Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 389/2010. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR Nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 389

Ședința publică din 17 februarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Floarea Tămaș

JUDECĂTOR 2: Maria Hrudei

JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu

GREFIER: ---

S-a luat în examinare recursul formulat de către pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și recursul formulat de către pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, împotriva Sentinței civile nr. 2/CA din 13 ianuarie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BISTRIȚA -N în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați și --, privind și pe pârâtul intimat MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR precum și pe intervenienții intimați și -, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari - spor risc și suprasolicitare neuropsihică 50%.

La apelul nominal, la a doua strigare, se prezintă reprezentanta pârâților recurenți Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, consilier juridic -, care depune delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile se află la al doilea termen de judecată, sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.

Raportat la cauza dedusă judecății se reține că la data de 22 ianuarie 2010 s-a înregistrat la dosar o întâmpinare din partea Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului B-N în numele pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice, prin intermediul căreia achiesează în totalitate la căile de atac declarate de către recurenții pârâți și pe cale de consecință solicită admiterea recursurilor, cu consecința legală ca în urma rejudecării cauzei sub toate aspectele să se admită excepția de lipsă a calității procesuale pasive a pârâtului de rândul 4 Ministerul Finanțelor Publice.

Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanta pârâților recurenți Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.

Se constată că la data de 15 februarie 2010 s-a înregistrat la dosar un răspuns la întâmpinare din partea reclamanților intimați și -, precum și din partea intervenienților intimați și -, prin care solicită respingerea excepțiilor invocate.

Se constată că nu s-a primit răspuns la adresa instanței de la termenul precedent, însă reprezentanta pârâților recurenți Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ depune la dosar copia primită prin fax a adresei nr. 344/III/I din 8 februarie 2010 emisă de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚA -N din care rezultă precizările făcute de această instanță în legătură cu calitatea intimaților, -, și -.

În condițiile depunerii răspunsului la adresă, Curtea apreciază că la dosar sunt suficiente acte lămuritoare în legătură cu cauza.

Nefiind alte cereri sau probe, Curtea, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentanta pârâților recurenți Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ solicită admiterea recursurilor declarate cu consecința rejudecării cauzei și modificării sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în scris.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2 din 13 ianuarie 2009 a Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins excepția necompetenței materiale a instanței, excepție invocată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.

S-a admis, ca fiind întemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, - și intervenienții în interes propriu și împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA -N și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință, pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA -N au fost obligați să calculeze și să plătească reclamanților sumele de bani ce reprezintă sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară reclamanților începând cu luna octombrie 2004 până la zi și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă.

Pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA -N a fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.

S-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N, cerere formulată de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, și chematul în garanție a fost obligat să asigure pârâților sumele necesare privind drepturile reclamanților și ale intervenienților admise prin prezenta sentință.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința civilă 204/F/24 04.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BISTRIȚA -N în dosar nr- se dispune disjungerea cererii de intervenție formulată de intervenienții și în calitate de funcționari publici în cadrul Parchetului de pe lângă Trib. BN, formarea unui nou dosar și transpunerea cauzei spre competentă soluționare Secției comerciale și de contencios administrativ, complet 4 fixând termen de judecată la 20 mai 2009. După disjungere s-a format dosarul nr- al Secției comerciale de contencios administrativ și fiscal în care s-a procedat la citarea reclamantelor și a pârâților.

BN în numele pârâtă de rând 4 formulat întâmpinare la acțiunea formulată de reclamante prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a în cauză și respingerea acțiunii față de ca neîntemeiată. Se invocă excepția pe considerentul că între reclamantă și nu există raporturi juridice de muncă astfel că acesta din urmă nu are calitate procesuală pasivă. Și pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât răspunde de elaborarea bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale însă cu respectarea procedurii reglementată prin disp. Legii nr. 500/2004, art. 14 și art. 33-34.

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a formulat cerere de chemare în garanție pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamantelor să se dispună prin aceeași hotărâre ca să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantelor.

La data de 20 mai s-a depus de către numite funcționar public în cadrul, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚA -N o cerere de intervenție chemând în judecată pe aceeași pârâți și solicitând aceleași drepturi ca și reclamantele pentru perioada 01.04.2008 la zi cu aceeași motivare în fapt și în drept.

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la data de 21 mai 2009 formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii reclamantelor ca fiind prescrisă pentru perioada 18 martie 2008-24 mai 2005 și ca inadmisibilă pentru restul perioadei. S-a invocat excepția necompetenței materiale a instanței pe considerentul că reclamantele fac referire în acțiune la dispozițiile nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare astfel că acest caz este competentă Judecătoria Bistrița.

Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă pe considerentul că admiterea acțiunii ar echivala cu depășirea puterii autorității judecătorești, având în vedere intervenția instituției abrogării dreptului de la data de 1 octombrie 2000.

BN a formulat în numele, întâmpinare la cererea de chemare în garanței a solicitând respingerea acestei cereri ca neîntemeiată pe considerentul că între și celelalte părți nu există nici o obligație de garanție.

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe Lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a depus "Note de ședință" cu privire la întâmpinarea formulată de chematul în garanție pe considerentul că obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004.

La data de 19.11.2008 numitul funcționar public în cadrul, Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚA -N a formulat cerere de intervenție în interes propriu în acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar, chemând în judecată pe aceeași pârâți și solicitând aceleași drepturi ca și reclamantele pentru perioada 16 iunie 2008 la zi cu aceeași motivare în fapt și în drept.

MINISTERUL PUBLIC - parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a depus note de ședință la 12 ianuarie 2009 față de cererea de intervenție în interes propriu solicitând admiterea în principiu a acesteia.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut următoarele:

Referitor la excepția invocată de MINISTERUL PUBLIC tribunalul a apreciat că instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. S-a dispus disjungerea cauzei privind pe reclamantele, la Secția comercială de contencios administrativ a Tribunalului Bistrița N pe considerentul că acestea au calitatea de funcționar public în cadrul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚAN iar potrivit art. 911din Legea nr. 188/1999 competența de soluționare a acțiunii privind drepturile funcționarilor publici aparține Secției comerciale de contencios administrativ din cadrul tribunalului Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară; în Dreptul nr.1/2001, p. 23-30).

