Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 390/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 390/
Ședința publică din 10 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 3: Violeta
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței civile nr. 225/ din 20 februarie 2008 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că lucrările efectuate la termenul de judecată din 1 septembrie 2008 au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru 8 septembrie 2008 și, apoi, pentru astăzi, 10 septembrie 2008.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Prin sentința civilă nr. 225/CA din 20.02.2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Economiei și Finanțelor.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții:, și în contradictoriu cu Direcția Generală Finanțelor Publice Județului
A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumelor de bani datorate cu titlu de primă de concediu pentru anii 2001 - 2006 corespunzător perioadei lucrate de fiecare, sume ce urmează fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
A fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost obligată pârâta Direcția Generală Finanțelor Publice Județului să plătească reclamanților suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că potrivit disp. art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că această dispoziție legală ce este aplicabilă reclamanților în calitatea lor de funcționari publici, fost suspendată conform dispozițiilor din legile bugetare în perioada 2001 - 2006, însă această suspendare nu a mai fost prevăzută de legiuitor în Legea de Stat pentru anul 2007 (Legea nr. 486/2006) și nici în Legea Asigurărilor sociale de stat (Legea nr. 487/2006).
Pe perioada suspendării, dispozițiile art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 nu și- putut produce efectul și deci sumele nu au putut fi în concret acordate deoarece s-ar fi adus atingere legilor bugetare(legi organice conform prevederilor art. 62 lit. din Constituția României).
De altfel și din punct de vedere al tehnicii legislative fost posibilă suspendarea unui act normativ sau unei dispoziții dintr-un act normativ.
Astfel potrivit dispozițiilor art. 54 alin.1 din Legea nr. 24/2000, "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior(dispozițiile art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public care este o lege organică fiind suspendare de prevederile altor legi organice care sunt legile bugetare). În această situație se vor prevedea în mod expres, data la care se produce suspendarea precum și durata ei determinat. Aliniatul 2 prevede că la "expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
În conformitate cu prevederile art. 64 alin.3 din Legea nr. 24/2000 republicată "prelungirea suspendării actului normativ ori dispoziției de suspendare poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese cu aplicare de la data expirării suspendării".
Măsura suspendării aplicării dispozițiilor în materie de primă de vacanță nu poate echivala cu o restrângere definitivă acestui drept, acele prevederi legale instituind doar o măsură temporară determinată de considerente de natură bugetară.
Cu privire la compatibilitatea dintre dispozițiile legilor bugetare și disp. art. 41 și 53 din Constituție s- pronunțat Curtea Constituțională prin numeroase decizii, considerând că beneficiul unor drepturi suplimentare cum și prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile art. 533 din Constituție nu sunt incidente, în privința reglementării lor. În consecință legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor precum și să stabilească perioada în care le acordă. Curtea Constituțională statuat de asemenea că dreptul la concediu de odihnă plătit, ca măsură de protecție socială garantată de prevederile constituționale nu se confundă cu dreptul la prima de concediu, astfel că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 41 alin.2 din Constituție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I, care consideră că sentința este nelegală și netemeinică motivat de faptul că în ceea ce-l privește pe reclamantul se invocă excepția autorității de lucru judecat având în vedere sentința nr. 3450 din 7 nov. 2007 pronunțată în dosarul nr-.
Un alt motiv de recurs, este cel referitor la reclamanta, deoarece aceasta a fost funcționar public în cadrul I până la data de 1.04.2003, astfel că i se cuvenea acordarea acestor drepturi numai până la această dată.
Pentru reclamanții, se face mențiunea că aceștia au beneficiat de prima de concediu aferentă anilor 2001 -2002 achitată în baza OUG146 din 19 dec.2007.
Și un ultim motiv de recurs, este cel ce vizează obligarea recurentei -pârâte la plata cheltuielilor de judecată, deoarece la instanța de fond pârâta nu a făcut apărări, ci a lăsat la aprecierea instanței soluționarea pe fond a cauzei ceea ce ar echivala cu o recunoaștere a pretențiilor reclamanților.
În dovedirea recursului a fost depusă adresa nr. 11214/30.04.2008, adresa nr. 11645 din 5.05.2008, fișele de salarizare, copia sentinței civile nr. 3450 din 7 nov. 2007, precum și tabelul cu sumele calculate pentru perioada 2001-2006.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanții solicită respingerea recursului, motivat de faptul că plata s-a efectuat după pronunțarea sentinței recurate, care de fapt reprezintă titlu executor pentru viitor.
Curtea examinând cererea de recurs și dosarul de fond urmează a constata următoarele:
Prin acțiunea promovată, reclamanții au solicitat în contradictoriu Ministerul Economiei și Finanțelor și I obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pentru anii 2001 -2006 actualizată la rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Conform art. 34 alin. 2 Legea 188/1999 funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că această dispoziție legală ce este aplicabilă reclamanților în calitatea lor de funcționari publici, fost suspendată conform dispozițiilor din legile bugetare în perioada 2001 - 2006, însă această suspendare nu a mai fost prevăzută de legiuitor în Legea de Stat pentru anul 2007 (Legea nr. 486/2006) și nici în Legea Asigurărilor sociale de stat (Legea nr. 487/2006).
