Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 415/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 415/CA/2008

Ședința publică de la 07 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 2: Marieta Florea

JUDECĂTOR 3: Elisabeta Lazăr

Grefier: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentele reclamante și împotriva sentinței civile nr. 250/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei-pârâtă - consilier juridic, lipsind recurentele reclamante.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că recursul a fost motivat și este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, conform prevederilor art. 15 lit. A din Legea nr. 146/1997; părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Se constată că d-na avocat, a comunicat la dosar nota scrisă, sub nr. 67/30.01.2008, prin care declară că recurenții nu i-au dat mandat de reprezentare a lor în acest dosar și în consecință nu se poate prezenta pentru susținerea recursului.

De asemenea se constată că intimata pârâtă a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare, în două exemplare.

Reprezentantul pârâtei depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică a acesteia și declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul pârâtei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.

Reprezentantul pârâtei arată că excepția invocată de aceasta privind lipsa procedurii prealabile obligatorii a fost considerată întemeiată de către instanța de fond și ca atare a fost admisă, reținându-se că nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri, instanța a analizat și aspectele de fond aduse în discuție și a respins acțiunea reclamantelor, atât pe excepție cât și pe fond.

Mai precizează că legislația în vigoare prevede limitativ categoriile de salariați cu contract individual de muncă, care beneficiază și pot primi drepturile solicitate prin acțiune. Or, instanța de fond în mod corect a reținut că reclamanții, având calitatea de funcționari publici, conform dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Legea 188/1999, nu se încadrează în categoria personalului contractual salariat și chiar dacă s-ar încadra, potrivit art. 5 din HG 5/1999 pentru instituțiile publice, tichetele de masă pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli. Întrucât instituția pârâtă nu deține sume necesare cu această destinație în buget, reprezentantul acesteia apreciază că se impune respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii nr. 250/CA/2007 a Tribunalului Sibiu.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr-, reclamantele și au solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masa pentru anii 2001-2006, suma actualizata cu indicele de inflație. In motivarea cererii se arata ca reclamantele au calitatea de funcționari publici, angajați ai paratei si ca in temeiul 142/1998 au dreptul la acordarea tichetelor de masa, deoarece se determină o situație discriminatorie intre salariații din diferite domenii de activitate ale sectorului bugetar.

Secția comerciala si contencios administrativ a Tribunalului Sibiu prin sentința nr. 250/CA/22 11 2007 respins acțiunea in contencios administrativ. Instanța a reținut prin considerentele expuse ca potrivit legilor ce reglementează salarizarea funcționarilor publici, OUG 192/2002, 82/2004, 92/2004, OG 2/2006, 6/2007, 188/1999, anterior sesizării instanței de judecata, era necesara îndeplinirea procedurii prealabile fata de ordonatorul de credite, procedura neîndeplinita de reclamante. Pe fondul cauzei se arata ca reclamanții sunt funcționari publici si nu se încadrează in categoria personalului contractual in sensul art. 1 din L 142/1998, astfel ca nu pot beneficia de tichete de masa sau de contravaloarea acestora, iar pentru anii 2001-2003 dreptul la acțiune este prescris. În cauză a fost formulată și opinia separată a unuia dintre judecători care apreciază că nu era necesara procedura prealabilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele solicitând modificarea hotărârii si admiterea acțiunii. Prin motivele de recurs se arata ca in cauza sunt aplicabile prevederile 188/1999 si nu cele ale art. 7 din 554/2004, iar in al doilea rând instanța in mod greșit a unit excepția cu fondul, deși in cauza era o excepție dirimanta asupra căreia trebuia sa se pronunțe cu prioritate, iar in al doilea rând nu s-a pronunțat expres, ci doar a soluționat cauza pe fond. Pe fondul cauzei se arata ca potrivit art.31 al. 2 din L 188/1999 funcționarii publici au dreptul de a beneficia de prime si alte drepturi salariale in condițiile legii, iar in aceste condiții au dreptul de a beneficia si de tichete de masa deoarece anumite categorii de salariați beneficiază de aceste drepturi, iar in caz contrar s-ar ajunge la un tratament neechitabil si discriminatoriu.

In drept s-a invocat art. 304 pct.9 Cod procedura civila. Recursul este scutit de plata timbrajului, potrivit art. 15 lit. a din L 146/1997.

Casa Județeană de Pensii a depus întâmpinare prin care solicita respingerea recursului, parata considera ca fata de legislația specifica aplicabila funcționarilor publici trebuia îndeplinită procedura prealabila, iar fata de prevederile 142/1998 acesta categorie de drepturi se acorda doar personalului contractual angajat cu contract individual de munca. Acordarea unor astfel de drepturi impune necesitatea cuprinderii sumelor in bugetul de venituri si cheltuieli al instituției, potrivit art.14 al. 3 din 500/2002.

Examinând sentința atacata sub aspectul recursului, Curtea constata următoarele:

Reclamantele sunt angajate ale CJP, fiind funcționari publici.

Intr-adevăr, potrivit legislației specifice ce reglementează salarizarea si alte drepturi ale funcționarului public OUG 192/2002, 82/2004, 92/2004, OG 2/2006, 6/2007, 188/1999 si deciziei Curții Constituționale nr. 441/10 mai 2007, ordonatorul de credite soluționează contestațiile formulate împotriva actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale. In cauza se solicita drepturi bănești care in opinia reclamantelor trebuie sa fie acordate de angajator și în consecință nu era necesara îndeplinirea procedurii prealabile cu ordonatorul de credite. Obiectul cauzei nu-l constituie contestarea modului de stabilire a drepturilor salariale și a altor sporuri, ci acordarea unor sporuri și menționarea lor în decizia de plată. Nu există un act administrativ de stabilire a sporurilor solicitate care să poată fi contestat, ci reclamantele tind la obținerea acestora prin intermediul justiției. Acestea sunt considerentele legale pentru care Curtea apreciază că în litigiile de acest fel nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile.

În temeiul art. 312 al. 3 și 5 din Codul d e procedură civilă se va admite recursul reclamantelor, se va casa hotărârea atacată și se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Sibiu -secția de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantele și împotriva sentinței nr. 250/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu și în consecință:

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 7.04.2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. /2 ex./8.05.2008

Jud. fond,

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș, Marieta Florea, Elisabeta Lazăr

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 415/2008. Curtea de Apel Alba Iulia