Într-adevăr, art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 nu utilizează sintagma determinată "potrivit dreptului comun civil", ci sintagma generică "potrivit dreptului comun" care se determină, de la caz la caz, în funcție de natura raportului juridic dedus judecății, raport în cadrul căruia s-a ivit discriminarea.

În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților ), precum și ale art.5 din Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul, tribunalul a constatat că se impune respingerea acesteia chiar în ipoteza inexistenței unor raporturi juridice inexistente dintre acest pârât și reclamanți, potrivit art. 3 alin.1 litera A, pct.2 din nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea, acesta elaborează proiectul bugetului de stat, a legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat iar, potrivit art.22 din Legea nr.388/2007 privind bugetul de stat pentru anul 2008, Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să acopere cheltuielile privind despăgubirile stabilite ca fiind datorate în nume propriu sau în reprezentarea interesului statului pe baza hotărârii definitive ale instanțelor judecătorești, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat pe anul 2008.

Reclamanții, - și intervenienții în interes propriu și își întemeiază cererile pe disp. art. 40 din OUG nr. 92/2004 aprobată și modificată prin Lg. 76/2005, pe considerentul că funcționarii publici beneficiază de sporurile sau alte drepturi salariale prev. de legislația specifică autorității sau instituției în care își desfășoară activitatea.

Sporul de 50%, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este reglementat de art.47 din Legea 50/1996 și, la data stabilirii acestui drept, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, care există în aceeași formă și astăzi.

Drepturile salariale ale magistraților prevăzute în Legea nr.50/1996 au fost supuse în timp unor modificări, printre care unele efectuate fără respectarea dispozițiilor constituționale privind delegarea legislativă cuprinse în art. 114 alin.1 din Constituția României, respectiv art.115 alin.1 după revizuire.

Astfel, prin nr.OG83/2000, ordonanță simplă, s-a "modificat" Legea nr.50/1996, în sensul că prin aceasta a fost "abrogat" art.47 din Legea 50/1996.

Tribunalul a reținut însă că abrogările textelor legale din Legea nr.50/1996 dispuse prin această ordonanță sunt neconforme cu Constituția întrucât nu pot fi emise ordonanțe în domenii care fac obiectul legilor organice și totodată încalcă și dispozițiile din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Potrivit art.72 alin.3 litera "e" din Constituție, anterior revizuirii, respectiv art.73 alin.3 litera "p" după revizuire, regimul raporturilor de muncă ale magistraților, din care face parte integrantă și salarizarea, se reglementează prin lege organică.

Articolul 4 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că "Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte" iar "categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României.

În consecință și după adoptarea nr.OG83/2000, art.47 din Legea 50/1996 a rămas în vigoare și este în vigoare și în prezent, chiar dacă ulterior au fost adoptate și alte legi care reglementează salarizarea magistraților și personalului auxiliar de specialitate.

Tribunalul a reținut că, articolul 47 din Legea 50/1996 nu a fost abrogat de art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002, deoarece nu este cuprins în capitolele din lege referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților, ci face parte din capitolul "dispoziții comune" și nici nu constituie o dispoziție contrară celor cuprinse în nr.OUG177/2002, fiind un drept complementar și nu unul contrar celor prevăzute în această nr.OUG177/2002.

Nici prin nr.OUG27/2006 nu a fost abrogat art.47 din Legea 50/1996, această ordonanță abrogând expres doar nr.OUG177/2002( prin art.4 lit."a"), nu și dispozițiile din Legea nr.50/1996 în vigoare la acea dată, printre care și art.47. Cum dreptul reglementat de art.47 din Legea 50/1996 nu constituie o dispoziție contrară față de nr.OUG27/2006 (fiind complementară) nu fost abrogat nici de art.4 lit."f" din nr.OUG27/2006.

Dimpotrivă, prin art.32 din nr.OUG27/2006, se prevede că magistrații beneficiază și de drepturile stabilite în mod expres pentru aceștia prin alte acte normative speciale.

Concluzionând, tribunalul a reținut că și după intrarea în vigoare a OUG nr.27/2006 continuă să fie în ființă dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art.47 al Legii nr.50/1996.

Este adevărat că nr.OG8/2007 abrogă Legea nr.50/1996 în întregime, însă prin această ordonanță simplă nu se putea produce o abrogare a unei legi organice, astfel că reclamanții beneficiază și în prezent de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară (noțiunea de "salariu de bază" din art.47, fiind înlocuită de indemnizația de încadrare brută lunară, prin art.44 din OUG nr.177/2002) beneficiază și în prezent.

Acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este justificată de motive obiective, magistrații și personalul auxiliar de specialitate desfășurându-și activitatea în condiții de stres or vătămările produse de stres trebuie compensate prin stabilirea acestui spor care se adaugă la indemnizația lunară de încadrare (respectiv salariul de bază brut lunar, pentru personalul auxiliar de specialitate).

În sensul celor anterior reținute de tribunal s-a pronunțat și ÎCCJ, care a fost chemată să realizeze interpretarea unitară a art.47 din Legea nr.50/1996, ca urmare a faptului că în practica judiciară s-au pronunțat soluții diferite cu privire la existența dreptului reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.

Astfel, în ședința din 10 martie 2008, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008 având ca obiect soluționarea unui recurs în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată a pronunțat Decizia nr. 21, în sensul că a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Prin această decizie realizându-se doar o interpretare a unei dispoziții legale și nu o "legiferare" și cum normele și actele de interpretare a unei dispoziții legale produc efecte de la data intrării în vigoare a dispoziției legale pe care o interpretează și nu doar pentru viitor, interpretarea dată de are efect începând cu data intrării în vigoare a OG nr.83/2000 și nu doar de la data publicării deciziei ÎC. în Monitorul Oficial al României.

