Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 385/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.385/CA

Ședința publică de la 19 octombrie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Adriana Gherasim

JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 3: Monica Costea

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului formulat în contencios administrativ de reclamantul, cu domiciliul în municipiul T,-, Bl.33,.B,.9, împotriva sentinței civile nr.1030/10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și contencios administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți CONSILIUL LOCAL, PRIMĂRIA COMUNEI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din 28 septembrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu disp. art.260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 05.10.2009, 12.10.2009; 19.10.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată:

1. Obiectul și părțile în litigiu

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr-, reclamantul, a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local, județul T și Primăria Comunei, județul T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază aferent perioadei 2004 - 2008, în total 50% din salariul de bază, sume actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.

In motivare, reclamantul arată că, la solicitarea de acordare a sporurilor arătate, pârâții au comunicat că nu se pot plăti aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituției, capitole cu această destinație, cu toate că aceste drepturi trebuia acordate începând cu 1 ianuarie 2004, fiind introduse în Legea nr. 188/1995 prin Legea nr. 161/2003, după care prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziții pentru perioada 2004 - 2006.

2. Hotărârea tribunalului

Prin sentința civilă nr. 1030/10 iunie 2009, Tribunalul Tulcea - Secția comercială și de contencios administrativ a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local și Primăria Comunei.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul este funcționar public în cadrul Consiliului Local - Primăria Comunei.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

In perioada 2004 - 2006, dispozițiile cuprinse la literele c) și d) din textul legal menționat au fost suspendate prin acte normative succesive: nr.OUG 92/2004, Legea nr. 76/2005, nr.OUG 2/2006 și Legea nr. 417/2006.

Deși este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime, intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit și cuantumul sporurilor în discuție sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabilește în raport cu treapta de salarizare.

In aceste condiții, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competența Administrației a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.

In consecință, este atributul exclusiv al Administrației să execute în concret prevederile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999 și care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.

Prin urmare, funcționarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acționeze în sensul determinării Administrației să-și îndeplinească atribuțiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăților acestora.

De asemenea, chiar dacă se verifică o situație discriminatorie în raport cu alți funcționari publici ce au obținut hotărâri judecătorești prin care s-au admis acțiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, așa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.

In măsura în care intervine Administrația și în îndeplinirea atribuțiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituția pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta și ceilalți funcționari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acțiune, fără a intra în discuție o autoritate de lucru judecat.

3. Recursul

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de fond sub aspectul legalității și temeiniciei sale, sub aspectele:

- greșit instanța de fond a interpretat dispozițiile art.31 alin.1 din legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- prima instanță a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al cererii de chemare în judecată, plata drepturilor bănești, astfel cum sunt consacrate de Legea nr.188/1999;

- ideea că aceste drept nu poate fi acordat întrucât administrația nu și-a stabilit printr-un act infralegislativ procentul celor două suplimente este lipsită de justificare, întrucât drepturile respective, nefiind înlăturate printr-o altă dispoziție expresă a legii, au continuat și continuă să existe.

Din această perspectivă, a apreciat recurentul că cele două suplimente salariale reprezintă un "bun" în înțelesul art.1 din protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, iar ceea ce a solicitat instanței de judecată nu a fost constituirea unui drept salarial, ci obligarea pârâților la aplicarea legii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 și următoarele Cod proc. civ.

4. Curtea

Examinând recursul prin prisma prevederilor art. 3041Cod proc. civ. Curtea reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:

Recurentul reclamant a are calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei comunei, județul.

În această calitate, reclamantul a solicitat în prezenta cauză obligarea pârâților la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%, precum și actualizarea acestor sporuri cu indicele de inflație.

Curtea constată că temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamante ca fiind art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.

Curtea a observat că drepturile solicitate sunt reglementate de dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Curtea a observat, totodată, că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

De asemenea, Curtea a reținut că în numerotarea anterioară republicării din anul 2007, art. 31 din Legea nr. 188/1999 era numerotat ca art. 29.

În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.

Curtea a observat însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.

Astfel, Curtea a reținut, în același sens, că obligarea pârâtei la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.

Curtea a constatat, în acest sens, că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.

S-a mai reținut că prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".

Curtea a apreciat că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpressis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.

Chiar dacă nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, Curtea a apreciat că nu se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici, întrucât în cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr. 188/1999 erau lipsite de orice echivoc, sub aspectul cuantumului primei respective, dispozițiile art. 34 alin. (2) - devenit ulterior art. 35 alin. (2) - din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prevăzând că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".

Ori, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nicio dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționat mai sus.

În consecință, Curtea a considerat că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, ce va fi confirmată prin respingerea recursului declarat de reclamantul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat în contencios administrativ de reclamantul, cu domiciliul în municipiul T,-, Bl.33,.B,.9, împotriva sentinței civile nr.1030/10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și contencios administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți CONSILIUL LOCAL, PRIMĂRIA COMUNEI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

21 octombrie 2009

jud.fond.

red.dec.jud./13.11.2009

Tehnored.gref.-

2 ex./16.11.2009

Președinte:Adriana Gherasim
Judecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Monica Costea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 385/2009. Curtea de Apel Constanta