Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4263/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4263
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea Președinte secție
JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Vicepreședinte
JUDECĂTOR 3: Constantin Vicepreședinte
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta pârâtă DGFP D ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței nr. 1068 din 26.05.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică de către grefierul de ședință au
lipsit recurenta pârâtă DGFP D ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C și intimatul reclamant .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează recursul a fost declarat în termen și motivat, după care, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 1068 din 26.05.2009 Tribunalul Dolja respins excepția inadmisibilității acțiunii.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
A obligat pârâta C să restituie reclamantului suma de 3637,45 lei reprezentând diferență taxă auto.
În considerentele sentinței s-au reținut următoarele::
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocata de către pârâtă, având în vedere că dispunând restituirea numai parțială a taxei de înmatriculare achitate, atitudinea acesteia este mai mult decât previzibila, apreciindu-se că a obliga reclamantul să reia o noua procedura prealabila administrativa de contestare a răspunsului și să aștepte emiterea unei Decizii în conformitate cu dispoz. art. 177 și următ. C pr. Fiscala, ar reprezenta impunerea unei sarcini mult prea oneroase ce ar echivala chiar cu o îngrădire a dreptului de acces la justiție.
Mai mult, pârâta nu se poate prevala de propria culpa in emiterea unui răspuns intr-o forma atipica, neconforma cu dispoz. art. 85,86 pr. Fiscala, pentru a invoca apoi nerespectarea procedurii prealabile prevăzuta pentru Deciziile administrative.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamantul a achiziționat un autovehicul folosit marca PEUGEOT 307, iar la data de 14.08.2007, în vederea înmatriculării autoturismului și ținând seama de prevederile art.2141Cod fiscal, reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare, așa cum a rezultat din chitanțele fiscale aflate la dosar.
Ulterior, ca urmare a adoptării OUG50/2008, în temeiul art. 11 din acest act normativ potrivit cărora " taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență", reclamantului i-a fost restituită cu dispoziția de plată nr. 3025/07.08.2008 suma de 2421 lei.
Față de cererea de restituire integrală formulată ulterior de reclamant, prin adresa nr. 21239/06.03.2009 pârâta a comunicat acestuia că cererea sa nu poate fi soluționată având în vedere că prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal nu a prevăzut restituirea integrală a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Astfel, în ce privește adresa nr. 21239/06.03.2009 emisă de C, având în vedere că înscrisul în discuție, nefiind de natură să stabilească, să modifice ori să drepturi și obligații fiscale nu se circumscrie noțiunii de act administrativ fiscal astfel cum este enunțată de dispozițiile art. 41 din Codul d e procedură fiscală, instanța apreciază că cererea privind anularea acestei adrese nu este admisibilă, urmând să fie respinsă.
Legat de cererea de restituire a diferenței dintre taxa de înmatriculare auto achitată de reclamant și suma restituită de pârâtă prin dispoziția de plată amintită, instanța reține că taxa percepută de autoritatea fiscală a fost reglementată în cuprinsul art.2141și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art.90(86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru, impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
S-a apreciat că prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În acest sens, s-a impus observația că în cazul autoturismelor second hand, care erau înmatriculate în România, nu se percepea, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art.90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.
Ne aflăm în situația unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea.
De asemenea, s-a pus în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a arătat anterior, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu se percepea taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.
În baza art.148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.
În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art.148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire la obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2, între acestea regăsindu-se și dispozițiile art. 90 din Tratatul Uniunii Europene, al căror caracter obligatoriu între statele membre impune înlăturarea dispozițiile legale interne care încalcă dispozițiile actului de aderare.
Ori, în condițiile în care, așa cum s-a reținut anterior, dispozițiile art. 241/1 din Codul fiscal sunt contrare dispozițiilor comunitare referitoare la libera circulație a mărfurilor, este neîndoielnic că, dispunând reținerea chiar și în parte a unei taxe percepute contrar Tratatului Uniunii Europene, dispozițiile sunt OUG contrare pentru aceleași considerente reglementărilor internaționale.
Susținerea pârâtei potrivit căreia legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte, este lipsită de relevanță în speța de față. Este adevărat ca statele membre au libertatea de a alege formele și mijloacele pentru a se ajunge la un anume rezultat, adică au libertatea de a reglementa procedurile juridice, dar niciodată rezultatul nu poate să fie contrar Tratatului, insă dispozițiile legale naționale care prevăd reținerea unei taxe percepute în temeiul art.2141Cod fiscal, text abrogat prin OUG50/2008 nu reprezintă o formă și un mijloc pentru a se ajunge la un rezultat în sensul aplicării tratatului, ci o normă care înfrânge prevederile tratatului.