Față de cele anterior arătate, tribunalul a reținut că este nejustificat refuzul pârâților MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA - N, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR de a plăti reclamanților sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art.40 din OUG. nr. 92/2004 coroborat cu art. 47 din Legea nr. 50/1996 în procent de 50% indemnizația brută lunară, noțiunea de "salariu de bază" din art.47, fiind înlocuită de "indemnizația de încadrare brută lunară", prin art.44 din OUG nr.177/2002, după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.

Sumele solicitate de reclamanți sunt drepturi bănești cu caracter salarial ce trebuiau executate succesiv de către pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, prin plata lor lunară.

Acțiunea reclamanților pentru plata drepturilor restante începând cu data de 01.10.2004 la zi și în continuare, ce face obiectul prezentului dosar, deși a fost promovată la data de 29.10.2007, este în termen formulată pentru pretențiile aferente întregii lunii octombrie 2004 și nu doar pentru cele de după această dată, scadența plății drepturilor aferente întregii luni octombrie fiind 13.11.2004.

Prin urmare acțiunea a fost admisă și pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, au fost obligați să calculeze și să plătească fiecărui reclamant și intervenient sumele de bani ce reprezintă sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară, pentru perioada 01.10.2004 la zi pentru reclamantele și și în continuare sume actualizate cu indicele de inflație potrivit dispozitivului iar pentru intervenienta de la data de 01.10.2004 la zi și în continuare iar pentru intervenientul de la data de 16 iunie 2008 la zi și în continuare, potrivit dispozitivului, sume actualizate cu indicele de inflație, deoarece refuzul acestora de a achita aceste drepturi bănești este evident, rezultând și din faptul că deși din data de 10 martie 2008 s-a statuat în sensul că acest drept este și în prezent în ființă, pârâții au continuat să se opună admiterii acțiunii. Apare astfel justificată cererea reclamanților de a solicita plata unor drepturi bănești care încă nu au ajuns la scadență.

În baza art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii, sumele datorate fiecărui reclamant vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data scadenței și până la plata efectivă a acestora, pentru a se realiza o despăgubire integrală a reclamanților, ca urmare a neexecutării lor de bună voie, la scadență.

Ca urmare a admiterii acțiunii principale a fost admisă și cererea de chemare în garanție, având calitate procesuală pasivă de a sta în judecată în prezenta cauză, astfel că, în baza art.60 Cod proc.civilă a fost obligat chematul în garanție să aloce fondurile necesare efectuării plăților către reclamanți, inclusiv cele necesare angajatorului pentru plata contribuțiilor către diversele fonduri și impozitului.

Totodată, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA -N fiind cel care deține carnetele de muncă ale reclamanților, în baza art.7 alin.2 din Decretul nr.92/1976, a fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale acestora.

Față de aceste considerente de fapt și de drept acțiunea reclamanților și intervenienților în interes propriu a fost admisă și au fost obligați pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE să calculeze și să plătească sumele datorate reclamanților iar pârâtul MEF a fost obligat să aloce fondurile necesare efectuării plăților către reclamanți, inclusiv cele necesare angajatorului pentru plata contribuțiilor către diversele fonduri și impozitului.

Împotriva hotărârii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului recurenta a arătat că TRIBUNALUL BISTRIȚAN pentru a admite cererea de chemare în judecată a reținut "că reclamanții, și intervenienții în interes propriu și își întemeiază cererile pe dispozițiile art. 40 din OUG nr. 92/2004 aprobată și modificată prin Legea 76/2005, pe considerentul că funcționarii publici beneficiază de sporurile sau alte drepturi salariale prevăzută de legislația specifică autorității sau instituției în care își desfășoară activitatea. "

Pe de altă parte, în motivare s-a arătat că în speță este aplicabilă Decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite "care are efect începând cu data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 și nu doar de la data publicării deciziei IC. în Monitorul Oficial al României" (sentință pag. 4-5).

Pentru a argumenta astfel cum s-a arătat anterior, instanta nu a avut în vedere interpretările date de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție unor texte de lege ca urmare a solutionării recursurilor în interesul legii promovate de Procurorul General al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție respectiv Decizia nr. 23/2008 și respectiv 21/2008.

Decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție Secțiile Unite enumără expres și limitativ categoriile de personal din organele autorității judecătorești care au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. a contrario funcționarii publici nefiind cuprinși în această enumerare nu pot beneficia de sporul de 50%. Argumentul se întemeiază pe principiul de logică tertium non datur (legea terțului excpus): atunci când se afirmă ceva se contrariul - qui dicit de un o, negat de altero.

Prin Decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unit pronunțată în dosarul cu numărul 5/2008 a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în sensul că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legal nr.334/2001.

, potrivit art.329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă. "

Prin urmare, aplicând principiile interpretării normelor de drept civil și tinând seama de prevederile art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă. argumentele înserate în cererea de chemare în judecată nu pot fi reținute de instanță ca temeiuri pentru admiterea acesteia.

Curtea Constituțională a soluționat prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16.07.2008 excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (l), (3) și (lI) și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Exceptia a fost admisă, constatându-se neconstituționalitatea art. 1, art. 2 alin.(3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Față de cele expuse anterior, instanța ar fi trebuit să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cărora "Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță in vigoare este definitivă și obligatorie ".

În consecință: Având în vedere cele de mai sus, pentru a admite cererea de chemare în judecată, instanța nu a ținut seama de interpretarea dată textelor de lege de Inalta C de Casație și Justiție cu toate că cele trei decizii la care a făcut referire anterior sunt obligatorii potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.

Cu privire la interpretarea și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește admiterea petitelor accesorii:

Sentința este nelegală și netemeinică și în ceea ce privește perioada pentru care s-a admis cererea de chemare în judecată, dar și admiterea petitelor accesorii, respectiv: obligarea la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă, precum și obligarea pârâtului Parchetul de pe Lângă TRIBUNALUL BISTRIȚA -N să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.

Instanțele nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente. Pentru a admite plata drepturilor salariale și pentru viitor, instanța a adăugat la lege, săvârșind acte care intră în competența autorității legislative.

Acordarea acestor drepturi reprezintă o ingerință gravă în activitatea puterii legislative, motiv pentru care în speță sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă iar în condițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă se impune casarea sentinței recurate și rejudecarea pricinii în fond de către Curtea de APEL CLUJ.

În literatura de specialitate se regăsește punctul de vedere expus anterior. Astfel, în lucrarea "Drept procesual civil" - voI. II pag. 105 a d-nei dr. (Ed. Universul juridic B 2008) se precizează că "prin sintagma depășirea atribuțiunilor puterii judecătorești se înțelege incursiunea autorității judecătorești in sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța săvârșind acte care intră in atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite in stat, decât cea judecătorească". Autoarea face trimitere și la alte lucrări în care sintagma depășirea atribuțiunilor puterii judecătorești a fost definită într-un mod asemănător.

Pe de altă parte, fondurile alocate Ministerului Public au fost aprobate prin Legea bugetului de stat. Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin. (2) din Legea 500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".

Plata sumelor reprezentând indicele de inflație se poate face doar prin alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.

În lipsa modificării corespunzătoare a legislației, obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.

Admiterea petitului privind operarea în Carnetele de muncă este nelegală pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. Il alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă" Actele pe baza cărora se fac inscrieri in carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de incepere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de munca; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de munca cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de munca la pensie ".

Sporul solicitat de reclamanți este un drept salarial ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se include în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.

Cu privire la motivul doi de recurs, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut:

Studiind cererile formulate de către reclamanți și intervenienți, cereri ce constituie obiectul prezentului dosar reiese că instanța a obligat pârâții la plata sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % începând cu luna octombrie 2004 până la zi și în continuare, cu toate că reclamanții au solicitat obligarea la plata acestui spor astfel:: începând cu 18.03.2005 la zi,: începând cu 18.03.2005 la zi,: începând cu 01.04.2008 la zi,: începând cu 16.06.2008 la zi.

Împotriva aceleași hotărâri a declarat recurs și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚAN, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea excepțiilor invocate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului recurenta a arătat că în temeiul arte 3041c Cod Penal și al practicii judiciare și interpretărilor jurisprudențiale în materie solicită instanței de control judiciar să analizeze cauza sub toate aspectele pentru corecta aplicare a legii, inclusiv prin prisma reaprecierii și interpretării probelor administrate și stării de fapt și de drept incidente.

Având în vedere calitatea de funcționari publici a reclamanților și față de dispozițiile Legii nr. 188/1999 - privind statutul funcționarilor publici, în conformitate cu prevederile arte 137 din Codul d e procedură civilă s-a invocat excepția lipsei procedurii prealabile în raport de dispozițiile arte 30 din G nr. 92/2004, dispoziții reluate în toate actele normative ulterioare care reglementează salarizarea funcționarilor publici.

Potrivit acestui text de lege "Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență este de competența ordonatorilor de credite.

Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarului public.

Ordonatorii de credite vor solutiona contestatiile în termen de 10 zile de la înregistrare, cu avizul organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de autoritate ori instituție publică sau, după caz, cu avizul reprezentanților funcționarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizații sindicale.

Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației".

otodată, având în vedere că prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici trimit la dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit art. 7 alin.1 din acest ultim act normativ "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot 5 în parte, a acestuia".

Așadar, obligația reclamanților de a formula mai întâi contestație către ordonatorul de credite, în termenul stabilit de lege subzistă.

În același sens sunt și dispozițiile art. 109 alin. 2 din Codul procedură civilă, potrivit cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, sesizare instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată ".

De asemenea, este de remarcat că termenele prevăzute. normele speciale de salarizare ale funcționarilor publici sunt depășite, ceea nseamnă că acțiunea este și tardiv introdusă.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că în speță nu s-a solicitat revocarea nici unui act administrativ, însă acordarea drepturilor solicitate nu se poate face decât prin anularea ordinelor și deciziilor de încadrare.

Or, în speță reclamanții nu au realizat procedură prealabilă sus-menționată. Astfel, prin cererea formulată aceștia au solicitat drepturile prevăzute, ignorând faptul că sunt funcționari publici și că astfel de litigii sunt guvernate de Legea nr. 188/1999 - privind Statutul funcționarilor publici.

Din dispozițiile acestei legi rezultă cu claritate că singura instanță competentă în litigiile în care una din părți este funcționar public și se află în litigiu în această calitate este instanța de contencios administrativ.

Astfel, potrivit art. 92 din Legea nr. 188/1999 cauzele având ca obiect litigii de muncă în care una dintre părți are calitatea de funcționar public, aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a statutului funcționarilor publici, au continuat să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței.

a contrario, toate litigiile care au fost inițiate după intrarea în vigoare a acestui act normativ urmează a fi judecate de către instanța de contencios administrativ.

În aceste context, recurenta consideră că reclamanții au dat dovadă de rea-credință adresându-se instanței înainte de a solicita angajatorului să le rezolve cererea.

Față de aceste aspecte, solicită admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă în raport de lipsa procedurii prealabile.

În raport de dispozițiile arte 137 c Cod Penal și În raport de constatările anterioare, s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond depășind atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a funcționarilor publici, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui act normativ.

S-a invederat că reclamantii au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați conform G 6/2007 - act normativ ce nu prevede nicăieri în cuprinsul său vreo dispoziție referitoare la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în favoarea funcționarilor publici.

Prin urmare, acest text cu putere de lege nu prevede vreo dispoziție referitoare la acordarea sporului în cauză în favoarea funcționarilor publici, fiind expres și limitativ prevăzut numai pentru categoriile profesionale cuprinse în Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De altfel, din interpretarea gramaticală a dispozitivului Deciziei reiese că normele statuate trebuie privite și înțelese "stricto-sensu", neputând fi extinse și cu privire la alte categorii de personal.

