Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 413/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 413/
Ședința publică de la 26 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Angelica Ciobotaru
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI G,cu sediul în G,-, jud. G, MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,sector, 1, nr. 1A, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR B, cu sediul în B, sector 5,-, și de MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR B - prin G, cu sediul în-, jud. G, împotriva sentinței nr.212 din data de 23 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul pârât Inspectoratul de Poliție al Jud. G, consilier juridic în baza delegației pe care o depune la dosar și intimatul G, lipsă fiind recurenții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, Ministerul Economiei și Finanțelor B, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin G și intimații Casa de Pensii B, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Inspectoratul General al Politiei Române
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că recursurile declarate nu au fost timbrate de către recurenți, după care;
Reprezentantul recurentului Inspectoratul de Poliție al Jud. G depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Declară că nu mai are cereri de formulat.
Intimatul G învederează instanței că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentului Inspectoratul de Poliție al Jud. G, față de considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și în rejudecare,modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamantului.
Intimatul consideră sentința pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, și solicită respingerea recursurilor ca nefondate și obligarea pârâtelor la acordarea sporului de 30% din salariul lunar de bază în perioada 01.09.2002 - 15.10.2005.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Din examinarea actelor și lucrările dosarului constată:
Prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului Galați reclamantul Gas olicitat în contradictoriu cu pârâtii A, G, Casa de Pensii din cadrul, următoarele:
Obligarea primelor trei pârâte să-i plătească cu titlu de despăgubiri drepturile salariale neacordate reprezentând sporul de 30% din salariul de bază lunar pentru perioada 1.09.2002-15 10 2005 actualizate cu indicele de inflatie.
În cazul când nu este posibilă actualizarea despăgubirilor cu indicele de inflatie a solicitat obligarea pârâtilor la plata dobânzilor legale aferente despăgubirilor solicitate.
A mai solicitat obligarea Casei de Pensii la reclacularea pensiei incluzând în aceasta si sporul de 30% cât si obligarea să vireze către a fondurilor bănești necesare acordării despăgubirilor.
În motivarea cererii, reclamantul a precizat că a lucrat în cadrul G-posturile de politie si, desemnat ca organ de cercetare al politiei judetene prin ordin al Ministrului de Interne cu avizul Procurorului General de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, în baza art. 201 alin. 3.pr.penală si art. 2 alin. 3 din Legea nr. 364/2004.
În conformitate cu prevederile art. 28 din OUG nr. 43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie cu modificările si completările ulterioare, politistii detasati la primesc un spor de 30% din salariu de bază lunar. Acest spor a fost prevăzut de lege si pentru procurorii DNA sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infractiunilor de coruptie.
În cazul politistilor detasati la DNA sporul a fost mentinut la nivelul de 30% după intrarea în vigoare a OUG nr. 24/2004 privind cresterea transparentei în exercitatea demnitătilor publice si a functiilor publice, precum si intensificarea măsurilor de prevenire si combatere a coruptiei.
În perioada cât a activat ca sef de post la posturile de politie si, nu a beneficiat de sporul de 30% prevăzut de actele normative mentionate, deoarece nu a fost printre cei detasati la DNA. Actele normative prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30% anumitor categorii de politisti de politie judiciară contin proceduri discriminatorii cu privire la salarizarea sa, care contravin OUG nr. 137/2000, privind prevenirea si combaterea tuturor formelor de discriminare.
Într-un caz asemănător, prin Horărârea nr. 185/22 07 2005 Consiliului National pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existenta unei discriminări directă, în sensul art. 2 alin. 1 din OUG nr. 137/2000, în ceea ce priveste acordarea acestor sporuri salariale de 30-40% numai anumitor categorii de magistrati.