În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a prevederilor art.13 din Codul d e procedură fiscală, în sensul că interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, tribunalul apreciază că textul se referă la situația când nu se pune în discuție conformitatea legii cu Tratatul de aderare sau mai precis încălcarea de către legea națională a Tratatului de aderare.
Așa cum s-a precizat mai sus, în situația instituirii taxei de primă înmatriculare, legiuitorul român s- aflat în situația de a emite o normă legală, care este contrară Tratatului de aderare, motiv pentru care instanța judecătorească va da eficiență, în baza dispozițiilor constituționale reglementării din Tratat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta pârâtă DGFP D ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepțiilor invocate, întrucât adresele organului fiscal nu pot fi considerate mai mult decât corespondență cu solicitantul, iar prevederile art.214 din Codul Fiscal, referitor la taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, nu au avut regim imperativ, deci nu reprezintă o obligație în înțelesul dat de către instanța de fond, ci o condiție determinată de un fapt aleatoriu al cetățeanului.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că suma a fost plătită conform dreptului intern, al legii fundamentale(art.56), fără a încălca dispozițiile comunitare, căci nu reprezintă o taxă cu efect echivalent și nu se aplică discriminator.
S-a mai arătat că dispozițiile comunitare sunt prioritare dreptului intern, dacă acesta conține reglementări vădit contrare și în măsura în care dreptul comunitar este direct aplicabil.
S-a apreciat că acțiunea pentru restituirea taxei de primă înmatriculare nu poate fi decât parțial admisibilă, prin reducerea substanțială a cuantumului taxei, dar nu eliminarea integrală a acesteia.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 6058,45 lei, așa cum rezultă din chitanța Seria - nr.- din data de 14.08.2007.
Reclamantul s-a adresat DGFP D solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, iar DGFP Dar ăspuns reclamantului cu adresa nr.21239/6.03.2009 (fila 8 dosar fond).
În ceea ce privește critica referitoare la excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că adresele organului fiscal nu pot fi considerate acte administrative, Curtea arată următoarele:
Adresa prin care s-a răspuns reclamantului la solicitarea sa de restituire a taxei de primă înmatriculare este de natură a produce consecințe juridice și îmbracă forma refuzului de a soluționa cererea de restituire.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit Codului d e procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin emiterea unei decizii de restituire pentru diferența dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea integrală pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie integral sumele respective.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2 din Legea 554/2004, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual, și nu în situația refuzului.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități, a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului. S-a explicat mai sus că dispozițiile din dreptul intern sunt contrare dispozițiilor din dreptul comunitar.
Pârâta recurentă a susținut că aceste dispoziții n-ar avea aplicabilitate directă, deoarece nu ar exista un caz concret de încălcare a dreptului comunitar și că dacă totuși ar exista o încălcare, numai instituțiile și organele comunitare ar putea să facă o astfel de apreciere.
Și sub acest aspect, criticile sunt neîntemeiate.
Tratatul Comunității Europene face parte din categoria izvoarelor dreptului comunitar, constituind legislația primară în această materie.
Curtea Europeană de Justiție a consacrat pe cale jurisprudențială supremația dreptului comunitar asupra normelor naționale și a efectului direct al acestuia.
În mai multe cauze, Curtea Europeană de Justiție, a cărei jurisprudență este obligatorie pentru statele membre ale Uniunii Europene, s-a pronunțat în sensul efectului direct al tratatului comunitar, situație în care conținutul unei prevederi din tratat poate fi invocat direct în fața instanțelor naționale pentru protecția unui drept.
De asemenea, în practica constantă a Curții s-a decis că persoanele fizice sau juridice ce au suferit prejudicii ca urmare a neaplicării sau aplicării necorespunzătoare a dreptului comunitar de către autoritățile unui stat membru, se pot adresa instanțelor naționale pentru a obține repararea prejudiciului.
Obligația de despăgubire decurge din acțiunea statului român de a introduce o normă, respectiv art.2141Cod fiscal, contrară tratatului Uniunii Europene.
În această situație, norma din dreptul național fiind contrară tratatului și cum prin aceasta persoanele fizice sau juridice române au achitat o taxă interzisă de tratatul constitutiv, în mod corect prima instanță a dat eficiență normelor din tratat și a obligat autoritatea pârâtă să repare prejudiciul cauzat reclamantului, respectiv să-i restituie taxa de primă înmatriculare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
De asemenea, corect a admis doar in parte acțiunea reclamantului, reținând ca paratele restituit o parte din taxa de înmatriculare.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr. civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă DGFP D ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței nr. 1068 din 26.05.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Octombrie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud. M
Ex.2//30.10.2009
jud. fond G
Președinte:Adina Calotă PoneaJudecători:Adina Calotă Ponea, Mihaela Cotora, Constantin
