Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3878/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3878

Ședința publică de la 07 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru

JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie

JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie

Grefier - -

xxxxxxxxxxx

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O ȘI PRIMARUL MUNICIPIULUI O împotriva sentinței nr. 908 din 09 MARTIE 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O ȘI PRIMARUL,UMICIPIULUI O și intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a arătat că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.242 Cod proc. civilă.

Curtea a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra cauzei de față:

Prin sentința nr. 908 din 09 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul și a fost obligați pârâții să plătească reclamantului suplimentul postului în procent de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază aferente perioadei 01.07.2005 - 30.11.2008 actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

În motivarea sentinței s-a reținut că reclamantul este funcționar public fiind în raporturi de serviciu cu pârâții în perioada 01.07.2005 - 30.11.2008 perioadă pentru care a solicitat plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare întrucât nu a beneficiat de această plată așa cum rezultă din adeverința nr.2013/18.02.2009 eliberată de Primăria

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O ȘI PRIMARUL MUNICIPIULUI O, criticând- pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivele de recurs s-a susținut că deși prin dispoziția nr.1126/02.12.2008 a Primarului municipiului O au fost acordate drepturile salariale cuvenite, respectiv suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, tuturor funcționarilor publici din cadrul Primăriei municipiului O, pentru perioada 04.12.2006-24.08.2008 în care reclamanta a avut calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei municipiului O, aceste drepturi nu pot fi acordate retroactiv, cu atât mai mult cu cât au fost suspendate prin actele normative ce au reglementat salarizarea, iar fostul primar nu le-a acordat.

Examinând recursul formulat de pârât, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.

Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.

Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.

Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.

Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.

Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii sale fiind arbitrar și fără susținere legală.

Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.

În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.

În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Nu poate fi reținută susținerea reclamantului din acțiune privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).

Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.

În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).

Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".

În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul formulat de pârâți, va modifica sentința și va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O ȘI PRIMARUL MUNICIPIULUI O împotriva sentinței nr. 908 din 09 MARTIE 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud. -

Tehn. 2ex/20 Octombrie 2009

Jud. fond

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Costinel Moțîrlichie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3878/2009. Curtea de Apel Craiova