Acordarea sporului de 30% pentru politistii de politie judiciară detasati la DNA a fost motivată de necesitatea de a asigura incoruptibilitatea acestora. În ceea ce-l priveste, sunt incidente dispozitiile art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i si art. 2 alin. 1 din OUG nr. 137/2000, aprobată si modificată prin Legea nr. 48/2002, în prezent modificată prin Legea nr. 324/2006 în sensul că a fost supus unei discriminări constând într-o deosebire sau preferintă, pe baza unui criteriu care are ca efect restrângerea exercitării, în conditii de egalitate a dreptului său economic, mai precis, dreptul la un salariu pentru muncă egală.
Consideră că dreptul dreptul comun în materie îl constituie art. 67-68 din Legea nr. 168/1999, fiind vorba de un conflict de drepturi prin care se solicită despăgubiri generate de salarizarea inegală a unor persoane aflate în aceeasi situatie.Se impune anularea situatiei create prin discriminare si obligarea IGPR si IPJ G să-i acorde sporul de 30% din salariul lunar de bază pe perioada 01.09.2002-15 10 2005 si obligarea Casei de pensii din cadrul MIRA la recalcularea pensiei, incluzând la pensie si acest spor de 30%.
În drept a invocat art. 21 din OUG nr. 137/2000 modificată si aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată si completată prin Legea nr. 27/2004 si Legea nr. 324/2006, art. 165-168 din Codul Muncii, art. 67-68 din Lergea nr. 168/1999 si art. 28 alin. 4-5 din OUG nr. 43/2002 modificată si aprobată prin Legea nr. 503/2002, modificată prin Legea nr. 161/2003, modificată prin OUG nr. 24/2004 aprobată prin Legea nr. 601/2004.
Prin întâmpinarea depusă pârâta Gas olicitat respingerea actiunii ca nefondată.
Reclamantul afirmă, în mod cu totul nefondat, că acordarea sporului de 30%, pentru ofiterii DNA a fost motivată de a se asigura incoruptibilitatea acestora.Niciodată, în pofida multiplelor modificări, OUG nr. 137/2002 nu califică acest spor de 30% ca fiind ˝Spor de incoruptibilitate˝, această denumire i-a fost acordată doar de către reclamanti, care nu se pot substitui legiuitorului si nu pot face afirmatii suplimentare cu privire la intentia acestuia.
Sporul de 30% prevăzut de OUG nr. 43/2002 nu este acordat pentru asigurarea incoruptibilitătii politistilor de la DNA; potrivit art. 28 alin. 4, acesta se acordă pentru activitatea specializată de combatere a infractiunilor de coruptie, în considerarea caracterului complex al acestor infarctiuni.
Dincolo de lege, reclamantul doreste acest spor în considerarea altui temei, pe care legiuitorul nu l-a avut în vedere, iar ubi cessat ratio legis, cessat lex(unde încetează motivatia legii, încetează legea însăsi).
Analiza comparativă dintre atributiile ofiterilor de politie judiciară si atributiile ofiterilor de la DNA, nu au nici o relevantă în cauză, încearcă doar să directioneze atentia onoratei instante de la esenta cauzei.
Pentru activitătile pe care le desfăsoară în calitate de organe ale politiei judiciare, reclamantii sunt remunerati corespunzător în baza OG nr. 38/2003, privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor.
Obligatiile pe care, reclamantul le-a avut în calitatea sa de organ al politiei judiciare, au fost prevăzute în fisa postului si sunt de esenta activitătii politiei judiciare, se circumscriu faptelor cu caracter penal, cu exceptia infractiunilor de coruptie, pentru care competenta apartine numai DNA.
În cadrul activitărilor celor două categorii de ofiteri judiciari îsi găseste aplicabilitatea deplină art. 6 din codul muncii.
În concluzie sporul de 30% s-.a acordat politistilor judiciari detasati la DNA în considerarea activitătii specializate de combatere a infractiunilor de coruptie, activitate pe care reclamantul (organ al politiei judiciare) nu o desfăsoară, si prin urmare, legal, logic si firesc este ca acestuia din urmă, să nu i de acorde un astfel de spor.
