Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 395/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.395
Ședința publică din data de 18 martie 2008
PREȘEDINTE: Giurgiu Afrodita G -
JUDECĂTORI: Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena Nițu Teodor
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul G, domiciliat în V de M,-, județ P, împotriva sentinței nr.10 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții -, domiciliat în P,-,.4,.17, județ P și Consiliul Local Oraș V de M, cu sediul în V de M,-, județ
Recursul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, conform chitanței fiscale nr.56937/2008 și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul G personal și asistat de avocat din Baroul București, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/18.03.2008 aflată la dosar fila 14 și intimatul pârât - personal, lipsind intimata pârâtă Consiliul Local Oraș V de
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este motivat, timbrat, aflat la primul termen de judecată și că s-au depus prin Serviciul Registratură al instanței, Întâmpinări din partea intimaților pârâți - și Consiliul Local Oraș V de M, după care,
Recurentul reclamant personal și asistat de avocat, având cuvântul solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinărilor.
Curtea respinge ca nefondată cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantul G, întrucât acesta au fost depuse la dosarul cauzei înaintea termenului de judecată, și lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate recurentului reclamant să i-a cunoștință de conținutul întâmpinării depusă de Consiliul Local Oraș V de M la data de 17 martie 2008 prin Serviciul Registratură la Instanței.
La a doua strigare a cauzei, Curtea verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul personal și asistat de avocat, având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În susținerea sa orală arată că instanța a reținut în mod eronat că în cauză este vorba de un drept de moștenire, în fapt concesiunea acordată defunctei a expirat, iar locurile de veci nu au mai fost concesionate unei alte persoane până la decesul acesteia, ulterior în anul 1999 în urma cererii sale i-au fost concesionate. Precizează că prin sentința recurată nu s-a specificat ce se admite sau ce se respinge.
Motivând arată că în mod greșit instanța de fond a aplicat prevederile legale din anul 2004, în cauză fiind aplicabile cele din 1996, deoarece concesiunea a avut loc în anul 1999.
Față de cele susținute oral, a actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs și a concluziilor scrise, solicită admiterea recursului, casarea sentinței, rejudecarea în fond a cauzei, în sensul admiterii acțiunii prin recunoașterea dreptului său de proprietate asupra celor 3 locuri de veci. Cu cheltuieli de judecată.
Intimatul pârât - personal, având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, întrucât în anul 1964 mama sa a cumpărat două locuri de veci, astfel că recurentul, în calitate de ginere nu le putea concesiona neavând calitate de moștenitor.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.10 din 16 ianuarie 2008 Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată în oficiu de instanță, a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a adeverinței nr.5127/2005, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de Consiliul Local V de M și a respins, în parte, ca neîntemeiata acțiunea precizată formulata de reclamantul G, în contradictoriu cu parații - și Consiliul Local Oraș V de.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin chitanța nr.1191/04.09.1964, numita a concesionat două locuri de veci (nr.37 și 38) din cimitirul V de M pe o durată de 7 ani, iar la data de 19.06.1989 aceasta a decedat și ulterior, prin chitanța nr.-/16.12.1999 reclamantul a achitat suma de 249.600 lei, reprezentând taxa de concesionare a trei locuri de veci.
Tribunalul a mai reținut că pe această ultimă chitanță s-a făcut mențiunea expresă "succesor ", durata concesiunii "25 de ani" și că - asa cum reclamantul a învederat în cererea introductivă - cele trei locuri de veci pentru care s-a plătit taxa în anul 1999 ( nr. 36,37,38) sunt aceleași cu cele doua concesionate de defuncta ( nr. 37, 38), acestea din urma fiind fragmentate în trei locuri cu aceeași suprafața, ca urmare a reorganizării si inventarierii generate de aprobarea " Regulamentului de organizare si funcționare a cimitirului orașului V de I M" din anul 1996.