Însă, prin acordarea sporului de 50% în speță, instanța de fond a ignorat acest aspect și a adăugat la legea specială de salarizare a funcționarilor publici, respectiva interpretat greșit actul juridic dedus judecății. Decizia nr. 21 a Înaltei Curți, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, ceea ce avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea legii.

În acest sens, instanța de fond s-a folosit de decizia nr. 21 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a justifica admiterea acțiunii, confundând astfel categorii de personal cât se poate de distincte.

Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive -reprezentate de Guvern.

Acordarea acestor drepturi salariale reprezintă o ingerință gravă, a instanței judecătorești în atribuțiile puterii legiuitoare și executive și, în consecință, o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația între puterile statului.

Prin urmare - procedându-se astfel, instanta de fond a cenzurat soluția aleasă de legiuitor și a acordat drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați decât reclamanții, creându-se astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele celor instituite prin acte normative, deși legiuitorul a prevăzut acte normative speciale de salarizare diferite pe categorii de personal.

Acceptarea susținerilor reclamanților și instanței de fond înseamnă echivalarea sistemelor de salarizare dintre diferitele categorii de personal și, în consecință, posibilitatea funcționarilor publici să solicite sporurile și indexările salariale acordate de legiuitor pentru magistrați.

Raportat la dispozițiile art. 16 din Constituția României, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 429/2003, "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", iar Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate.

Astfel, s-a arătat că principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, astfel încât - dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal-la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceeași situație, în baza unora din criteriile enumerate de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, respectiv rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alte criterii care au ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.

De altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferenta de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.

Ca urmare în cauză au fost omise dispozițiile legale privind salarizarea diferitelor categorii de personal din sistemul justiției, ajungându-se la acordarea în favoarea unei categorii de personal a unui spor propriu altora, fapt ce a avut o înrâurire hotărâtoare asupra pronunțării unei soluției profund netemeinice și a condus la crearea unei situații ilegale, similare anatocismului (aplicarea dobânzii la dobândă și îmbogățirii fără justă cauză prin încălcarea prevederilor legale în materia salarizării funcționarilor publici.

Pentru aceste considerente, pretențiile formulate de reclamanți sunt inadmisibile.

Față de cele expuse, s-a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea ca "inadmisibilă a cererii privind plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în favoarea reclamanților funcționari publici.

În raport de pronunțarea instanței de fond, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2004 - 30.04.2005, acțiunea pentru acest interval de timp fiind prescrisă.

Având în vedere caracterul absolut și de ordine publică al acestei excepții, rezultă că ea poate fi invocată de către toate părțile aflate în proces și - așa cum reiese din dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă - de către instanță din oficiu, la orice termen al procesului sau chiar în căile de atac, respectiv în apel sau în recurs. În situația în care, din anumite motive, nici una din părți nu o invocă, instanța de judecată va trebui ca din oficiu să o pună în discuția contradictorie a părților.

S-a făcut mentiunea că nu trebuie confundată situatia neinvocării excepției cu aceea a renunțării la beneficiul prescripției, practic putându-se întâmpla ca partea să nu o invoce. Tocmai de aceea, legea precizează obligația organului de jurisdicție de a constata o asemenea neregularitate din oficiu.

Deși reclamanții au solicitat plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 %, totuși văzând că aceștia au înregistrat acțiunea la data de 30.04.2008, s-a reținut că termenul de prescripție a dreptului la acțiune de trei ani prevăzut de art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii era împlinit.

Dreptul la acțiune cu privire la drepturi salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, conform art.166 alin. 1, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Mai mult decât atât, cererea dedusă judecății este o acțiune în realizare în sensul arte 111 civ.Cod Penal (cererea pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului) și are în mod evident un obiect patrimonial și anume plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, astfel că în cauză sunt în mod plenar aplicabile dispozițiile art. 1 alin.l din Decretul nr. 167/1958.

În speță, fiind vorba de prestații succesive ale debitorilor pârâți constând în plata drepturilor salariale pretinse de reclamant, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr- prescripție deosebită, conform art.12 din Decretul nr.167/1958.

În consecință, termenul de trei ani în care reclamanții puteau solicita realizarea pretențiilor lor privitoare la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, anterioare datei de 30.04.2005, este împlinit.

Sustinerea instantei de fond, că Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție enunțată este constitutivă de drepturi începând cu data intrării în vigoare a G nr.83/2000 și că de la data pronunțării a început să producă efecte juridice, este nejustificată.

Recursul în interesul legii, consacrat de dispozițiile art. 329 din Codul d e procedură civilă se promovează de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în scopul stabilirii unei jurisprudențe unitare asupra problemelor de drept dezlegate de diferite instanțe judecătorești.

Soluțiile pronunțate în interesul legii pe această cale nu au efect întreruptiv, întrucât alin. 3 din același articol statuează că acestea nu au efect asupra hotărârilor examinate și nici asupra părților din acele litigii, fiind obligatorii pentru instanțe numai în măsura în care acestea se confruntă în viitor cu astfel de chestiuni de drept.

Pe de altă parte, întreruperea cursului prescripției operează numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 16 din Decretul 167/1958, iar aceste cauze trebuie să survină până la împlinirea termenului de prescripție.

În consecință, s-a apreciat că excepția invocată de MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este întemeiată, având în vedere că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. 1 din Decretul nr.167/1958 - privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani.

Față de cele expuse, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2004 - 30.04.2005, solicitându-se admiterea acesteia și respingerea acțiunii ca prescrisă.

S-a apreciat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, deoarece prin aceasta s-a acordat mai mult decât s-a cerut.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 18.03.2005, însă în dispozitivul sentinței atacate s-a reținut că pretențiile rec1amanților sunt întemeiate și urmează a fi acordate începând cu data de 1.10.2004, În condițiile În care la dosarul cauzei nu se află nici o precizare sau completare de acțiune.

Pe cale de consecință, în cauză devin incidente dispozițiile arte 304 pet. 6 civ.

Cod Penal

Față de cele expuse, s-a solicitat admiterea recursului și anularea sentinței pronunțate fără respectarea cerințelor legale.

S-a apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a funcționarilor publici, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.

Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative -respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive -reprezentate de Guvern.

De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă - ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern - trebuie să fie în cele din urmă validate printr-o lege de către Parlament.

Acordarea acestor drepturi salariale reprezintă o ingerință gravă a instanței judecătorești în atribuțiile puterii legiuitoare și executive și, în consecință, o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația între puterile statului.

Procedând astfel, instanța de fond a cenzurat soluția aleasă de legiuitor și a acordat drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați decât reclamanții, creându-se astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele celor instituite prin acte normative.

În consecință, capătul de cerere privind plata și pe viitor a drepturilor salariale acordate este neîntemeiat.

Hotărârea atacată contine motive contradictorii în sensul art. 304 pct. 7 c Cod Penal, deoarece în considerentele sentinței atacate s-a reținut ca argument al admiterii acțiunii Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a Înaltei - urți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în timp ce prin dispozitiv s-a dispus acordarea sporului dedus judecății funcționarilor publici, în condițiile în care această categorie de personal nu se regăsește printre cele strict și limitativ enumerate în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

S-a apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică din salariul de bază, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea specială de salarizare a funcționarilor publici, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui act normativ, hotărârea pronunțată fiind dată cu încălcarea legii.

S-a mai invederat instantei de recurs că reclamantii au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați conform G 6/2007 - act normativ ce nu prevede nicăieri în cuprinsul său vreo dispoziție referitoare la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în favoarea funcționarilor publici.

Totodată, conform Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008, pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul nr. 5/2008, privind recursul în interesul legii având ca obiect crearea unei practici judecătorești unitare în materia litigiilor privind "acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, s-a statuat - sub incidența dispozițiilor art. 329 alin. 3 teza a II-a din Codul d e procedură civilă - că: " În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.

potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.

Prin urmare, acest text cu putere de lege nu prevede vreo dispoziție referitoare la acordarea sporului în cauză în favoarea funcționarilor publici, fiind expres și limitativ prevăzut numai pentru categoriile profesionale cuprinse în Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Tustiție.

De altfel, din interpretarea gramaticală a dispozitivului Deciziei reiese că normele statuate trebuie privite și înțelese "stricto-sensu", neputând fi extinse și cu privire la alte categorii de personal.

Însă, prin acordarea sporului de 50% în speță, instanța de fond a ignorat acest aspect și a adăugat la legea specială de salarizare a funcționarilor publici, respectiv a interpretat greșit actul juridic dedus judecății decizia nr. 21 a Înaltei Curți, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, ceea ce avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea legii.

În acest sens, instanța de fond s-a folosit de decizia nr. 21 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a justifica admiterea acțiunii, confundând astfel categorii de personal cât se poate de distincte.

Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive - reprezentate de Guvern.

Acordarea acestor drepturi salariale reprezintă o ingerință gravă a instanței judecătorești în atribuțiile puterii legiuitoare și executive și, în consecință, o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația între puterile statului.

Prin urmare - procedându-se astfel - instanța de fond a cenzurat soluția aleasă de legiuitor și a acordat drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați decât reclamanții, creându-se astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele celor instituite prin acte normative, deși legiuitorul a prevăzut acte normative speciale de salarizare diferite pe categorii de personal.

Acceptarea susținerilor reclamanților și instanței de fond înseamnă echivalarea sistemelor de salarizare dintre diferitele categorii de personal și, în consecință, posibilitatea funcționarilor publici să solicite sporurile și indexările salariale acordate de legiuitor pentru magistrați.

Raportat la dispozițiile art. 16 din Constituția României, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 429/2003, " Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", iar Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate.

Astfel, s-a arătat că principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, astfel încât - dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal-la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceeași situație, în baza unora din criteriile enumerate de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, respectiv rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alte criterii care au ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.

De altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferenta de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.

Ca urmare în cauză au fost omise dispozițiile legale privind salarizarea diferitelor categorii de personal din sistemul justiției, ajungându-se la acordarea în favoarea unei categorii de personal a unui spor propriu altora, fapt ce a avut o înrâurire hotărâtoare asupra pronunțării unei soluției profund netemeinice și a condus la crearea unei situații ilegale, similare anatocismului (aplicarea dobânzii la dodândă) și îmbogățirii fără justă cauză prin încălcarea prevederilor legale în materia salarizării funcționarilor publici.

Față de cele expuse, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii privind plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în favoarea reclamanților funcționari publici.

Procedând astfel și în raport de argumentele expuse la punctele anterioare, instanța de fond a desființat normele juridice instituite prin actul normativ de salarizare a funcționarilor publici și le-a substituit cu norme cuprinse în alte acte normative, creându-se astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele celor instituite prin acte normative (deși legiuitorul a prevăzut acte normative speciale de salarizare diferite pe categorii de personal), justificând astfel transformarea instanței de judecată în autoritate legiuitoare prin eludarea textelor constituționale în materia legiferării.

Raportat la cele reținute pe fond de instanță, s-a precizat că drepturile salariale cuvenite funcționarilor publici, pe perioada pentru care aceștia au formulat pretenții, sunt reglementate de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004 (art.I alin.I și art.2 din actul normativ menționat).

Potrivit art.1 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004, sistemul de salarizare al funcționarilor publici are în vedere următoarele: crearea premiselor pentru implementarea - din anul 2006 - a sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici; crearea unei ierarhizări a sistemului de salarizare pe categorii, clase, grade profesionale; salarizarea în raport cu activitatea depusă, cu importanța și complexitate a atribuțiilor și responsabilităților prevăzute în fișa postului.

În conformitate cu dispozițiile art.l alin.3 din actul normativ indicat, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi. Salariul de bază se stabilește în funcție de nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice și în raport cu categoria și, după caz, cu gradul profesional al funcției publice, precum și în raport de nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central și local (art.4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004).

Prin aceste reglementări legale s-a urmărit asigurarea unei individualizări a cuantumului salariului ce revine diferiților functionari publici, în funcție de specificul și complexitate a activității pe care o desfășoară.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004 este o lege de salarizare a funcționarilor publici, având prioritate în aplicare în raport de alte reglementări salariale.

