Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3994/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3994
Ședința publică de la 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O și PRIMARUL MUNICIPIULUI O, împotriva sentinței nr.909 din 9 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O și PRIMARUL MUNICIPIULUI O și intimatul reclamant
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal.
S-a arătat că intimatul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări:
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.909 din 09 martie 2009, Tribunalul Mehedințiaa dmis în parte acțiunea formulată de reclamant ul G și a obligat pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O și PRIMARUL MUNICIPIULUI O să plătească reclamantului suplimentul corespunzător postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de câte 25% din salariul de bază aferente perioadei 01.03.2005 -30.11.2008, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea sentinței s-a reținut că reclamantul este funcționar public, fiind în raporturi de serviciu cu pârâții în perioada 01.03.2005-30.11.2008, perioadă pentru care se solicită plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit art.31 din Legea nr.188/1999 republicată pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Plata celor două suplimente au fost suspendate succesiv după cum urmează: prin art.44 din OUG nr.92/2004 pentru anul 2005 și prin art.48 din OG nr.2/2006 pentru anul 2006.
Suspendarea prevăzută de actele normative anterior menționate nu a mai fost anterior menținută și pentru anii 2007-2008.
Deci, dreptul funcționarului public de a primi suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a fost prevăzut de lege începând cu data de 01.01.2004 și a fost suspendat până la data de 01.01.2007, fără a fi însă abrogat.
Ca urmare dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în drepturi cu caracter retroactiv conform art.64 al.2 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă.
Ca atare începând cu data de 01.01.2007 revine autorităților statului obligația de a efectua plata acestor suplimente cuvenite începând cu data de 01.01.2004.
Deși a fost funcționar public în perioada 01.03.2005-30.11.2008, reclamantul nu a beneficiat de plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare cuvenite pentru această perioadă, așa cum rezultă din adeverința 2330/19.02.2009 eliberată de Primăria mun.
Prin dispoziția nr.1126/02.12.2008 a Primarului municipiului O s-a dispus acordarea suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază tuturor funcționarilor publici din cadrul Primăriei municipiului O începând cu data de 01.12.2008.
Astfel, s-a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată pentru perioada de la data numirii în funcția publică (01.03.2005) și până la data 30.11.2008, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
În ceea ce privește cererea de consemnare în carnetul de muncă a acestor suplimente s-a reținut că aceste consemnări se fac după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-au stabilit aceste drepturi.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Primăria și Primarul Municipiului O, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Au arătat recurenții pârâți că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sentința fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a susținut, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamantă, că nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamantei ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art. 61 din Constituție.
Recurenții pârâți au solicitat admiterea recursului formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursul formulat de pârâți, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul formulat de pârâți și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O și PRIMARUL MUNICIPIULUI O, împotriva sentinței nr.909 din 9 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant
Modifică sentința.
Respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/29.10.2009
Jud.fond:
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Carmen Ilie