Având in vedere prevederile regulamentului, menționat anterior si chitanța de acceptare a taxei de concesiune nr.-/1999, tribunalul constatat că reclamantul nu a achitat taxa în nume propriu, ci pentru moștenitorii defunctei, concluzie ce rezulta indubitabil din mențiunea făcută în cuprinsul chitanței, ori, în situația în care s-ar fi încheiat un nou contract de concesiune cu
reclamantul în calitate de concesionar exclusiv, atunci nu s-ar mai fi făcut acea
mențiune în cuprinsul chitanței, astfel că, prezența acesteia acreditează concluzia
expusa anterior. De altfel, paratul Consiliul Local a afirmat în mod constant că în anul 1999 s-a făcut o " prelungire a concesionarii terenului pe 25 de ani".
Ca urmare, având in vedere și calitatea de concesionar acestui pârât, tribunalul a apreciat că în cauză a operat, practic, prelungirea ( tacita relocațiune) a contractului de concesiune încheiat cu, contract continuat după decesul acesteia, în persoana moștenitorilor săi. In acest sens, tribunalul a mai reținut că din punct de vedere legal era posibilă tacita relocațiune ( la acel moment fiind in rigoare dispozițiile Codului civil si, ulterior dispozițiile HG1228/1990 privind modalitatea concesionarii), precum și ca manifestarea de voința a ambelor părți si lipsa vreunei intenții de denunțare a contractului, au condus la aceasta concluzie.
In plus, mai constată instanța de fond că în cauza nu s-a făcut dovada existentei vreunei cereri de modificare a contractului de concesiune, în condițiile art.15 din Regulament, cerere făcuta de sau de moștenitorii acesteia, iar aspectul prelungirii concesionarii inițiale a locurilor de veci, rezulta din toate adresele depuse de parat la dosarul de fond ( nr.7970/2005 nr.5127/2005 si nr. 1723/2006).
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, considerând-o nelegală și netemeinică, întrucât contrar celor reținute de către instanța de fond, între reclamantul G si primărie s-a încheiat un contract în forma scrisă, respectiv chitanța nr. - din 16.12.1999, care conține toate elementele unui contract (părțile contractante, domiciliul/sediul acestora, obiectul si prețul acestuia, semnăturile si data), indiferent de titulatura dată. A menționat că administrațiile locale intitulează aceste acte în diferite feluri, iar chitanța amintită a ținut loc si de cerere, instituția emitenta considerând suficienta existenta acesteia, conform uzanței permanenta în materie.
Recurentul a mai arătat că motivarea instanței de fond, precum că reclamantul nu a depus o cerere scrisa, în vederea încheierii unui contract de concesiune, nu este conformă cu legislația în vigoare, întrucât în cazul încheierii contractelor bilaterale, când părțile se înțeleg, ele nu fac cereri scrise în acest sens, acest lucru nefiind obligatoriu, iar daca ajung la a înțelegere, încheie contractul respectiv.
In plus mai precizează că în decembrie 1999, reclamantul G s-a prezentat din proprie inițiativa, solicitând concesiunea celor trei locuri de veci, ceea ce, în opinia sa, tine loc de cerere de concesiune, fapt ce contravine cu remarca instanței de fond privind lipsa unei cereri de concesiune ce ar fi trebuit formulată de către reclamant.
de cele de mai sus, rezulta, fără putința de tăgadă, că nu este vorba de prelungirea concesiunii lui, din anii 1964 - 1971, ci de un nou contract de concesiune, pe numele reclamantului G, iar în speță nu sunt în situația existentei unui drept de moștenire a locurilor de veci, întrucât defuncta nu le-a avut în proprietate, ci acestea i-au fost concesionate pe o perioada de 7 ani. Pe cale de consecința, urmașii acesteia nu pot moșteni decât ceea ce a aparținut defunctei, iar în Certificatul de moștenitor nr. 284/23.11.2006 de pe urma defunctului G (fiul defunctei, fratele lui - si - - soția reclamantului) nu este specificat nici un loc de veci, aceasta excluzând posibilitatea moștenirii lor de către urmașii defunctei.
Mai motivează că în hotărârea ce a pronunțat, instanța de fond nu a luat în considerație cauza în totalitatea ei, în sensul analizării tuturor aspectelor si probelor administrate de la prima sesizare până în prezent, altfel, ar fi constatat exista unor motive pentru care, pe fond, ar fi trebuit să admită cererea reclamantului privind recunoașterea dreptului de concesiune asupra celor 3 (trei) locuri de veci menționate.
Precizează că există contradicție între considerente si dispozitiv, în hotărârea pronunțată inconsecvența argumentării juridice din considerentele hotărârii, în sensul ca, pe de o parte, se retine ca, în speță, nu a existat un contract de concesiune, iar când a aplicat prevederile HG nr.1228/1990, instanța de fond a constatat "lipsa vreunei intenții de denunțare a contractului - ", referindu-se la existența unui contract de concesiune, de unde recurentul se întreabă daca a existat sau nu acest contract, susținând, prin motivele prezentate, ca acest contract a existat și că parte a lui este, fără putința de tăgada, reclamantul
Pe cale de consecința, recurentul reclamant pune problema daca intre anii 1964 1971 existat sau nu un contract de concesiune pe numele defunctei, și dacă da, înseamnă că si contractul în speța exista, daca nu, atunci nu se putea reține existența acestuia din urma.
In finalul motivelor sale a mai arătat că formularea dispozitivului este confuza, întrucât instanța nu precizează ce anume "respinge în parte" omițând să denumească ce anume respinge si ce anume admite din capetele de cerere cu care a fost investita, insistând excesiv pe aspectul formal, trecând peste fapte, în sensul că, daca părțile s-au înțeles, actul de plată este suficient pentru ele, din punctul lor de vedere, mai ales când normele legale în materie nu prevăd obligația existenței unui contract în forma scrisa, ca o condiție a existentei lui (ad validitatem).
de aceste aspecte a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe, urmând să se dispună recunoașterea dreptului de concesiune al reclamantului asupra celor trei locuri de veci.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs în raport cu legislația incidentă în cauză, precum și practica judiciară majoritară și ținând seama de actele și lucrările dosarului avute în vedere de instanța de fond se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a interpretat în mod just și legal cauza dedusă judecății, în sensul că a avut în vedere și calitatea de concesionar a pârâtului, arătând că a operat de fapt tacita relocațiune a contractului de concesiune încheiat cu, contract continuat după decesul acesteia, în persoana moștenitorilor săi.
S-a apreciat în mod legal că, era posibilă tacita relocațiune, la momentul respectiv în această materie erau incidente dispozițiile Codului Civil și ulterior, dispozițiile HG1228/1990 privind modalitatea concesionării.
De asemenea instanța de fond în mod corect a considerat că reclamantul nu a făcut dovada existenței vreunei cereri de modificare a contractului de concesiune în condițiile art.15 din Regulament, cerere făcută de sau de moștenitorii acesteia, iar faptul prelungirii concesiunii inițiale a locurilor de veci rezultă din toate adresele depuse de pârât la dosar.
Instanța de fond a mai reținut că din mențiunea făcută pe chitanța nr.- din 16 decembrie 1999 - "succesor " - denotă faptul că, plata pentru cele trei locuri de veci și acceptarea acesteia nu reprezintă o reconcesionare în beneficiul exclusiv al recurentului reclamant, ci o continuare a vechii concesiuni făcută de defuncta, în numele tuturor moștenitorilor.
Recurentul mai arată că prin prelungirea contractului de concesiune numai pentru două locuri de veci, (37,38), iar cel de-al treilea loc aparține pe drept reclamantului este eronată, întrucât acestea au fost fragmentate în trei locuri cu aceeași suprafață totală, ca urmare a reorganizării și inventarierii generate de aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a cimitirului Orașului V de M din anul 1996.
Întrucât sentința atacată este legală și temeinică, nefiind nici un motiv de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art.304 pct.1-9 cu aplicare art.3041Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul ca nefondat în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Văzând că recursul a fost legal timbrat,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul G, domiciliat în V de M,-, județ P, împotriva sentinței nr.10 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții -, domiciliat în P,-,.4,.17, județ P și Consiliul Local Oraș V de M, cu sediul în V de M,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena Nițu Teodor
- - - - -
GREFIER,
- -
Red./Tehnored.
2 ex./ 27.03.2008
nr- Tribunal
;
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Giurgiu AfroditaJudecători:Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena Nițu Teodor