Pe perioada suspendării, dispozițiile art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 nu și- putut produce efectul și deci sumele nu au putut fi în concret acordate deoarece s-ar fi adus atingere legilor bugetare (legi organice conform prevederilor art. 62 lit. din Constituția României).
De altfel și din punct de vedere al tehnicii legislative fost posibilă suspendarea unui act normativ sau unei dispoziții dintr-un act normativ.
Astfel potrivit dispozițiilor art. 54 alin.1 din Legea nr. 24/2000, "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior(dispozițiile art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public care este o lege organică fiind suspendare de prevederile altor legi organice care sunt legile bugetare). În această situație se vor prevedea în mod expres, data la care se produce suspendarea precum și durata ei determinat. Aliniatul 2 prevede că la "expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
În conformitate cu prevederile art. 64 alin.3 din Legea nr. 24/2000 republicată "prelungirea suspendării actului normativ ori dispoziției de suspendare poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese cu aplicare de la data expirării suspendării".
Măsura suspendării aplicării dispozițiilor în materie de primă de vacanță nu poate echivala cu o restrângere definitivă acestui drept, acele prevederi legale instituind doar o măsură temporară determinată de considerente de natură bugetară.
Cu privire la compatibilitatea dintre dispozițiile legilor bugetare și disp. art. 41 și 53 din Constituție s- pronunțat Curtea Constituțională prin numeroase decizii, considerând că beneficiul unor drepturi suplimentare cum și prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile art. 533 din Constituție nu sunt incidente, în privința reglementării lor. În consecință legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor precum și să stabilească perioada în care le acordă. Curtea Constituțională statuat de asemenea că dreptul la concediu de odihnă plătit, ca măsură de protecție socială garantată de prevederile constituționale nu se confundă cu dreptul la prima de concediu, astfel că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 41 alin.2 din Constituție, situație corect reținută de instanța de fond.
Cu privire la reclamantul -intimat urmează a se constata că față de considerentele sentinței civile nr. 3450 din 7 nov. 2007, în cauză excepția invocată privind autoritatea de lucru judecat este întemeiată, deoarece există în cauză un alt titlu executor perfect valabil astfel încât urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă să se admită recursul și să fie modificată în parte sentința recurată în ceea ce-l privește pe reclamantul pentru care acțiunea urmează a fi respinsă pentru autoritate de lucru judecat.
Referitor la reclamanta -intimată -, urmează a se constata că în mod greșit a reținut instanța de fond că aceasta ar beneficia de prima de concediu pentru perioada 2001-2006, deoarece aceasta a lucrat numai până în anul 2003, astfel că sentința recurată va fi modificată în sensul că pârâta urmează a plăti reclamantei - sumele de bani datorate cu titlu de primă de concediu pentru anii 2001 -2003 corespunzător perioadei lucrate, sumă actualizată cu indicele de inflație.
Referitor la motivul de recurs privind plata cheltuielilor de judecată, curtea urmează a-l respinge ca nefondat avându-se în vedere dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă, astfel încât urmează a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către a județului I împotriva sentinței civile nr. 225/CA/22.02.2008 a Tribunalului Iași pe care o modifică în parte.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu a Județului I pentru autoritate de lucru judecat.
Obligă pârâta la plata către reclamanta - a sumelor de bani datorate cu titlu de primă de concediu pentru anii 2001 -2003 corespunzător perioadei lucrate, sumă actualizată cu indicele de inflație.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.09.2008.
Cu opinie separată JUDECĂTOR JUDECĂTOR
JUDECĂTOR
Opinie separată
Din adresele nr. 11214/30.04.2008 (fila 9 din dosarul instanței de recurs), nr. 11645/05.05.2008 (fila 10 din dosarul aceleiași instanțe), din adeverințele de la 11-13 din dosarul Curții de Apel Iași, precum și din întâmpinarea reclamanților intimați (fila 40) rezultă că recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Iae xecutat obligația de plată a primei de concediu de odihnă pentru anii 2001-2006 după pronunțarea sentinței care constituie obiectul prezentului recurs.
Instanța de recurs avea îndatorirea de a observa că executarea obligației de plată a primei de concediu de odihnă reprezintă o plată care are drept efect, potrivit dispozițiilor art. 1091 din Codul civil, stingerea obligației respective.
Menținerea sentinței prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice Iaf ost obligată să plătească prima de concediu de odihnă pentru perioada susmenționată permite reclamanților, cu excepția lui în privința căruia există într-adevăr autoritate de lucru judecat, să ceară și să obțină încă o dată plata primei de concediu de odihnă, îmbogățindu-se astfel fără just temei.
În aceste condiții, instanța de recurs trebuia să respingă acțiunea reclamanților (cu excepția reclamantului ), ca nefondată.
Judecător
--- -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
13.10.2008
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Iustinian Obreja ManolacheJudecători:Iustinian Obreja Manolache, Leocadia Roșculeț, Violeta
