Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 391/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 391
Ședința publică de la 28 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Doina Lupea
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ împotriva sentinței nr.4837 din 08 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul pârât INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, intimatul pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, intimatul chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și intimatul reclamant .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 CPC și că este scutit de taxa de timbru.
S-a referit că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare și că recurentul pârât solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 CPC.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B și Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră O, acordarea primei de concediu de odihnă pe anul 2006, conform art.37 pct.2 din OG nr.38 din 30 ianuarie 2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor aprobată prin Legea nr.353/2003 publicată în MO nr.65 din 2 februarie 2003, precum și actualizarea acestor drepturi cu rata inflației de la data nașterii acestora și până la data efectuării plății.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, deși legal avea dreptul, la plecarea în concediu, să beneficieze de prima de concediu de la intrarea în vigoare a OG 38/2003, în realitate, de la data când s-a născut acest drept și până în prezent nu s-a acordat.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.41 alin.2 din Constituția României, revizuită, art.28 lit."e" din Legea 360/2002 și art.37 pct.2 din OG 38/2003.
În apărare, pârâții MAI și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât exercițiul dreptului la prima de concediu prevăzut de art.37 alin.2 din OG 38/2003 este suspendat prin Legea bugetului de stat pe anul 2006, iar pârâții nu dispun de fonduri bănești pentru acordarea acestor drepturi.
Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, fără îndeplinirea de reclamant a procedurii prealabile reglementată de Ordinul MAI nr. 132/2004.
Pârâtul MAI a depus și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, motivat de faptul că în bugetul MAI pentru anul 2006, nefiind prevăzute fonduri pentru plata primei de concediu, Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să vireze MAI sumele ce ar urma să le solicite în ipoteza admiterii acțiunii.
Cu adresa nr. - din 22 octombrie 2007 Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră Osc omunicat instanței că reclamantul este funcționar public cu statut special - polițist - conform Legii nr. 360/2002 și se află în raporturi de serviciu cu această instituție începând cu data de 24 august 2002, în anul 2006 reclamantul efectuându-și concediul legal de odihnă.
Prin sentința nr. 4837 din 08 noiembrie 2007, Tribunalul Mehedinția respins excepția lipsei procedurii prealabile speciale, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții să plătească reclamantului prima de concediu de odihnă pentru anul 2006, actualizată cu rata inflației la data plății.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru pronunțarea soluției, tribunalul a reținut că dispozițiile art.37 alin.2 din OG 38/2003 sunt suspendate anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.
S-a avut în vedere de tribunal faptul că reclamantul și-a desfășurat activitatea ca funcționar public cu statut de polițist în cadrul M și avea dreptul la plata primei de concediu, însă pentru anul 2006 nu i s-a acordat acest drept.
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantului se întemeiază pe disp. Legii nr. 360/2002, care se completează cu disp.Legii nr.188/1999 și implicit cu prevederile Codului muncii, nici unul din aceste acte normative nereglementând obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile speciale anterioare introducerii unei acțiuni având ca obiect plata unor drepturi salariale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul Inspectoratul General al Poliției De Frontieră, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A invocat excepțiile necompetenței materiale a instanței, a lipsei procedurii prealabile speciale, precum și excepția prematurității.
Pe fond, s- arătat că la pronunțarea sentinței instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile ar 5 alin. 5 din Legea 379/2005, în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la primele acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la 31 decembrie 2006 și, precum și faptul că acordarea drepturilor bănești se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual.
A mai susținut recurentul că prevederilor art.41 din Constituție care consacră dreptul la concediul de odihnă nu sunt încălcate, întrucât neacordarea primei de concediu nu aduce atingere acestui drept, prima constituind un beneficiu în plus față de drepturile bănești stabilite de art. 37 alin.1 din OG 38/2003.
A arătat recurentul că potrivit prevederilor art.57 din OG 38/2003, acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual unităților MAI, aflate sub incidența Legii 360/2002 privind statutul polițistului,
Recursul este nefondat.
Curtea constată că excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ este neîntemeiată.
Prin Legea 251/2006, s-a modificat și completat Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
În conformitate cu art.911din actul normativ menționat, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
In speță, competența aparține tribunalului, ca instanță cu plenitudine de competență în materia contenciosului administrativ fiscal.
Raportul de funcție și plata tuturor drepturilor care decurg din exercitarea funcției se între polițist și inspectoratul județean al poliției de frontieră.
In conformitate cu art. 6 din OUG nr. 104/2001, Poliția de Frontieră Română are ca structură organizatorică Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, inspectorate județene ale poliției de frontieră.
Din prevederile art. 12 alin. 4 din OUG nr. 104/2001, în județele care au ca limită de frontieră Dunărea interioară se organizează și funcționează ca unități cu personalitate juridică, inspectorate județene ale poliției de frontieră.
Cum inspectoratul are personalitate juridică, raportul de funcție ia naștere între polițist și inspectoratul județean.
Obligația de plată drepturilor de natură salarială aparține instituției față de care s- născut raportul de funcție.
Astfel fiind, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 2 din Codul d e procedură civilă, competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului, autoritatea publică cu obligație directă față de reclamant fiind o instituție la nivelul județean.
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile speciale, se reține potrivit art.941din Legea 188/1999, funcționatul public nemulțumit de deciziile autorității angajatoare se poate adresa instanței de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la comunicare. Prin urmare, prin dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun reprezentat de art.7 din Legea 554/2004, funcționarul public se adresează direct instanței de contencios, parcurgerea recursului prealabil nefiind obligatorie.
acțiunii nu poate fi reținută în cauză, întrucât această excepție are în vedere doar actele administrative, și nu refuzul acordării unor drepturi salariale întemeiate pe dispozițiile art.34 alin.2 din Legea 188/1999 R, privind statutul funcționarului public.
Motivele de recurs privind neluarea în considerare dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată și neîncălcarea art. 41 din Constituția României, nu pot fi reținute.
În conformitate cu art.37 alin.2 din OG 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.
Din cuprinsul art.60 al Ordonanței, rezultă că aceasta a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2004.
Ca urmare, de la această dată, polițiștii trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.
Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.
Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.
Dreptul polițistului de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.
Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.
În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.
Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
OG 38/2003 a produs efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, efecte care se produc pe toată perioada cât este în vigoare.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.
Această explicație se întemeiază și pe interpretarea semantică și gramaticală a textului.
De altfel, art.64 din Legea 24/2000 privind tehnica legislativă, suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Numai această interpretare este de natură a asigura principiul constituțional al supremației legii și acela al caracterului excepțional al limitării unor drepturi.
Nici motivul privind lipsa fondurilor bugetare aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2006, nu poate fi reținut.
Art.37 alin.2 din OG 38/2003, care a instituit acest drept de natură salarială, nu conține nici un fel de condiționare a acordării primelor de concediu de odihnă de existența fondurilor respective.
În situația în care Curtea ar însuși acest punct de vedere ar însemna ca judecătorul să adauge condiții noi, să se substituie legiuitorului.
In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ împotriva sentinței numărul 4837 din 08 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
Tehnored./2 ex.
03.03.2008
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Doina Lupea, Doina Ungureanu
