Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 394/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 394
Ședința publică din 17 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către reclamantul, împotriva Sentinței civile nr. 358/CA din 6 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și PRIMARUL MUNICIPIULUI B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari - Legea nr. 138/1999 - indemnizație de dispozitiv.
La apelul nominal, la prima și a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că recursul este formulat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat cu intimații.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
După luarea cauzei și rămânerea ei în pronunțare a sosit la dosarul cauzei, prin fax înregistrat la registratura instanței, o întâmpinare din partea pârâților intimați Primăria municipiului B și Primarul municipiului B, prin intermediul căreia arată că sunt de acord cu admiterea recursului.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.358 pronunțată la data de 6.11.2009 în dosar nr- al Tribunalului Bistrița Na fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul I în contradictoriu cu Primăria Municipiului B ți Primarul Municipiului
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prevederile Legii nr.138/1999 se adresează unei anume categorii profesionale respectiv personal militar și civil din cadrul Ministerului d e Interne, Ministerului Apărării Naționale, și Ministerul Justiției și Libertăților nu și altor categorii. Tot astfel reține instanța că într-adevăr prin dispozițiile OUG nr.30/2007 ce preia o serie de reglementări din Ordonanța nr.63/2003 stabilește că MIRA îi rrevin atribuții cu privire la apărarea drepturilor și libertăților omului, a proprietății publice și private iar în baza Legii nr.371/2004 s-a prevăzut că poliția comunitară are atribuții de asigurare a ordinii și liniștii publice.însă poliția comunitară se înființează prin hotărârea consiliilor locale subordonându-se primăriilor. Așa fiind angajaților poliției comunitare nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.138/1999 și ordinelor MIRA nr.275/2002 și nr.496/2003.
Împotriva soluției menționate declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței și reținându-se cauza spre rejudecare a fi admisă cererea formulată, fără cheltuieli de judecată.
În motivare recurentul arată că sentința este netemeinică și nelegală fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct.8 pr.civ. Astfel, se susține că prin demersul inițiat a arătat că este angajat în cadrul Serviciului Public Poliția Comunitară a municipiului B serviciu public de interes local fără personalitate juridică aflat în structura Primăriei B subordonat primarului; că dreptul solicitat a fost stabilit potrivit Ordinului nr.496/28.07.2003 coroborat cu art.13 din Legea nr.138/1998 iar incidența normei a fost demonstrată. Neacordarea este o formă evidentă de discriminare în condițiile în care se face diferența între funcționari în funcție de structura din care au provenit (chiar dacă în prezent lucrează și unii și alții în administrația locală).
De asemenea artă recurentul sentința este lipsită de temei legal dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În acest context trebuie avut în vedere că Serviciul Public Poliția Comunitară a fost înființată prin HCL nr.157/2007 ca serviciu public de interes local fără personalitate juridică în scopul menținerii ordinii și liniștii publice,. al respectării evidenței populației și alte activități stabilite prin legi, hotărâri de guvern, hotărâri ale consiliului local, dispoziții ale primarului. În conformitate cu dispozițiile art.1, alin.2 din OUG nr.30/2007 MAI are competențe în domeniul funcției și funcționarului public, apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, asigurarea ordinii publice. Ca atare având calitatea de funcționar public în cadrul Serviciului Public Poliția Comunitară cu atribuții principale în domeniul menținerii ordinii și liniștii publice atribuții conferite de Legea nr.371/2004 este îndreptățit să beneficieze de sporul de dispozitiv.
Mai mult arată recurentul a demonstrat că și alți funcționari publici din cadrul consiliilor locale și județene din țară au obținut aceste drepturi pe cale judecătorească.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat prin prisma actelor existente, a normelor juridice incidente, Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii atacate.
În acest sens, se reține că actul administrativ, respectiv ordinul emis de către a fost dat în considerarea dispozițiilor legii de salarizare și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională precum și pentru acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Acest din urmă act normativ (Legea nr. 138/1999) reglementează salarizarea a două categorii de personal, cel militar și civil, angajați în cadrul acelorași instituții și anume instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Se poate așadar constata chiar din titlul legii că doar cele două categorii de personal ce sunt încadrate în instituțiile precizate, respectiv apărare, ordine publică și siguranță națională, pot pretinde aplicarea drepturilor conferite de către acest act normativ.
Recurentul este funcționar public angajat în aparatul propriu al unei unități administrativ-teritoriale organizate ca atare și nu în cadrul uneia din instituțiile mai sus menționate, context în care nu pot fi primite susținerile acestora referitor la acordarea sporului evocat.
Desigur, se susține de către recurent că temeiul cererii îl constituie ordinul emis de, însă se omite a se avea în vedere că în conformitate cu Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, inclusiv ordinele și instrucțiunile emise de organele administrației publice se publică în Monitorul Oficial. Nici Ordinul nr. 496/2003 și nici cel anterior nu au fost publicate în Monitorul Oficial, încât așa cum corect a reținut și prima instanță, nu au puterea de lege ce le este conferită de faptul publicării.
În plus, nu trebuie omis că prin ordinul arătat, în mod nejustificat s-a extins sfera de aplicare a legii, adăugând la aceasta și în condițiile în care potrivit art. 76 din Legea nr. 24/2000 ordinele și instrucțiunile trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot să conțină soluții care să contravină acestora.
Atât Legea nr. 138/1999 cât și Ordinul nr. 275/2002, anterior celui reținut de recurenți, se adresează unei categorii limitate de salariați, așa încât printr-o modificare adusă ultimului act administrativ, nu poate fi extinsă sfera de admisibilitate a legii și funcționarilor publici din administrația locală. Or, în aceste circumstanțe, dat fiind caracterul limitat sub aspectul persoanelor cărora se adresează, a legii nr. 138/1999, limitarea făcută de recurenți la aplicarea categoriilor de personal din Ordinul nr. 496/2003 nu poate fi primită.
În sensul corect, trebuie înțeles că personalul civil al instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională și numai cel din instituțiile pe care legiuitorul le-a avut în vedere în adoptarea Legii nr. 138/1999 beneficiază de spor de dispozitiv, nu și alte categorii din alte unități.
Evident, se susține că în condițiile neacordării se creează o discriminare. Această susținere, de asemenea nu poate fi reținută, deoarece salarizarea diferită este determinată de condiții de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt încadrați funcționarii publici.
Nici susținerile recurentului ca dat fiind acordarea altor angajați din consiliile locale prin hotărâri judecătorești se justifică și acordarea sporului în favoarea sa nu poate fi primit întrucât sporul se dă în funcție de statuările legii nu în funcție de alte situații.
Prin urmare, constatând că nu sunt motive întemeiate, Curtea în baza art. 312.pr.civ. raportat la dispozițiile legale enunțate anterior, va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 358 din 6 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.02.2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - |
Red./
5 ex./23.02.2010
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Maria Hrudei, Claudia Idriceanu