Este adevărat că art.40 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004 prevede faptul că funcționarii publici beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, însă acest text legal trebuie coroborat cu dispozițiile articolului următor - art.41, potrivit cărora: prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 republicată - cu modificările ulterioare, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.

Din coroborarea acestor texte legale rezultă că reclamanții beneficiază, sub aspectul drepturilor salariale, de dispozițiile cuprinse în Legea nr.188/1999 - respectiv de cele cuprinse în actele normative speciale, care se referă nu la o anumită categorie de personal (cum ar fi personalul auxiliar de specialitate al parchetelor), ci la personalul bugetar în general, fiind vorba de actele normative ce se referă - în mod generic - la personalul bugetar și nu la o anumită categorie de personal.

Conform Legii nr.188/1999, salarizarea funcționarilor publici trebuie să respecte principiul sistemului unitar de salarizare (art.21 din Legea nr.188/1999).

Salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul parchetului, spre exemplu, ține seama (potrivit G 8/2007) de locul și rolul acestuia în desfășurarea activității de justiție, de răspunderea și complexitatea fiecărei funcții.

În conformitate cu dispozițiile art. 3 alin 1 din nr.OG 8/2007 alariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului".

Având în vedere că drepturile salariale ale reclamanților funcționari publici diferă de drepturile salariale ale personalului auxiliar specialitate din parchete datorită atribuțiilor fiecăruia, a complexității fiecărei funcții, s-a solicitat să se constate că reclamanții nu pot beneficia de drepturile salariale acordate, spre exemplu, personalului auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor.

S-a mai apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.

Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.

Imposibilitatea aplicării indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".

Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, s-a apreciat că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.

MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finantare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.

Deci, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.

Mai mult, s-a apreciat că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.

Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.

În consecință, față de dispoziția instanței privind plata către reclamanți a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, s-a apreciat că această obligatie nu este întemeiată și nu se justifică.

Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor, câștigate prin sentința anterior menționată în carnetele de muncă, s-a solicitat respingerea acesteia ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă "ctele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de munca; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de munca cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de munca la pensie".

Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.

Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.

Față de cele expuse, s-a solicitat respingerea cererii privind transcrierea în carnetele de muncă a drepturilor salariale acordate de instanta de fond.

Față de considerentele expuse, s-a solicitat instanței admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, pct.6, pct. 7, pct.8 și

pct. 9 din Codul d e procedură civilă cu aplicarea art. 3041 Cod procedură civilă, casarea sentinței civile nr. 2/CA/2009 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BISTRIȚAN - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, admiterea excepțiilor invocate și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă Direcția Generala a Finanțelor Publice B N, a arătat că achiesează în totalitate la căile de atac declarate de către recurenți-pârâți și pe cale de consecință a solicitat admiterea acestora, cu consecința legală ca în urma rejudecării cauzei sub toate aspectele să dispuneți admiterea excepției de lipsă a calității procesuale pasive a pârâtului de rând 4 respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor, în prezent și denumit în continuare Ministerul Finantelor Publice.

De asemenea s-a apreciat că în speță nu sunt întrunite condițiile legale de aplicabilitate a instituției chemării în garanție față de Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a hotărâ în acest fel s-au arătat următoarele:

Raportat la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului

pârât Ministerul Finanțelor Publice:

Cererea de chemare în judecată a Ministerul Finantelor Publice este inadmisibilă întrucat între părțile reclamante și acest pârât nu exista raporturi juridice de muncă.

Ministerul Finanțelor Publice nu a vut raporturi juridice cu reclamantii astfel ca acestia sa fie indreptatiti sa formuleze pretentii direct impotriva Ministerului Finantelor Publice.

În alta ordine de idei s-a considerat de asemenea ca pârâtul P nu are si nu poate avea calitate procesuală pasiva intr-un astfel de litigiu, intrucat acest minister nu se confunda cu bugetul de stat.

Potrivit dipozitiilor legii 500/2002 privind finantele publice P este raspunzator de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor de principali de credite, precum si de proiectele de rectificare ale acestor bugete.

Creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi folosite pentru creditarea unui alt ordonator principal de credite.

Raportat la cererea de chemare în garanție, s-a considerat ca in speta nu sunt indeplinite conditii stipulate de lege, in vederea chemarii in garantie a

Astfel, potrivit dipozitiilor legii 500/2002 privind finantele publice P este raspunzator de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor de principali de credite, precum si de proiectele de rectificare ale acestor bugete ori creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi folosite pentru creditarea unui alt ordonator principal de credite.

Acceptarea calitatii de chemat in garantie a Ministerului Economiei si Finanatelor, ar echivala cu obligarea acestui minister la virarea sumelor dispuse prin sentinta atacata, fara ca aceasta suma sa fie aprobata in acest sens, in conditiile stipulate de lege.

Tot in sustinerea acestui punct de vedere s-a considerat ca s-a exprimat si legiutorul cand prin art 14 din Legea 500/2002 a statuat ca:"Nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in bugetele prevazute la art. 1 alin. (2) si nici angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respective cheltuiala. Nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonata si platita daca nu este aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare."

Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art 3041pr civ și a dispozițiilor art 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea reține următoarele:

Reclamanții, -, prin acțiunea formulată împotriva pârâților MINISTERULPUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, MINISTERUL ECONOMIEI și au solicitat obligarea pârâților să achite reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară, începând cu octombrie 2004 până la zi și în continuare.

Pârâtul Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚANa fost obligat la emiterea deciziei cu privire la drepturi salariale și înscrierea lor în carnetul de muncă iar pârâții au fost obligați să prevadă în buget sumele datorate reclamanților.

Salarizarea reclamanților a fost reglementată succesiv în temeiul dispozițiilor nr.92/2004, apoi în baza nr.32/2005 și ulterior OG nr.2/2006 și nr.6/2007.

