Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3875/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3875
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
xxxxxxxxx
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 383 din 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA S-POLIȚIA COMUNITARĂ
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat recurentul reclamant și consilier juridic pentru intimata pârâtă PRIMĂRIA S-POLIȚIA COMUNITARĂ
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal, este scutit de la taxa de timbru iar intimata pârâtă a depus întâmpinare.
Recurentul arată că nu solicită termen pentru observarea întâmpinării.
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând cauza pe fond admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata celor două sporuri solicitate prin acțiune în sume actualizate cu indicele de inflație.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă PRIMĂRIA S-POLIȚIA COMUNITARĂ O solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 383 din 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Primăriei S și a lipsei procedurii dministrative prealabile - invocată de intimata Instituția Primarului mun. S fiind respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA S - POLIȚIA COMUNITARĂ
Pentru a se pronunța, tribunalul a reținut că, prin raportare la obiectul acțiunii și prin prisma dispoz. art. 1, art. 2 lit. a, art. 7 alin l. 554/2004, corob. cu dispoz. OG 2/2006, OG 6/2007 ce reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anii 2006, 2007, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei mun. și procedurii prealabile și a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă.
S-a apreciat că primăria ca și entitate nu are capacitate juridică proprie, neputând fi parte in judecată conform art 4l, structura sa funcțională neavând în competență dreptul de dispoziție cu privire la drepturile salariale ale funcționarilor publici deoarece calitatea de ordonator de credite revine Instituției Primarului conform art 63 alin 4 lit a. 2l5/200l.
Conform art. 1 alin l. 554/2004 a contenciosului administrativ - orice persoană ce se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ ori prin nesoluționarea in termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ.
În calitate de persoană vătămată - reclamantul, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente - trebuia să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau in parte a acestuia.
Potrivit dispoz. art 3l alin din OG 2/2006, dispoziție menținută și în /2007 se prevede că soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi este de competența ordonatorilor de credite, contestația depunându-se in termen de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
de credite le incumbă obligația potrivit alin. 3 al aceluiași articol să soluționeze contestațiile in termen de l0 zile de la înregistrare, cu avizul organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de autoritate, ori instituție publică.
Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin - persoana in cauza se poate adresa instanței de contencios administrativ, in termen de 30 zile de la data comunicării soluționării contestației.
Nerespectând procedura susmenționată, prealabilă, adresării instanței judecătorești competente -rezultantă este, respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
Lipsa procedurii prealabile constituind excepție dirimantă și absolută, prioritară excepției prescrierii dreptului la acțiune - această din urmă excepție nu s-a mai analizat.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs recurentul a susținut că motivarea primei instanțe este nelegală atâta timp cât la nivelul direcției Poliției Comunitare nu s-au stabilit niciun fel de sporuri care să fi putu fi contestate.
Pentru a îndeplini cerințele art.31 din OG 2/2006 era necesară stabilirea la nivelul instituției a sporurilor în cauză într-un procent pe care dacă nu îl accepta trebuia să-l conteste.
Recurentul a mai arătat că a formulat între timp o cerere adresată Primarului Mun.
Examinând recursul formulat de reclamant, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare:
În ceea ce privește critica vizând efectuarea procedurii prealabile, în raport de data înregistrării cererii adresate Primarului Mun. S, respectiv 14.05.2009, și de data formulării cererii de chemare în judecată, 18.03.2009, se constată că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor art 3l alin din OG 2/2006, cum corect a reținut instanța de fond.
Pe de altă parte analizând fondul pretențiilor reclamantului se rețin următoarele aspecte:
Referitor la acordarea suplimentelor salariale se reține că reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 126 alin. 3 din Constituție art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
Pentru motivele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 urmează a respinge recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 383 din 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA S-POLIȚIA COMUNITARĂ
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red jurd. -
Tehnored SI 2 ex./21.10.2009
Jud fond
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Costinel Moțîrlichie
