Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 41/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 41/R/CA/2007 Dosar nr-
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 3552/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și în baza dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 29 ianuarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 3552/C/ 30.10.2007 Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea, astfel cum a fost precizată de reclamantii, Mereț, cu domiciliul ales la sediul DGFP B din-, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în-, B și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând primă de vacanță pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizate cu indicele inflației la scadență, precum și plata dobânzii legale aferente, după cum urmează:
- suma de 11.830 lei;
- suma de 5.203 lei;
- suma de 2.982 lei;
- suma de 4.718 lei;
Mereț - suma de 4.561 lei;
-suma de 2.368 lei;
- suma de 2.436 lei;
- suma de 4.575 lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că:
Reclamanții au îndeplinit calitatea de funcționari în cadrul instituției pârâte DGFP B, conform adeverințelor depuse la dosarul de fond.
Conform dispozițiilor art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999 (astfel cum era numerotat în perioada 2001-2003), "funcționarul are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salarialul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat"
Acest text a rămas fără conținut întrucât prin legile bugetului de stat a fost suspendat până la 31.12.2006.
Drepturile respective însă există deoarece ele nu au fost înlăturate de legiuitor, iar garantarea realizării lor este conformă cu principiul constituțional al garantării realizării drepturilor legal acordate.
Pârâta a cuantificat drepturile bănești ale reclamaților constând în prima de vacanță pe perioada 2001-2006, conform centralizatorului care a fost depus la dosarul de fond.
În consecință, instanța admis acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâta DGFP B să plătească drepturile salariale ale reclamanților reprezentând prima de concediu pe perioada 2001- 2006, actualizată cu rata inflației, obligând-o și la plata dobânzii legale aferente.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, reprezentantă în teritoriu a Ministerului Economiei și Finanțelor în motivele de recurs arată că drepturile solicitate de reclamanți sunt necuvenite, cererea acestora de le fi acordate primele de concediu fiind neîntemeiate, întrucât au fost suspendate succesiv prin legile bugetului, prin acte normative emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă, suspendarea operând inclusiv pentru anul 2006 prin aplicarea Legii nr.379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006. De asemenea, recurenta pârâtă mai arată că, prin prisma prevederilor constituționale, potrivit cărora măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege, legiuitorul are posibilitatea de a suspenda aplicarea acestor norme juridice pentru o durată de timp determinată, fără ca aceste măsuri legislative să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor. Recurenta a mai arătat că legea bugetului de stat reprezintă norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații, iar legea finanțelor publice, la rândul său, prevede că nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, respectiv că nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
În concluziile scrise depuse la dosar, intimații-reclamanți au arătat că solicită plata primelor de vacanță în temeiul art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 modificată, privind statutul funcționarilor publici, potrivit căruia "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat", precum și în temeiul art.161 alin.4 din Codul muncii, la care se adaugă dispozițiile art.23 și art.31 din OG nr.6/2007 ce prevăd acordarea drepturilor cu titlu de primă de vacanță. Intimații reclamanți au mai precizat că aceste drepturi au fost suspendate prin diferite acte normative, anume OUG 33/2001, respectiv prin legile bugetului de stat din anii ulteriori: Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004, Legea nr.379/2005 și Legea nr.380/2005. Prin acestea suspendări succesive, legiuitorul a indus, practic, suspendarea cursului prescripției extinctive a dreptului la acțiune având ca obiect prima de vacanță, actele normative care au dispus suspendarea plății acestei prime fiind discriminatorii și în contradicție cu dispozițiile art.16 alin.1 și art.15 alin.2 din Constituție. În concluzie, intimații reclamanți au învederat instanței că sunt îndreptățiți să solicite instanței atât prima de vacanță pentru perioada 2001-2006, cât și dobânda legală calculată la dobânda de referință a BNR asupra primelor de vacanță de la data scadenței și până la plata lor efectivă. astfel încât se impune respingerea recursului formulat de recurenta pârâtă și menținerea sentinței civile nr.3552/C/30.10.2007.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs constată că recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, reprezentantă în teritoriu a Ministerului Economiei și Finanțelor, este nefondat.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici și își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Potrivit dispozițiilor art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată (art.33 alin.2 în numerotarea din forma legii în vigoare în perioada 2001-2003, "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Plata primelor de vacanță a fost suspendată succesiv prin mai multe acte normative, în principal prin legile bugetului de stat pentru anii 2001-2006, anume: OUG 33/2001, respectiv prin legile bugetului de stat din anii ulteriori: Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004, Legea nr.379/2005 și Legea nr.380/2005. Cu toate acestea, dreptul la prima de vacanță nu a fost desființat, textul de lege care a consacrat acest drept nefiind abrogat între timp, ci doar a fost suspendat exercițiul acestuia. Prin ea însăși, suspendarea nu înlătură existența dreptului, ci amână pentru un timp exercițiul acestuia, determinând concluzia că acel drept ar naște o obligație lipsită de conținut. Această concluzie nu poate fi, însă, primită, deoarece un drept prevăzut de un act normativ cu putere de lege nu poate deveni o obligație lipsită de conținut. Existența acestui drept patrimonial este recunoscută, dreptul recunoscut neputând fi vidat de substanța sa, întrucât ar fi golit de conținut, de valoare practică, de o manieră contrară literei și spiritului constituțional, în special dispozițiilor art.41 alin2 din Constituția revizuită. Mai mult, prevederea legală care consacră, recunoaște dreptul la prima de vacanță nu a fost abrogată, așadar dreptul a existat și există în continuare.
Instanța constată că prin recursul declarat, recurenta pârâtă nu contestă existența acestui drept, dar apreciază că sumele de bani cu titlul de primă de vacanță nu se cuvin intimaților reclamanți deoarece au fost suspendate prin actele normative enumerate corect de recurentă.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune al reclamanților, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat în spețe similare, prin Decizia nr.XXIII / 12.12.2005, Decizia nr.XII din 05.02.2007 și Decizia nr.LXXVII din 05 noiembrie 2007, că, fiind vorba despre un drept afectat de termene legale suspensive, pe perioada acestor termene legale suspensive prescripția extinctivă a dreptului la acțiune al beneficiarilor dreptului la prima de vacanță a fost întreruptă. De altfel, prin Ordonanța de Urgență nr.146 din 19 decembrie 2007, Guvernul României a optat pentru plata din oficiu a primelor de concediu (numite și prime de vacanță), în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative de salarizare, în perioada 2001-2006, legiuitorul recunoscând astfel existența dreptului funcționarilor la primele de vacanță, respectiv legitimitatea și temeinicia categoriilor de cereri prin care se solicită plata acestor prime, precum și împrejurarea întreruperii cursului prescripției extinctive pe perioada suspendării acestor drepturi bănești.
În privința dispoziției instanței de fond, de plată către intimații reclamanți a sumelor actualizate cu rata inflației aferentă la scadență și a dobânzii legale aferente de la scadența fiecărei obligații și până la data plății efective, Curtea reține următoarele: actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate, corect acordată de prima instanță, precum și dobânda legală la momentul plății, reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit. cu indicele de inflație și dobânda legală contribuie la păstrarea valorii reale a obligației bănești, iar dobânda, suplimentar, este datorată pentru întârzierea în executarea obligației bănești și reprezintă beneficiul nerealizat.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la prevederile art.304 pct.9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul declarat în cauză și a menține sentința atacată, cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr. 3552/C/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 29.01.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. - 11.02.2008
Dact 11.02.2008 - 2 ex
Jud fond. - Gh.
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Marcela Comșa, Silviu
