Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4257/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4257

Ședința publică de la 26 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea

JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora

JUDECĂTOR 3: Constantin

Grefier

xxxxxx

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul reclamant, în contradictoriu cu intimații pârâți OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ M, COMISIA DE DISCIPLINĂ A OFICIULUI JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ M, și împotriva sentinței nr.2070 din 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică de către grefierul de ședință au lipsit recurentul reclamant și intimații pârâți OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ M, COMISIA DE DISCIPLINĂ A OFICIULUI JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ M, și.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat în termen și motivat, iar recurentul reclamant a solicitat judecarea în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrata la 26.03.2009, petentul, funcționar in cadrul Mac hemat in judecată M în solidar cu directorii și Comisia de disciplină a M, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să-i acorde despăgubiri și restabilirea situației anterioare.

În motivarea cererii a arătat că s-a judecat cu unitatea și prin mai multe hotărâri judecătorești ramase definitive i-au fost admise o parte sau total contestațiile dispunându-se si plata cheltuielilor de judecata și despăgubiri pe care le-a solicitat insă nu i-au fost acordate, fapt ce i-a periclitat sănătatea prin stresul la care a fost supus fiind nevoit să se interneze în spital. Datorită stresului a fost nevoit să solicite serviciile salvării fiind internat în spital in legătura cu situația cardiacă a sa. A mai arătat ca datorita unor tratamente si agresiunii psihice si fizice a fost transportat de nouă ori de la serviciul de urgență al spitalului și în aceasta situație nu i-au fost achitate concediile medicale, ordinele de deplasare. A concluzionat că s-a făcut discriminare intre el și ceilalți salariați încât solicita despăgubiri pentru aceasta situație.

Prin sentința nr. 2070 din 11 iunie 2009, Tribunalul Mehedinția respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ M, COMISIA DE SCIPLINĂ A OFICIULUI JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ M, și.

În considerentele sentinței s-a reținut referitor la cheltuielile de judecată care au fost stabilite prin hotărâri judecătorești, că acestea urmează să fie puse în executare prin de executor judecătorești, încât conducătorii pârâtei nu sunt vinovați în legătură cu această situație, probabil că din lipsa de fonduri nu i-au achitat aceste drepturi. Pentru executare trebuia va trebui să uziteze de dispozițiile art. 371 si urm civ.

În ceea ce privește celelalte despăgubiri acestea vor fi respinse întrucât nu a făcut dovada acestor despăgubiri și a cuantumului acestora, iar în situația îmbolnăvirii sale, nu a depus la dosar certificat din care să rezulte boala psihică, încât nu poate să fie analizată aceasta situație, iar in cazul în care consideră că a fost stresat trebuia să se prezinte la instanță să solicite efectuarea de expertize în baza actelor emise, pentru a se stabilita dacă există legătură de cauzalitate între bolile de care suferă petentul și comportarea conducătorilor societății pârâte, pentru ca instanța să se pronunțe, ori pe baza numai a unor cereri depuse la dosar s-a constat că reclamantul nu a făcut dovada acțiunii sale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în cauză recurentul reclamant, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului reclamantul a susținut că instanța de fond a soluționat cauza fără a avea în vedere actele depuse la dosar, acte din care rezultă stresul la care a fost supus atât el cât și soția sa.

Recursul este nefondat și va fi respins reținându-se următoarele aspecte:

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.27 alin.1 din OG nr.137/31.08.2000 considerându-se discriminat deoarece nu i s-au acordat despăgubiri și nu a fost restabilită situația anterioară discriminării.

Raportat la temeiul de drept invocat de reclamant, Curtea constată că acțiunea reclamantului este nefondată întrucât OG nr.137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare reglementează o procedură specială pentru constatarea faptelor de discriminare.

Potrivit art. 2 alin. (1), prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Susținerea reclamantului potrivit căreia pârâții refuză punerea în executare a unor hotărâri judecătorești irevocabile nu constituie faptă de discriminare în accepțiunea legii, reclamantul având la dispoziție mijloace procesuale specifice pentru executarea silită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul reclamant, în contradictoriu cu intimații pârâți OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ M, COMISIA DE DISCIPLINĂ A OFICIULUI JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ M, și împotriva sentinței nr.2070 din 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Octombrie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud. M

Ex.2//25.11.2009

Jud. fond S

Președinte:Adina Calotă Ponea
Judecători:Adina Calotă Ponea, Mihaela Cotora, Constantin

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4257/2009. Curtea de Apel Craiova