Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3873/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3873
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
xxxxxxxxx
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O în nume propriu și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței nr. 241 din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O în nume propriu și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termen legal și este scutite de la plata taxei judiciare de timbru, iar recurenta pârâtă Oad epus, prin serviciul registratură, o cerere de suspendare a judecății în conformitate cu prevederile art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă până la soluționarea recursului în interesul legii având ca obiect drepturile prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr.188/1999 republicată și art. 1 alin. 1 din nr.OG 6/2007, la cerere fiind anexată adresa nr. 2423/1362III-7/2009 a Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciară civilă.
S-a arătat că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art. 242 alin. 2 Cod pr. civilă prin cererea de recurs.
Curtea respinge cererea de suspendare formulată de recurenta pârâtă M, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod pr. Civilă.
Apreciindu-se cauza în stare de soluționare, Curtea a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 241 din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, cu precizarea ulterioară și au fost obligați pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice O, Ministerul Finanțelor Publice la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de câte 25% fiecare, pe perioada 23.11.2004-31.10.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
S-a constat prescris dreptul la acțiune pe perioada 01.01.2004-22.11.2004
A fost disjunsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de,.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantul a fost funcționar public în cadrul instituției pârâte, conform confirmării acesteia și îi sunt aplicabile dispozițiile legii nr. 188/1999 R, privind statutul funcționarului public.
Conform art. 31 alin. 1 lit. c și d din această lege, funcționarii publici au dreptul pentru activitatea desfășurată la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la acordarea acestor drepturi au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006. Începând cu anul 2007, suspendarea a încetat, dar drepturile prevăzute de lege nu au fost acordate funcționarilor publici.
S-a constat astfel că, normele legale de suspendare a aplicării acestor drepturi nu mai sunt în vigoare, iar suspendarea actului normativ a avut ca efect doar amânarea aplicării acestuia, și nu suprimarea definitivă a efectelor actului normativ ce a stabilit aceste drepturi.
În consecință, suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea acestuia, ce nu a fost abrogat printr-o dispoziție legală ulterioară, sau nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege, și ca urmare dreptul subzistă și după încetarea suspendării acesta devine actual, părțile urmând să fie repuse în drepturi cu efect retroactiv.
Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul prevăzut de lege să producă efectele pentru care a fost creat, iar autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale, în concordanță cu principiul general prevăzut de art. 1 din Constituție coroborat cu art. 38 din aceasta.
S-a avut în vedere faptul că începând cu 23.11.2004, data intrării în vigoare a OUG nr. 92/2004, exercitarea dreptului de acordare a sporurilor a fost suspendat, suspendare menținută până la data de 01.01.2007, dată de la care s-a născut dreptul la acțiune al persoanelor în cauză.
Pentru perioada 01.01.2004 - 22.11.2004, dreptul la acțiune este prescris, potrivit art. 3 din Decretul 167/1958. Dispozițiile art. 29 alin. 1 din Lg. nr. 188/1999 au fost în vigoare în perioada ianuarie-noiembrie 2004, deoarece prin art. XXV din legea nr. 161/2003 s-a dispus că aplicarea art. 29 alin. 1 din lg. 188/1999 intră în vigoare cu data de 1 ianuarie 2004.
Aplicarea acestui text de lege a fost suspendată prin articolul unic pct. 7 din lg. nr. 164/2004 ce a aprobat OUG nr. 123/2003, iar apoi prin OUG nr. 92/2004 ce a intrat în vigoare la 23.11.2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O în nume propriu și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a susținut că instanța a interpretat greșit faptul că acest spor de 25% trebuia acordat conform art. 31 din Legea nr.188/1999 modificată, fără a ține cont că sumele necesare acordării acestor sporuri nu au fost prevăzute în buget, iar art. 31 nu prevede cuantumul acestora, nefiind cuprinse nici în nr.OG 6/2007 modificată, ce reprezintă legea de salarizare a funcționarilor publici.
S-a mai susținut că instanța nu a ținut cont că acțiunea reclamanților este prescrisă pentru anul 2004, conform Decretului nr. 167/1958 drepturile salariale putând fi cerute cu trei ani în urmă, respectiv din anul 2006.
Examinând recursul formulat de pârâți, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii sale fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului din acțiune privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul formulat de pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală M și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O în nume propriu și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței nr. 241 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn. 2ex/19 Octombrie 2009
Jud. fond
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Costinel Moțîrlichie