Pârâtul a mai invocat exceptia prescrierii dreptului la actiune, perioadă pentru care ar putea să solicite sporul de 30% fiind noiembrie 2004-30 04 2005.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a invocat exceptia lipsei calitătii procesuale pasive, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca nefondată.
Potrivit art. 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002, G are personalitate juridică, inspectorul-șef fiind ordonator terțiar de credite, astfel că obligația unor asemenea drepturi bănești nu poate fi retinută în sarcina sa.
În ceea ce privește fondul a arătat că deși cele două categorii de politiști sunt în aparentă asemănătoare, ele sunt diferite în functie de nivelul structurii în care își desfăsoară activitatea, complexitatea dosarelor penale în care se înlocuiesc acte de procedură penală.
Pârâta Casa de Pensii Aai nvocat excepția lipsei capacitătii procesuale, motivat de faptul că nu are personalitate juridică.
Legal citati, pârâtii A si nu au formulat întâmpinare.
În cauză s-a administrat proba cu acte.
Examinând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința nr. 212/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați - Secția comercială maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de B, ca nefondată, admite exceptia invocată de Casa de Pensii, respinge actiunea fată de pârâta A, pentru lipsă capacitate procesuală, pe fond admite acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL ALPOLIȚIEI ROMÂNE, CASA DE PENSII A, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN G ȘI CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și înregistrată la Tribunalul Galați sub nr-, obligă pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, R B, G să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând drepturi salariale constând în sporul de 30% din salariul de bază lunar pe perioada 1 09 2002-15.10.2005, sume ce vor fi actualizate în raportul de coeficientul de inflație la data plătii, obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să vireze la Ministerul Internelor si Reformei Administrative sumele necesare acordării drepturilor bănești, obligă pârâtii să-i plătească reclamantului suma de 4,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Aplicarea sporului de 30% numai în cazul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării discriminare care a încălcat dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG137/2000 aprobată prin. 148*/2002 modificată prin. 27/2004 și art. 6 alin. 2 din
Instituirea unor asemenea sporuri în favoarea unor categorii de ofițeri de poliție judiciară a creat o nelegalitate un tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale și deci o discriminare, nefiind o stare de fapt diferită.
S-a mai avut în vedere că potrivit art. 5 și art. 12 alin. 2 din. 218/2002 Inspectoratele de poliție deci inclusiv G sunt unități teritoriale subordonate Inspectoratului General al Poliției Române.
Împotriva sentinței nr. 212/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați - Secția comercială maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal, în termen legal au declarat recurs pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului G, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Economiei și Finanțelor B prin G, criticând sentința instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, solicitând admiterea recursurilor, modificarea sentinței criticate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.
Prin motivele de recurs Inspectoratul de Poliție al Județului G și pârâtul recurent a învederat instanței următoarele:
Acțiunea formulată de reclamant este prescrisă, termenul de 3 ani curge de la data de la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, că hotărâre pronunțată de prima instanță nu cuprinde motivele pe care se sprijină hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, aspecte neavute în vedere de prima instanță.
Prin motivele de recurs invocate de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, pârâtul recurent a învederat instanței următoarele: fiind vorba de un spor salarial care se acordă lunar există câte un termen de prescripție distinct pentru sumele aferente fiecărui salariu încasat de reclamant astfel că a intervenit prescripția pentru sumele neacordate în perioada arătată de reclamant.
Recurentul a mai învederat că în cazul de față este vorba de situația a două categorii de polițiști din care doar uneia îi este recunoscut un drept printr-un act normativ.
Existența unei fapte de discriminare se constată tocmai raportat la drepturile fundamentale sau cele recunoscute prin lege.
S-a mai învederat de recurentă faptul că, Consiliul Național de Constatare a discriminării a specificat că nu există tratament diferențiat discriminatoriu potrivit art. 2 din OG137/2000.
