Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 395/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 395/

Ședința publică din 28 aprilie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- - Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanții, cu domiciliul ales în Târgu-M,- A, județul M, împotriva sentinței civile nr. 732/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ în dosarul nr-.

La apelul nominal răspund reclamanții-recurenți prin avocat, lipsă restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind timbrat cu o taxă judiciară în sumă de 26,00 lei și cu un timbru judiciar în valoare de 1,95 lei, pentru fiecare recurent în parte.

De asemenea, se mai constată depunerea unei întâmpinări din partea pârâtei-intimate Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, care a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Reprezentanta recurenților-reclamanți depune copia deciziei nr. 582/R/24.04.2008 pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, cu titlu de practică judiciară.

În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului astfel cum este formulat în scris, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii precizate a reclamanților, în sensul obligării pârâților la plata către reclamanți a diferenței de spor până la 30% pentru condiții periculoase de muncă, sumă actualizată prin aplicarea coeficientului de inflație, fără cheltuieli de judecată. Precizează că acest spor a fost acordat în proporție de 10% și nu de 30% așa cum prevede art. 21 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor.

CURTEA,

Prin sentința civilă 732/10.11.2008 a Tribunalului Mureș, dos. nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale a pârâtului, invocată de pârâtul Ministerul Integrării și Reformei Administrative.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții

Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 21.12.2007 reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate constânt în sporul de 30% din salariul de bază lunar, pe perioada 01.09.2002 - 31.03.2006, actualizate cu indicele de inflație; obligarea la plata dobânzii legale aferente despăgubirilor, calculate de la data când trebuia acordat sporul salarial de 30% și până la data achitării efective a sumelor cuvenite, precum și pentru viitor.

Prin întâmpinările formulate, pârâții fie au invocat excepții procedurale, așa cum s-a arătat mai sus, dar au și solicitat respingerea pe fond a acțiunii introductive de instanță.

Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de, motivând că unitățile teritoriale, la una dintre ele funcționând și reclamanții, se află în subordinea acestei pârâte, pârât care, împreună cu pârâtul M ordonează creditele salariale.

Pe fondul cauzei, instanța de fond reține că reclamanții sunt funcționari publici cu statut special în cadrul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă și că, la solicitarea instanței, această Direcție a precizat că reclamanții au beneficiat de acest spor, fapt ce nu a fost contrazis de apărătorul ales al reclamanților.

Față de această hotărâre au declarat, în termen, recurs reclamanții solicitând ca, prin admiterea recursului, instanța să dispună modificarea hotărârii atacate și acordarea dreptului bănesc constând în sporul de 30% pe toată perioada în care acesta nu a fost acordat. În esență se susține că au dreptul la diferența de spor de până la 30%, astfel cum reclamanții - recurenți și-au precizat acțiunea la data de 03.11.2008 în condițiile în care chiar pârâtele recunosc că au acordat cu 10% mai puțin privind acest spor printr-un ordin care înfrânge legea.

Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:

Într-adevăr, la data de 03.11.2008 reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul în care au solicitat obligarea pârâților la plata către reclamanți a sporului pentru condiții periculoase de muncă doar pentru perioada 01.02.2004 - 31.12.2004, respectiv plata celor 10 puncte procentuale de care au fost privați.

Potrivit principiului disponibilității, instanța va reține, în soluționarea devolutivă a recursului, doar această perioadă temporală, în ce privește solicitarea de acordare a drepturilor bănești, aceasta reprezentând manifestarea de voință expresă a reclamanților, reiterată și în cererea de recurs, manifestare care, fără îndoială, determină și cadrul formal de soluționare a prezentei cauze.

Este de observat că acțiunea introductivă de instanță a fost introdusă la data de 21.12.2007, iar precizarea pentru perioada 01.02.2004 - 31.12.2004 a fost făcută la data de 03.11.2008.

Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 republicată prescripția curge de la data când se naște dreptul la acțiune, în cazul de față începând cu data de 01.02.2004. Or, termenul este de 3 ani potrivit art. 3 din același act normativ, termen care, raportat la introducerea acțiunii, a expirat, intervenind astfel prescripția în raport cu drepturile bănești pentru intervalul 01.02.2004 - 30.11.2004.

Așadar, pentru acest interval intervenind prescripția, evident că acțiunea introductivă de instanță nu poate fi primită, astfel că instanța de recurs va menține soluția de respingere a acțiunii, cu această motivare însă.

Rămâne doar luna decembrie a anului 2004, în raport cu care acțiunea introductivă de instanță nu este prescrisă, așa încât instanța va analiza pe fond acest drept bănesc solicitat.

Constată, însă, că prin Ordonanța de Guvern nr. 8/22.01.2004, legiuitorul a introdus după punctul 4 al Anexei 1 la OG 38/2003 un nou punct, punctul 5, care prevedea textual că pentru anul 2004 se diminuează cu 10 puncte procentual sporul pentru condiții de pericol deosebit de care beneficiau reclamanții - recurenți potrivit art. 21 din OG38/2003 ( 44 dosar recurs).

Cum nr.OG 8/2004, ca act normativ cu caracter de lege, are aceeași forță juridică, pe scara ierarhic legislativă, cu OG38/2003 (pe care de altfel o modifică și completează), evident că OG8/2004 se aplică în cazul recurenților. Așadar, instanța constată că aceștia au primit în luna decembrie 2004 acest spor, diminuat însă cu 10 puncte procentuale, instanța nu va reține nici din această perspectivă recursul reclamanților ca fiind fondat, astfel că va dispune respingerea recursului acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul reclamanților, G, cu domiciliul ales în Târgu-M,- A, județul M, formulat împotriva sentinței civile nr. 732/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 28 aprilie 2009.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR 1: Nemenționat

pt.-

fiind în concediu, semnează

președintele instanței,

GREFIER,

pt., fiind în concediu,

semnează prim grefier

Red.

Tehnored.

Jud.fond:

2 ex.

15.07.2009

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 395/2009. Curtea de Apel Tg Mures