Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 389/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 389

Ședința publică de la 28 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 2: Doina Lupea

JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE împotriva sentinței nr.3041 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit recurentul pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, intimatul reclamant, intimatele pârâte ARHIVELE NAȚIONALE, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A ARHIVELOR NAȚIONALE G și intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă potrivit art.302 Cod procedură civilă și este scutit de taxa de timbru.

S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

S-a referit că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.

Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor Arhivele Naționale și Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Direcția Județeană a Arhivelor Naționale G la plata primelor de concediu pe anii 2004-2006, actualizată cu indicele de inflație.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că este funcționar public și, în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. 2 din Legea 188/1999, are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

De acest drept reclamantul nu a beneficiat niciodată deoarece a fost suspendat chiar de la început prin legile bugetare anuale.

Că, suspendarea dreptului nu echivalează cu anularea lui, deoarece drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții sau îngrădiri, ele sunt apărate de lege împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor lipsite de obiectivism, a abuzurilor ori arbitrariului.

Cu alte cuvinte, un drept câștigat nu mai poate fi pierdut, ci eventual doar amânat la plată.

Considerând că măsura suspendării care anulează acordarea unei componente esențiale a dreptului câștigat aduce atingere însăși existenței dreptului, ceea ce conduce la încălcarea flagrantă a dispoz.art. 53 din Legea fundamentală și a drepturilor și libertăților apărate de CEDO.

A depus la dosarul cauzei adeverința privind îndeplinirea funcției de agent de poliție și sentința nr. 384/2006 a Tribunalului Mehedinți, invocând practica judiciară în materie.

Pârâtul MIRA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, deoarece dreptul a fost suspendat succesiv prin legile bugetare anuale, iar în temeiul art. 60-63 pr.civ. a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința nr.3041 din 12 octombrie 2007, Tribunalul Gorja admis acțiunea și a obligat pârâții la plata către reclamant a primelor de vacanță pe perioada anilor 2004-2006.

S-a respins cererea de chemare în garanție a MFP.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul MIRA, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

In motivele de recurs formulate de pârâtul MIRA s-a susținut că neacordarea primei de concediu avut la bază o succesiune de acte normative prin care dispozițiile art.33 alin.2 din Legea 188/1999 referitoare la prima de concediu au fost suspendate.

Recursul este nefondat.

Motivele de recurs privind neluarea în considerare a dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată, sunt neîntemeiate.

Raportul de serviciu al funcționarului public este un ansamblu de drepturi și obligații ale acestuia și ale instituției publice în care își desfășoară activitatea.

Indemnizația de concediu de odihnă face parte din categoria drepturilor salariale ale funcționarului public, înscriindu-se în prevederile art.34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.

Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizația de concediu de odihnă se circumscrie sferei raportului de serviciu ale funcționarului public.

În conformitate cu art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.

Ca urmare, funcționarii publici trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.

Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.

Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.

Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.

Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.

Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.

Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.

În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.

Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.

Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.

Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.

In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE împotriva sentinței nr.3041 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.

Tehnored./2 ex.

03.03.2008

Președinte:Teodora Bănescu
Judecători:Teodora Bănescu, Doina Lupea, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 389/2008. Curtea de Apel Craiova