Salariul de baza se stabilește în funcție de categorie, de clasa care reflecta nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice și, după caz, cu gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor nr. I-V pentru luna ianuarie, nr. Ia-Va pentru perioada februarie-august 2006 și, respectiv, anexelor nr. Ib-Vb pentru perioada septembrie-decembrie 2006 potrivit art 4 din Ordonanta nr. 2 din 12 ianuarie 2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.

Anexa 1 se referă la funcționarii Aparatul Administrației Prezidențiale, Parlamentului, Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție,Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, Consiliului Legislativ, Consiliului Concurentei, Curții de Conturi, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Consiliului Național al Audiovizualului.

Anexa 3 cuprinde dispoziții referitoare la paratul propriu al prefecturilor, al instituțiilor subordonate autorităților sau instituțiilor publice centrale, ale serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale altor organe ale administrației publice centrale de specialitate din unitățile administrativ-teritoriale, al inspectoratelor teritoriale de munca, al caselor de asigurări de sănătate județene și a municipiului B, al Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, al Casei de Asigurări de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, al caselor județene de pensii și a municipiului B, al agențiilor județene pentru ocuparea forței de munca și a municipiului B, precum și din aparatul propriu al consiliilor județene.

Curtea Europeană relevă că pe baza articolului 14 din Convenție o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).

Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.

Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.

caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată poate fi realizată doar în raport de dispozițiile legale speciale.

În cadrul relațiilor de munca funcționează principiul egalității de tratament fata de toți salariații și angajatorii și orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasa, culoare, etnie, religie, opțiune politica, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate sindicala, este interzisă.

Constituie discriminare directa actele și faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile enunțate anterior, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrangerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.

Constituie discriminare indirecta actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute, dar care produc efectele unei discriminări directe.

Orice salariat care prestează o munca beneficiază de condiții de munca adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în munca, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare.

Interpretarea dispozițiilor art 6 din Codul muncii, invocat în justificarea demersului judiciar de către reclamanți în sensul că în baza acestui text legal trebuie asigurată o retribuție egală pentru muncă și pregătire egală nu se poate realiza fără coroborarea cu dispozițiile legilor speciale.

Nu se poate susține cu temei că nu există nici o justificare în baza căreia prin dispozițiile legale enunțate s-au stabilit criterii distincte pentru salarizare întrucât în chiar cuprinsul titlului este menționat un prim criteriu, respectiv cel al structurii teritoriale ori centrale.

O altă distincție, care nu se bazează pe criterii subiective ci pe unele obiective este cea calității de ordonatori principali, secundari ori terțiari de credite a persoanei căreia îi este subordonat potrivit prevederilor art 125 din Legea nr 304/2004 privind organizarea judiciară, managerul economic în calitatea sa de conducător al departamentului economico-financiar și administrativ.

Criteriile de selecție și condițiile referitoare la studii și vechime identice nu presupun ulterior un conținut identic al raporturilor de serviciu.

Dispozițiile art 125 și următoarele din Legea privind organizarea judiciară nu pot fi interpretate în sensul determinării unor raporturi de serviciu identice pentru personalul departamentului economico-financiar și administrativ fără nici o distincție după gradul instanței în chiar cuprinsul dispoziției legale fiind menționată o altă distincție în raport cu angajatorul.

Prima instanță a interpretata greșit dispozițiile art 125 și 127 din Legea nr 304/2004 apreciind că în raport de acestea diferențierea existentă este inechitabilă și discriminatorie, întrucât în chiar conținutul acestora se află temeiul pentru stabilirea unor indemnizații diferite în consonanță cu conținutul raportului de serviciu.

Este de necontestat că respectarea actelor și pactelor internaționale ratificate constituie un deziderat prioritar însă aplicarea și interpretarea acestora trebuie realizată în sensul pentru care au fost edictate și pentru asigurarea egalității și echității în limitele acestora.

Trebuie avute în vedere, în același timp, dispozițiile unor decizii de îndrumare pronunțate de către ÎNALTA CURTE de Casație și justiție, în materia drepturilor salariale ale salariaților respectiv ale funcționarilor publici.

Astfel, conform Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008, pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul nr. 5/2008, privind recursul în interesul legii având ca obiect crearea unei practici judecătorești unitare în materia litigiilor privind acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, s-a statuat sub incidența dispozițiilor arte 329 alin. 3 teza a II-a din Codul d e procedură civilă - că: "n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătoresti, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.

Totodată, prin Decizia nr. 23 din 2008 ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție stabilind limitele aplicării dispozițiilor art. 40 și 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004: "dispozițiile art. 40 și 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, aprobată prin Legea nr. 76/2005, art. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 2 /2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată prin Legea 417/2006 și art. 41 din Ordonanța de Guvern nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007, se interpretează în sensul că:

Funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acesta.

Față de aceste considerente, urtea a apreciat că prima instanță a realizat o greșită interpretare a dispozițiilor legale incidente apreciind că există o discriminare fără justificare ori așa cum s-a relevat diferența de tratament nu poate fi apreciată ca nefundamentată întrucât are la bază conținutul raportului de serviciu determinat de factorii enumerați anterior și care justifică reglementarea distinctă incriminată astfel că se apreciază că este prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 9 pr civ și în consecință în baza dis part 312 pr civ coroborat cu art 20 din Legea nr 554/2004 va admite recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA - împotriva Sentinței civile nr. 2 din 13.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o va modifica în sensul că va respinge acțiunea reclamanților și -- și intervenienții în interes propriu și -, în contradictoriu cu MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA -, cu consecința respingerii, raportat la art. 60-63 Cod proced. civilă, și cererii de chemare în garanție a MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA - împotriva Sentinței civile nr. 2 din 13.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamanților și -- și intervenienții în interes propriu și -, în contradictoriu cu MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA -.

Respinge și cererea de chemare în garanție a MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

---

RED.MH/MB

19.02.2010/11 ex.

jud.fond:

Președinte:Floarea Tămaș
Judecători:Floarea Tămaș, Maria Hrudei, Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

    Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 389/2010. Curtea de Apel Cluj