Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4234/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 4234
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Augustina Carmina Mitru
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER -
XXX
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA D și reclamantele și împotriva sentinței numărul 769 din data de 07 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.
La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA D și recurentele reclamante și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătându-se că pârâta GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA Das olicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a trecut la deliberări.
CURTE A:
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința numărul 769 din data de 07 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalului Dolja admis, în parte, acțiunea precizată de reclamantele și împotriva pârâtei GARDA FINANCIARĂ-SECȚIA A fost obligată pârâta să plătească reclamantelor suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 23.05.2008-07.04.2009, actualizate potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale acestora. S-a respins cererea privind acordarea drepturilor bănești pentru viitor
Pentru a pronunța această sentință a reținut că în perioada 23.05.2008 - 07.07.2009, reclamantele au avut calitatea de funcționar public în cadrul unității pârâte și nu au primit suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.
Potrivit art. 31 din Legea 188/1999, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului".
Ultimele două drepturi salariale, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art. 44 din OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art. 48 din OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Ori, având în vedere faptul că suspendarea prevăzută de OUG 92/2004 și OG nr. 2/2006 a fost înlăturată și faptul că potrivit art. 37 alin. 3 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, prin analogie de la plata primelor de vacanță, care s-au acordat din anul 2001, prin OUG 146 din 19.12.2007, suplimentul sporului și suplimentul gradului solicitat prin acțiune se impune a fi acordat.
OG 6/2007 nu au abrogat prevederile art. 31 alin 1 din Legea 188/1999, ci dimpotrivă, în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999, republicată, astfel că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acordarea acestor sporuri se circumscrie prevederilor legale indicate și, cum suspendarea dispusă își încetează aplicabilitatea, dreptul revine în patrimoniul reclamantului devenind actual.
Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, astfel că autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale, în concordanță cu principiul general constituțional prevăzut în art. 1 (5) din Constituție, potrivit căruia în România respectarea Constituției, a supremației legii, este obligatorie.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de "bun" se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În speța de față, salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, elemente cu conținut economic pe baza cărora reclamantul, în lipsa suspendărilor periodice, ar fi putut să aibă în patrimoniu în mod efectiv și licit sumele aferente, așa încât se impune ca după încetarea suspendării acesta să beneficieze de drepturile salariale prevăzute în favoarea sa de dispozițiile legale amintite anterior.
De asemenea, potrivit art. 1082 Cod civil, reclamantul are dreptul la plata daunelor interese echivalente cu actualizarea sumelor cu rata inflației la data plății efective.
Instanța a apreciat întemeiată cererea privind plata celor două sporuri pentru intervalul 23.05.2008-07.04.2009, și a obligat pârâta la plata acestor drepturi bănești.
În temeiul art. 1 din Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă, potrivit căruia în carnetul de muncă se înscriu datele cu privire la vechimea în munca, vechimea neîntreruptă în munca, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, instanța va obliga pârâtul la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei începând cu data recunoașterii prin hotărâre judecătorească a drepturilor bănești.
Referitor la cererea privind acordarea drepturilor bănești solicitate și pentru viitor, instanța a respins-o, întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele trei condiții prevăzute de art.379 de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu existente între părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA D și reclamantele și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs pârâta GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA Daa rătat că prevederile normative au fost suspendate succesiv și că în conformitate cu legile anuale ale bugetului de stat, plata drepturilor salariale și a celorlalte elemente ale salariului pentru funcționarii publici din cadrul Gărzi Financiare se face prin bugetul de stat, în acest buget nefiind prevăzute sume cu această destinație.
Reclamantele și în motivele de recurs au arătat că în mod greșit instanța de fond a considerat că dreptul de a primi în continuare cele două sporuri nu este posibil, cât timp dreptul nu este unul actual.
Au susținut că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare reprezintă o componentă a salariului ce este un bun actual ce decurge dintr-o prevedere legală.
Că cele două sporuri au un conținut economic și dacă legiuitorul nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanții ar fi putut să aibă în patrimoniu în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Examinând recursul formulat de pârâtă, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclaman tele au calitatea de funcționari publici, fiind salariza te în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclama nte în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclaman tele sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantelor privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclama nte nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclaman tele nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Recursul reclaman telor va fi respins ca nefondat, pentru aceleași considerente.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclaman telor, va admite recursul formulat de pârâta GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA D și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E:
Respinge recursul formulat de reclamantele și împotriva sentinței numărul 769 din data de 07 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.
Admite recursul formulat de pârâta GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA D împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2009
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
/2EX/ 29 Octombrie 2009
Fond
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Augustina Carmina Mitru, Magdalena
