Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 409/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 409/
Ședința publică de la 16 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de SINDICATUL "" - prin președinte, în numele și pentru reclamanții, C, EN., G, A, A, G, A, S, G, împotriva sentinței nr. 2827/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenții reclamanți reprezentant, pentru intimata POLIȚIA COMUNITARĂ Gar ăspuns consilier juridic și intimata PRIMĂRIA G - PRIN PRIMAR, a răspuns prin consilier juridic fără delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că intimata Primăria Mun.G a depus la dosar întâmpinare, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat modificarea sentinței instanței de fond în sensul acordării sporului de 100% pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă și duminică, depunând concluzii scrise.
Reprezentantul intimatei POLIȚIA COMUNITARĂ G, consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, potrivit motivelor expuse în întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentantul intimatei PRIMĂRIA G - PRIN PRIMAR, solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere motivele arătate pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.2827/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.3574/2008, s-a respins cererea formulată de reclamanții, -, C, EN., G, A, A, G, A, S, G, prin Sindicatul în contradictoriu cu pârâtele Poliția Comunitară G și Municipiul G, prin Primar, având ca obiect drepturi salariale, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut:
Prin cererea înregistrată sub nr-, Sindicatul Polițiștilor prin reprezentant legal, în numele și pentru membrii sindicatului, respectiv, -, C, EN., G, A, A, G, A, S, G, G, în contradictoriu cu pârâții Poliția Comunitară și Primăria G prin Primar, a solicitat obligarea acestora la plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru și anume în zilele de repaus săptămânal cu un spor de 100% din salariul de bază pentru perioada 1.03.2006 și până la data rămânerii definitive a sentinței, actualizate cu rata inflației.
Reclamanții în cauză sunt funcționari publici așa cum rezultă din dispozițiile de numire a acestora de către primarul Mun. G (filele 14 - 186 vol.II).
În această calitate salarizarea acestora se face potrivit Legii nr.188/1999 republicată, și a dispozițiilor legale privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici respectiv OG nr.2/2006; OG nr.6/2007 și OG nr.9/2008.
Totodată, reține că programul de activitate al acestora se desfășoară în tură continuă și turnus - în schimburi, respectiv scrutin de 8 și 12 ore /zi care reprezintă durata normală a timpului de lucru, conform Actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă încheiat la 19.04.2007 (filele 288-291 vol.I).
Cât privește salarizarea acestora constată că potrivit art.13 alin.1 din OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru ale funcționarilor publici numiți în funcție de execuție se vor plăti cu un spor de 100% din salariul de bază pentru orele următoare.
Cu același spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează.
În considerarea celor de mai sus, Tribunalul constată că deși prin cerere reclamanții au solicitat plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru în zilele de repaus săptămânal, de fapt aceste ore sunt realizate în perioada normală de lucru, respectiv în forma organizată de lucru în turnus, așa cum rezultă din foile colective de prezență depuse la dosar (filele 313-364).
Pe cale de consecință, rezultă că plata solicitată nu corespunde unei munci prestate peste durata normală de lucru așa cum susțin reclamanții ci în cadrul programului normal de lucru, astfel încât nu este datorată fapt pentru care va respinge cererea ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanții cu următoarea motivare:
Reclamanții, funcționari publici, sunt salarizați conform Legii nr.188/1999(republicată). Legea prevede la art.33 alin.2 că" pentru orele lucrate din dispoziția conducătorului autorității sau instituției publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare funcționarii publici cu funcție de execuție au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază.".
Mai mult în ordonanța nr.2/2006 la art.13 alin.b regăsim aceleași prevederi conform cărora". funcționarii publici cu funcție de execuție au dreptul la un spor de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal."
Având în vedere aceste reglementări legale Sindicatul a negociat cu conducerea Poliție Comunitare Acordul colectiv semnat de către ambele părți prin care aceștia sunt de acord (art.1) ca pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru să plătească sporul de 100% din salariul de bază pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal.
Acordul colectiv încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților el trebuie respectat în totalitate.
continuă și turnus reprezintă durate normală a timpului de lucru așa cum rezultă și din prevederile art.10 din legiuitorul precizează clar că sunt forme specifice: "La locurile de muncă unde, datorită specificului activității, nu există posibilitatea încadrării în durata normală a timpului de muncă, pot fi stabilite forme specifice de organizare a timpului de lucru, după caz, în, continuă, turnus, program fracționat; locurile de muncă la care se aplică aceste forme specifice de organizare, precum și modalitățile concrete de organizare și evidența a muncii se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, grupuri de unități sau unități".
Prevederile și Codului Muncii se aplică tuturor salariaților din România și salariaților din unitățile publice și reprezintă prevederi minimale.
Trăsăturile exprese și imperative ale contractului citat sunt completate de caracterul obligatoriu al convențiilor colective, garantat prin Constituție în art.41 alin.5. Mai mult, acest contract colectiv valabil încheiat este aplicabil tuturor salariaților și ca efect al dispozițiilor art.11 alin.1 lit.d din Legea nr.130/1996, el nedeosebind în conținutul său între categorii de salariați față de care se aplică sau nu. Nici nu ar putea-o face atâta timp cât legislația în vigoare este foarte clară în privința efectelor, întinderii și rolului contractului colectiv de muncă unic la nivel național.
Curtea analizând actele dosarului constată:
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Este clar că reclamanții își desfășoară activitatea în tură continuă și turnus, în schimburi, respectiv scrutin de 8 și 12 ore/zi.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, această modalitate de lucru, constituie durata normală a timpului de lucru în conformitate cu Actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă încheiat la 19 aprilie 2007.
Tot în Actul Adițional se specifică că repausul săptămânal se acordă de regulă în zilele de sâmbătă și duminică, iar directorii executivi adjuncți, vor asigura prin planificare ca fiecare salariat să beneficieze pe cât posibil de două sâmbete și două duminici libere pe lună.
În nici un caz nu se poate reține susținerea recurenților, cum că prin această formă de lucru, acești prestează ore suplimentare peste durata normală a timpului de lucru. Art.10 și din invocat de recurenți nu face decât să reglementeze cele două forme specifice de organizare a timpului de lucru, fără să specifice că astfel se prestează ore suplimentare de muncă.
În concluzie, pe baza celor mai sus expuse, și pe temeiul disp.art.312 Cod proc.civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEFGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de SINDICATUL "" - prin președinte, în numele și pentru membrii sindicatului, cu sediul în G,- împotriva sentinței nr. 2827/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, Pt.JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
cf.art.261
VICEPREȘEDINTE,
Grefier,
- -
Red.VS/10.07.2009
Tehno ZE/17.07.2009
ex.2
Fond:
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile