Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4059/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4059
Ședința publică de la 15 Octombrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță Judecător
- - Judecător
- - Judecător
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții O ÎN ȘI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ÎN ȘI PENTRU DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O împotriva sentinței numărul 218 din 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant G și intimatul intervenient în nume propriu.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru; de asemenea se învederează că, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă; prin Serviciul arhivă, recurentul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ÎN ȘI PENTRU DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și intimatul reclamant G au depus concluzii scrise.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 218 din 11.03.2009, Tribunalul Oltaa dmis în parte acțiunea reclamantului G în contradictoriu cu Direcția DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și a obligat pârâții la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 23.11.2004 până la data pronunțării 11.03.2009 și în continuare, sume actualizate la data plății efective.
A admis cererea de intervenție formulată de intervenient, și a obligat pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice O și Ministerul Economiei și Finanțelor, la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 15.01.2007 - 1.11.2007, sume actualizate la data plății efective.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul a solicitat acordarea suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază aferente perioadei 22.03.2004 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, invocând ca temei legal dispozițiile art. 31 al.1 lit.c și d din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publice,R.
Potrivit art. 40 al.2 lit.c din codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv ordonatorilor de credite.
În acest context, s-a reținut că reclamantul având calitatea de funcționar public, este salarizat în conformitate cu prevederile Legii 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c și d din actul normativ citat.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea 161/19.04.2003 publicată în Monitorul Oficial în data de 21.04.2003.
Prin art. 44 din OUG nr.92/2004, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.11.2004, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 (devenit ulterior, prin republicare, art. 31) din Legea 188/1999 Apoi, suspendarea acestor dispoziții a continuat, conform prevederilor OG 2/2006, până la finele anului 2006.
Așadar, începând cu data de 23.11.2004(data intrării în vigoare a OUG 92/2004) și până la sfârșitul anului 2006, exercitarea dreptului de acordare a celor două suplimente a fost suspendat, constatându-se că drepturile solicitate de reclamant pentru perioada 22.03.2004 - 23.11.2004 nu mai pot fi valorificate, fiind prescrise.
Pentru perioada ulterioară datei de 23.11.2004 și până la momentul pronunțării hotărârii, instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată.
S-a reținut că suspendarea exercițiului dreptului la suplimente, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Prin art. 38 din codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariul.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut și s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale:, Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitare publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului..
Astfel, dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
În consecință, în baza art. 1, 8 și 18 din Legea 554/2004 raportat la art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999, instanța va admite în parte acțiunea reclamantului și va obliga pârâții să acorde acestuia, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 23 noiembrie 2004 și până la data pronunțării 11 martie 2009 și în continuare, sume ce vor fi actualizate la data plății efective, potrivit art. 1082 cod civil.
Pentru aceleași considerente expuse, a fost admisă și cererea de intervenție formulată de intervenient și au fost obligați pârâții la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% fiecare, din salariul de bază pentru perioada 15.01.2007 - 1.11.2007, sume actualizate la data plății efective potrivit art. 1082 cod civil.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții O ÎN ȘI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ÎN ȘI PENTRU DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului s-a arătat că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sentința fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a susținut, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamantă, că nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamantei ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art. 61 din Constituție.
Recurenții pârâți au solicitat admiterea recursul formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursul formulat de pârâți, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul formulat de pârâți și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea, precum și cererea de intervenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâții O ÎN ȘI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ÎN ȘI PENTRU DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O împotriva sentinței numărul 218 din 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant G și intimatul intervenient în nume propriu.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea și cererea de intervenție.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Alina Răescu - - |
Grefier, |
Red. Jud. A
Ex.2//19.10.2009
Jud. fond NFON.
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Alina Răescu
