Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4149/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4149
Ședința publică de la 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din 13 octombrie 2009 privind soluționarea recursului declarat de reclamanții -, împotriva sentinței numărul 366 din 05 mai 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimat pârât CONSILIUL LOCAL, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) suplimentul postului+supliment treaptă de salarizare.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților din ședința publică de la 13 octombrie 2009 au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei la data de 20 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față deliberând constată următoarele:
Prin sentința nr. numărul 366 din 05 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olts - respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, ca neîntemeiată.
S-a admis excepția lipsei procedurii administrative prealabile - invocată din oficiu.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu intimata CONSILIUL LOCAL - ca inadmisibilă.
La pronunțarea acestei soluții, s-a avut în vedere că potrivit art. 1 alin l. 554/2004 a contenciosului administrativ - orice persoană ce se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ ori prin nesoluționarea in termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ.
În calitate de persoane vătămate - reclamanții, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente - trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau in parte a acestuia.
Deși reclamanții au formulat respectiva cerere la 27.03.2009 iar ordonatorul de credite a remis răspunsul reclamanților - prin adresa nr. 2040/27.04.2009, s-a constatat că nu s-a dat eficiență dispoz. art. 3l alin.l OG 2/2006.
Potrivit art 3l alin din OG 2/2006, dispoziție menținută și în OG. 6/2007 se prevede că soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi este de competența ordonatorilor de credite, contestația depunându-se in termen de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
de credite le incumbă obligația potrivit alin. 3 al aceluiași articol să soluționeze contestațiile in termen de l0 zile de la înregistrare, cu avizul organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de autoritate, ori instituție publică.
Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin - persoana in cauza se poate adresa instanței de contencios administrativ, in termen de 30 zile de la data comunicării soluționării contestației.
Excepția lipsei procedurii administrative prealabile instituită de dispoz.. 554/2004 și regăsită în dispoz. OG 2/2006 și OG 6/2007-constituind o excepție peremtorie și absolută, prioritară excepției prescripției dreptului la acțiune - această a doua excepție a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că reclamanții au formulat cerere de acordare a drepturilor bănești primind însă o adresă din care rezultă că drepturile în cauză nu se acordă, adresă care nu poate fi contestată nefiind un act de dispoziție ci este un răspuns negativ.
S-a mai arătat în mod greșit instanța de fond invocă lipsa unei proceduri în sarcina reclamanților, autoritatea publică având obligația de a acorda drepturile salariale printr-un act de dispoziție a cărei de proprietatea sa care nu se poate face decât pentru cauză de utilitate publică.
De asemenea, recurenții au invocat hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23.02.1995 a CEDO în care este explicată noțiunea de bun.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de reclamanți și a dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept:
În ceea ce privește critica vizând efectuarea procedurii prealabile, în raport de data înregistrării cererii adresate Primăriei com., respectiv 27.03.2009, și de data formulării cererii de chemare în judecată, 01.04.2009, se constată că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor art 3l alin. din OG 2/2006, cum corect a reținut instanța de fond.
Pe de altă parte analizând fondul pretențiilor reclamantului se rețin următoarele aspecte:
Referitor la acordarea suplimentelor salariale se reține că reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 126 alin. 3 din Constituție art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
De asemenea, prin decizia nr. 20 pronunțată de Înalta Curtea d e Casație și Justiție - Secțiile Unite s-a admis recursul în interesul legii stabilindu-se în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă:"în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare"
Pentru motivele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 urmează a respinge recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții -, împotriva sentinței numărul 366 din 05 mai 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud..
2ex/20.11.2009
Jud fond
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi