Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 392/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 392/

Ședința publică de la 12 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Angelica Ciobotaru

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu

Grefier - -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, C, A, G, G, C, t, G, HG, A, G, reprezentați procesual prin apărătorul ales avocat, având sediul la cabinet avocat în B,-, împotriva sentinței nr. 74/ din data de 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamanți avocat, lipsă fiind intimata DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că apărătorul recurenților a depus la dosar taxa judiciară de timbru pentru toți recurenții, după care;

Apărătorul recurenților depune la dosar copia contractelor colective de muncă la nivelul ramurii agriculturii, pisciculturii și pescuitului pe anii 2004-2005, 2006, 2007-2010 și declară că nu mai are cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul reclamanților consideră sentința pronunțată de instanța de fond ca fiind nelegală și netemeinică. Consideră că recursul formulat este fondat deoarece instanța a motivat în 5-6 rânduri preluând textul de lege a art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă fără a avea o dezvoltare și o opinie foarte bine creionată.

În aceste condiții reiterează aspectele punctate în fața primei instanțe și care nu au fost avute în vedere.

Arată că prima instanță nu a analizat susținerea reclamanților privind o discriminare între diferitele categorii de bugetari, dar citează art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998 și art. 3 din Normele de Aplicare a acestei legi, care duc la o restrângere a exercițiului drepturilor salariaților din sectorul bugetar, completând argumentația prin susținerea că dreptul de a li se acorda tichete de masă funcționarilor publici nu este prevăzut de legiuitor.

Arată că, contractul colectiv de muncă prevede pe anii 2004-2007 anumite dispoziții cu privire la tichetele de masă și menționează că dreptul pretins de reclamanți este legitim.

Față de expunerile orale și față de considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, solicită admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și reținând cauza spre rejudecare, admiterea pretențiilor formulate de reclamanți prin cererea inițială.

Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra procesului de contencios administrativ de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, sub nr- în reclamanții, C, A, G, A, G, G, HG, -, G, C, au chemat în judecată pe pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B pentru a fi obligată să acorde tichete de masă începând cu data de 08.10.2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii sau echivalentul acestora în lei pentru același interval de timp.

Acțiunea a fost legal timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar pentru fiecare reclamant.

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut în fapt următoarele:

Reclamanții au calitatea de funcționari publici ai pârâtei. In condițiile Legii 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă aceștia susțin că sunt îndreptățiți a primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă. Această alocație de hrană este suportată din bugetul de stat în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate.

Reclamanții arată că au solicitat plata acestor drepturi dar li s-a refuzat. Consideră că au același drepturi ca și angajații cu contract de muncă individual iar neacordarea acestui drept ar constitui o discriminare și ar fi contrar dispozițiilor art. 53 din Constituția României.

Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare și nu a comunicat acte în apărare.

Prin sentința nr.74//26.02.2008 s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, C, A, G, A, G, G, HG, -, G, C, reprezentați legal de avocat, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de avocatură situat în B,-, împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în nr. 58.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarele;

Din disp. art. 1 Legii nr. 142/09.07.1998 privind alocarea tichetelor de masă rezultă că acest drept este doar o posibilitate și nu o obligație a instituțiilor de stat.

Reclamanții aveau posibilitatea ca la sfârșitul fiecărui an pentru anul următor să solicite introducerea în bugetul de venituri și cheltuieli a sumelor pentru aferente tichetelor de masă, buget ce trebuia înaintat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru aprobare și după care să acorde anual alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă.

Împotrivasentinței nr. 74//26.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția comercială, maritimă, fluvială și de contencios administrativ și fiscal, în termen legal au declarat recurs reclamanții, C, A, G, G, C, t, G, HG, A, G, criticând sentința instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum fost formulată de reclamanți.

Prin motivele de recurs recurenții reclamanți au învederat instanței următoarele: instanța de fond a dat o interpretare greșită actelor deduse judecății, nu a supus unei analize cronologice reglementările Legii nr. 142/1998 și Legii nr. 188/1999.

Au mai învederat reclamanții că prima instanță nu a analizat discriminarea dintre diferitele categorii de bugetari, că în contractul colectiv se prevede că pe anii 2004-2007 se prevăd anumite dispoziții cu privire la tichetele de masă.

Recursul este nefondat.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu, se constată că prima instanță a efectuat greșită apreciere a probelor dosarului, precum și a prevederilor legale aplicabile în speță.

Reclamanții au făcut dovada că sunt funcționari publici ai pârâtei Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B - prin acțiune au solicitat obligarea pârâtei la acordarea tichetelor de masă susținând că sunt îndreptățiți potrivit Legii nr.142/1998.

Potrivit Legii nr. 142/09.07.1998 privind alocarea tichetelor de masă, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite în continuare angajator pot primi alocație individuală de hrană,acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator.

Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori.

Deci așa cum a reținut instanța de fond, acest drept este doar o posibilitate și nu o obligație pentru angajator, instituțiile statului (a se vedea art. 1 din Legea nr. 142/1998).

Din prevederile art. 2 ale actului normativ mai sus indicat, rezultă că acordarea tichetelor de masă este posibilă numai după ce cheltuielile aferente au fost cuprinse în bugetul de venituri a instituției, buget aprobat de ordonatorul principal de credite.

Corect a reținut instanța de fond că nu poate obliga pârâta la plata alocației individuale de hrană atâta timp cât nu a fost cuprinsă în bugetul de venituri și cheltuieli mai mult, chiar actul normativ arată că pot primi acest drept și nu că ar fi o obligație bugetară.

Prin contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005, 2006 se prevede că tichetele de masă se acordă conform prevederilor legale și înțelegerii părților.

Față de cele de mai sus, văzând și disp. art. 312 Cod procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul reclamanților declarat împotriva sentinței nr. 74//26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefundat recursul declarat de reclamanții, C, A, G, G, C, t, G, HG, A, G, reprezentați procesual prin apărătorul ales avocat, având sediul la cabinet avocat în B,-, împotriva sentinței nr. 74/ din data de 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. /20.06.2008

Tehnored. /2 Ex./24.06.2008

Fond:

Președinte:Angelica Ciobotaru
Judecători:Angelica Ciobotaru, Mariana Trofimescu, Vasile Susanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 392/2008. Curtea de Apel Galati