Prin recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G s-a învederat instanței că soluția instanței de fond este dată cu încălcarea formelor de procedură prev. de art. 261 1 și 5.proc.civ. hotărârea necuprinzând motivele de fapt și de drept care au formulat convingerea instanței.
Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de angajator al reclamantului - aspect neavut în vedere de prima instanță.
Recursurile sunt nefondate.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond sub aspectul legalității și temeiniciei se constată că prima instanță a efectuat o corectă cercetare și apreciere a probelor dosarului pronunțând o sentință legală și temeinică.
Din actele dosarului rezultă că reclamantul intimat a îndeplinit funcția de ofițer de poliție în cadrul G desemnat ca organ de cercetare a Poliției Judiciare prin Ordin al Ministerului Administrației și Internelor cu avizul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit art. 201 al. 3 din proc.civ. și art. 2 alin. 3 din leg. 364/2004. Conform art. 28 din OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările ulterioare ofițerii de poliție detașați la Departamentul Național Anticorupție, primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar spor ce a fost prevăzut de lege și pentru procurorii sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție spor care după intrarea în vigoare a OUG nr. 24/2004 s-a majorat la 40% pentru procurorii DNA și pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție și menținut nivelul de 30 % în cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la DNA.
Reclamantul Intimat îndeplinește funcția de ofițer de poliție în cadrul desemnat ca organ de cercetare al Poliției Judiciare prin Ordin al funcție în baza căreia nu a beneficiat de sporurile prevăzute de lege pentru soluționarea infracțiunilor de corupție nu au fost detașați la DNA și nu a încasat sporul de 30% din indemnizația lunară.
Corect a reținut instanța de fond că prin aplicarea sporului de 30% numai în cazul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare care a încălcat dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ne.OG 137/2000 aprobată prin. nr. 27/2004 și art. 6 alin. 2 din Codul Muncii.
Susținerile pârâtelor că nu este discriminare între categoriile de ofițeri de poliție nu poate fi primită deoarece instituirea unor sporuri în favoarea unor categorii de ofițeri de poliție judiciară a creat o inegalitate un tratament diferențiat în ce privește drepturile salariale, o discriminare, fără a exista stări de fapt diferite s-ar încălca principiul la un salariu egal pentru muncă egală.
Potrivit art. 5 și 12 alin. 2 din. 218/2002I. G este unitate teritorială din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, aceasta din urmă este cel care conduce, îndrumă și în calitate de ordonator secundar de credite verifică și controlează cum unitățile din subordine își îndeplinesc sarcinile.
Având în vedere natura drepturilor solicitate de reclamant, excepția prescripției dreptului la acțiune nu este fondată - la fel cum nu este fondată susținerea că pentru fiecare lună în parte sporul salarial de 30% ar fi afectat de termenul de prescripție.
Discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricție sau preferință care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de legalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
În speță așa cum recunosc pârâtele sunt două categorii de polițiști din care numai uneia îi este recunoscut un drept printr-un act administrativ, iar cealaltă categorie deși depune o muncă egală nu beneficiază de acest drept, considerând că în speță sunt aplicabile disp. art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 - republicată cu modificările și completările ulterioare. Organul jurisdicțional competent să constate discriminarea în cauză este instanța de judecată.
Față de cele mai sus arătate, văzând că în cauză nu sunt întrunite disp. art. 304.proc.civ. urmează ca potrivit art. 312.proc.civ. să se respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâți împotriva sentinței nr. 212/23.01.2008 a Tribunalului Galați - Secția comercială maritimă și fluvială și de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI G,cu sediul în G,-, jud. G, MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,sector, 1, nr. 1A, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR B, cu sediul în B, sector 5,-, și de MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR B - prin G, cu sediul în-, jud. G, împotriva sentinței nr.212 din data de 23 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. /03.07.2008
Dact. 2 ex./04.07.2008
Fond -,
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Dorina Vasile, Angelica Ciobotaru