Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3879/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3879

Ședința publică de la 07 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru

JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie

JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie

Grefier - -

xxxxxxxxxxx

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, PRIMARUL MUNICIPIULUI O împotriva sentinței nr. 1706 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante,.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, PRIMARUL MUNICIPIULUI O și intimatele reclamante,.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar intimatul reclamant a formulat întâmpinare.

S-a arătat că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 Cod proc. civilă.

Curtea a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.

CURTEA:

Asupra cauzei de față:

Prin sentința nr. 1706 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinția fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele - și împotriva pârâților Primarul Municipiului O și Primăria Municipiului O,

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantelor suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază aferente perioadei 01.01.2004 - 30.11.2008, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

S-a respins capătul de cerere privind efectuarea înscrierilor în carnetul de muncă și capătul de cerere formulat de reclamanta privind acordarea sporurilor pe viitor.

Pentru a se pronunța tribunalul a reținut că reclamanta - a avut calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului O în perioada 01.01.2004-30.11.2008, iar reclamanta în perioada 01.05.2007-30.11.2008. Începând cu data de 01.12.2008, reclamantelor li s-a acordat suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază prin decizia nr.1126/02.12.2008 emisă de Primarul mun.

Potrivit art.31 din Legea nr.188/1999 republicată pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.

Aplicarea dispozițiilor art.29 (actual art.31) din Legea nr.188/1999 a fost suspendată la data intrării în vigoare a OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005. Prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 (actual art.31) au fost suspendate și în continuare prin nr.OG2/2006, până la data de 31 decembrie 2006. La data de 01.01.2007 când a încetat suspendarea funcționarul public a fost repus în drepturi cu caracter retroactiv în privința acestor suplimente.

S-a constatat că dreptul funcționarului public la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost prevăzut de lege începând cu data de 01.01.2004, dată de la care se aplicau dispozițiile art.29 (actual art.31), conform art.25 din Legea nr.161/2003 de modificare a Legii nr.188/1999 și a fost suspendat până la data de 01.01.2007.

Conform dispozițiilor art.2 din nr.OG6 din 24 ianuarie 2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, "prezenta ordonanță se aplică funcționarilor publici numiți în temeiulLegii nr.188/1999privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Din interpretarea dispozițiilor art.1 din același act normativ rezultă că sistemul de salarizare al funcționarilor publici cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi, ori suplimentele solicitate de reclamanți reprezintă sporuri și prin urmare fac parte din salariul funcționarului public.

Pe de altă parte, instanța a reținut că potrivit art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."

Noțiune cu caracter autonom, "bunul" a căpătat în accepțiunea Curții valențe din ce în ce mai largi. Astfel, se poate afirma că în conținutul acestui termen s-a înglobat și noțiunea de valoare patrimonială ca ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.

S-a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale întrucât dreptul la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un drept de creanță și deci un bun, de care reclamanții au fost lipsiți prin suspendarea aplicării dispozițiilor art.29 (actual art.31) din Legea nr.188/1999.

Pentru perioada 01.01.2004 - 04.03.2006 s-a apreciat că dreptul la acțiune al reclamanților nu este prescris întrucât dispozițiile legale care au suspendat plata acestor suplimente au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii suplimentelor prevăzute de art. 31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999.

În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a drepturilor salariale și pe viitor, instanța a respins cererea având în vedere că începând cu data de 01.12.2008 reclamanta beneficiază de aceste drepturi.

Referitor la cererea de consemnare în carnetul de muncă a acestor suplimente se apreciază că aceste consemnări se fac, la solicitarea reclamanților, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-au stabilit aceste drepturi.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, PRIMARUL MUNICIPIULUI O, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivele de recurs s-a susținut că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut întrucât prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, privește perioada 01.05.2007 - până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și pentru viitor iar instanța a obligat la plata drepturilor salariale și pentru perioada 01.01.2004 - 30.04.2007 care excede solicitării.

A arătat că începând cu 01 decembrie 2008, cele două drepturi salariale, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, au fost acordate tuturor funcționarilor publici din cadrul Primăriei iar cu privire la perioada anterioară datei de 30.11.2008 consideră că drepturile salariale solicitate nu pot fi acordate funcționarilor publici retroactiv fiind suspendate prin acte normative iar fostul primar nu le-a acordat.

S-a mai susținut că pentru perioada anterioară datei de 04.03.2006, pentru reclamanta - acțiunea este prescrisă în raport de data formulării cererii.

Examinând recursul formulat de pârâți, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.

Reclamantele au calitatea de funcționar public, fiind salarizate în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.

Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.

Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.

Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.

Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamante în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.

Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.

În atare situație, reclamantele sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.

În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Nu poate fi reținută susținerea reclamantelor din acțiune privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).

Prin urmare, creanța invocată de reclamante nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.

În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).

Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".

În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantele nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul formulat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, PRIMARUL MUNICIPIULUI O și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, PRIMARUL MUNICIPIULUI O împotriva sentinței nr. 1706 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante,.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamante.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud. -

Tehn. 2ex/19 Octombrie 2009

Jud. fond

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Costinel Moțîrlichie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3879/2009. Curtea de Apel Craiova