Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4124/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4124

Ședința publică de la 20 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Alina Răescu

JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " în numele membrilor de sindicat, -, a, C, C, G, cu, A, -, a, a, OG, A, G, -, ta, -, împotriva sentinței nr.186 din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții reclamanți și intimata pârâtă PRIMĂRIA

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cererea scrisă de la dosar prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr.186 din 4 martie 2009, Tribunalul Olta respins acțiunea reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " în numele membrilor de sindicat, -, a, C, C, G, cu, A, -, a, a, OG, A, G, -, ta, -, pe lipsa calității procesuale pasive a pârâtei PRIMĂRIA

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții au chemat în judecată pârâta Primăria pentru a fi obligată la acordarea drepturilor bănești, cu titlu de despăgubiri reprezentând: suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pe perioada 01.02.2006 - 01.02.2009, actualizate la zi cu indicele de inflație până la data efectivă a plății, corespunzătoare datei încadrării în funcția publică și timpului efectiv lucrat, precum și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, care potrivit art.77 din legea nr. 215/2001, reprezintă o structură funcțională cu activitate permanentă, și care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând probleme curente ale comunității locale.

S-a constatat astfel că, această structură nu este organ al administrației publice locale cu capacitate juridică proprie și să aibă în competență dreptul de dispoziție cu privire la drepturile salariale ale funcționarilor publici, drepturi de care poate să dispună numai primarul localității în calitate de ordonator principal de credite cât și de angajator, conform art. 63 din Legea nr. 215/2001.

Pârâta, chemată în judecată, nu are calitate procesuală pasivă, astfel că nu poate să fie parte potrivit dispoz.art. 41 civ. sens în care, instanța a respins acțiunea reclamanților pe această excepție.

In ce privește excepția referitoare la neîndeplinirea procedurii administrative reglementate de art. 31 al. 1 din OG nr. 6/2007, cu modificările și completările ulterioare, aceasta nu a mai fost analizată, deoarece o asemenea procedură trebuie îndeplinită față de persoana care are competența administrativă de soluționare și anume ordonatorului de credite așa cum se menționează în textul enunțat, iar soluția pronunțată în cauză este tocmai pe lipsa calității procesuale pasive a pârâtei chemată în judecată.

Recursul nu este fondat, avînd în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu disp.Legii nr.215/2001 autoritățile administrației publice locale sunt Consiliile Locale și Primarii.În același sens sunt și dispozițiile art.77 din același act normativ în conformitate cu care Primăria, chemată în cauză în calitate de pârâtă, este o structură funcțională cu activitate permanentă care duce la îndeplinire hotărârile Consiliului Local și dispozițiile Primarului.

Avînd în vedere că aceste două autorități, respectiv Consiliile Locale și Primari, au și calitatea de ordonatori de credite, conform disp.art.45 și art.63 din Legea nr.215/2001, în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei S, iar în condițiile în care reclamantul nu a precizat cadrul procesual în sensul indicării pârâților, în conformitate cu principiul disponibilității care guvernează raporturile juridice civile, corect a fost respinsă acțiunea.

În temeiul disp. art. 312 va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " în numele membrilor de sindicat, -, a, C, C, G, cu, A, -, a, a, OG, A, G, -, ta, -, împotriva sentinței nr.186 din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

03 2009

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Costinel Moțîrlichie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4124/2009. Curtea de Apel Craiova