor de masă, are norme cu caracter dispozitiv și nu cu caracter imperativ, stabilindu-se atât condițiile de acordare a acestui drept cât și criteriile și clauzele concrete privind acordarea alocației individuale de hrană, iar pentru autoritățile și instituțiile publice toate aceste aspecte urmează să fie prevăzute prin legea bugetului de stat, lege ce se aprobă anual și în care nu a fost prevăzute până la data pronunțării hotărârii de față.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia 14/18.02.2008, a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că acordarea tichetelor de masă reprezintă o vocație și nu un drept, ce se poate realiza doar în condițiile în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinație, iar pentru personalul contractual acordarea acestora fiind condiționată de negocierea prin contractele colective de muncă.
Ca atare, funcționarii publici se află în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcție, astfel încât nu au calitatea de salariați în sensul dreptului muncii, fiind o instituție a dreptului public căreia i se aplică normele speciale cuprinse în Constituție, în Legea 188/1999, precum și în alte reglementări de drept administrativ, și doar în completarea acestora se vor aplica normele de drept al muncii, atunci când nu contravin legislației specifice funcției publice.
Întrucât funcționarii publici nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, aceștia nu au posibilitatea negocierii sporurilor și altor drepturi cu angajatorul, ei aflându-se în raport de serviciu rezultat dintr-un act administrativ de numire în funcție, legiuitorul substituind sistemul de salarizare și acordare atât a sporurilor, cât și a altor drepturi ce se cuvin acestora.
Neexistând o reglementare specială în ceea ce privește acordarea tichetelor de masă, se constată că există o lipsă a dreptului vătămat și nu se poate invoca încălcarea principiului egalității de șanse întrucât funcționarul public este o instituție a dreptului public, iar salariatul este o instituție a dreptului muncii, și pe cale de consecință, celui dintâi i se aplică normele speciale cuprinse în Constituție, în Legea 188/1999, în alte reglementări de drept administrativ, și doar în completare normele de drept al muncii, numai în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
În titlul II din Codul Muncii se definește contractul individual de muncă care este contractul în temeiul căruia o persoană fizică denumită salariat se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator care poate fi persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu, acest contract, conform art.16, încheindu-se în baza consimțământului părților, prin negociere, astfel că în afara clauzelor esențiale prevăzute la art. 17 între părți pot fi negociate și cuprinse în contractul individual de muncă și alte clauze specifice.
În art. 2 alin 2 din Legea 188/1999 se stabilește faptul că funcționarul public este persoană numită în condițiile legii într-o funcție publică, prezenta lege reglementând raporturile juridice dintre funcționarii publici și stat, stabilindu-se în art. 31 faptul că pentru activitatea desfășurată au dreptul la un salariu, beneficiind de prime și alte drepturi, în condițiile legii, precizându-se că salarizarea acestora se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Astfel că, instanța de judecată nu se poate substitui legiuitorului în cazul salarizării funcționarului public sau părților în cazul negocierii în condițiile Codului Muncii întrucât s-ar încălca principiile constituționale ce reglementează separația puterilor în stat cât și drepturile fundamentale ale omului.
Ca atare, funcționarii publici nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, ei aflându-se în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ denumire în funcție, astfel încât nu au calitatea de salariați în sensul dreptului muncii și ceea ce particularizează raportul de muncă al funcției publice este faptul că funcționarii publici este purtător al puterii publice.
Statutul juridic al fiecărei categorii de personal este configurat de normele legale referitoare la încheierea, executarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie, astfel că nerespectarea acestora ar atrage nulitatea absolută a tuturor clauzelor raportului juridic de muncă care nu sunt stabilite cu respectarea legislației specifice fiecărei categorii de personal.
S-a apreciat că nu se poate reține că ar exista un tratament diferențiat, deoarece Curtea Constituțională a statuat prin mai multe decizii de admitere, referitoare la excepția de neconstituționalitate a diferitelor prevederi din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, că " Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării."
Pe cale de consecință dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, în măsura în care permit instanțelor de judecată să cenzureze soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel, pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin actele normative.
De asemenea, începând cu data de 31.12.2008 se interzice acordarea tichetelor de masă de către instituțiile publice, conform dispozițiilor art.8 din OUG nr.223/2008, iar în bugetul pârâtei nu au fost prevăzute sume pentru acordarea acestora, ceea ce ar determina încălcarea dispozițiilor art.1 alin.2 din legea nr.142/1998,
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
A susținut recurentul că drepturile solicitate au fost prevăzute și pentru funcționarii publici în art. 1 din 142/98.
A mai arătat că prin acest text de lege nu au fost excluși funcționarii publici ci incluși nefiind posibilă această diferențiere între salariați și funcționarii publici.
Recursul este nefondat.
Reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul DIRECȚIEI DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ
Statutul funcționarilor publici cât și actele normative de salarizare a acestora prevăd dreptul funcționarului public la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, prime și alte drepturi salariale fără a face referire la tichete de masă.
Legiuitorul nu stabilește imperativ în sarcina angajatorului obligația de a acorda tuturor salariaților tichete de masă, așa încât acordarea acestora rămâne la latitudinea sa în funcție de situația concretă din sistem și, în cazul instituțiilor publice, în măsura în care asemenea cheltuieli, sunt prevăzute în bugetul de stat.
Din redactarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă, se constată că legea stabilește categoriile de personal care pot beneficia de alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă.
În plus menționează condiția unei prevederi în bugetul de stat a cheltuielilor corespunzătoare.
Potrivit rt. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordăîn limita prevederilor bugetului de statsau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Ca urmare, legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea dreptului, condiționat de existența sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
Sunt imperative dispozițiile art. 49 din Legea nr. 733/2001 a bugetului de stat pe anul 2002, potrivit cărora în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Aceleași dispoziții se regăsesc și în Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 și Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 și în Legea 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006 precum și în acte normative ulterioare.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei referitoare la ivirea unei situații de discriminare câtă vreme prevederile legilor bugetare din perioada 2002-2006 care interziceau acordarea acestor tichete au vizat toate instituțiile publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii.
Mai mult, referirea la alte categorii profesionale nu poate fi reținută pentru că aceste categorii au situații juridice diferite și se bucură de alte drepturi și obligații, iar salarizarea se asigură din bugete distincte. Dispozițiile prohibitive din legile bugetului de stat se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați ai instituțiilor finanțate de la bugetul de stat.
Printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României nu se regăsește acordarea tichetelor de masă, care reprezintă o situație specială în care legea a stabilit regulile după care angajatorii își exercită opțiunea de a acorda sau nu aceste beneficii.
Actele normative privind acordarea tichetelor de masă, nu instituie un drept al salariaților, respectiv o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevăd doar caracterul opțional al acordării acestor beneficii condiționat de existența fondurilor bugetare.
In concluzie, dreptul pretins de reclamant nu este un drept rezultând exclusiv din lege și aplicându-se prin efectul legii astfel că, în aceste condiții, instanța urmează ca, în temeiul art.312 Cod pr. civilă, să respingă recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 1203 din 07 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red jud -
SI 2 ex./21.10.2009
Jud fond
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Costinel Moțîrlichie
