Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 427/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 427/
Ședința publică din 13 Mai 2008
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta, domiciliată în municipiul M C,-/A,.4, județul H, împotriva Sentinței civile nr. 189 din o7 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Harghita - Secția Civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei constatându-se că recursul este declarat în termen, motivat, în temeiul disp.art.301 și 303 Cod pr.civ. fiind achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 2,oo lei prin chitanța aflată la fila 14 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Pârâta intimată Direcția de Muncă și Protecție Socială Had epus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare, prin care solicită judecarea și în lipsă în baza art.242, alin.2 din Codul d e pr.civilă, după care instanța, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 189/7.02.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita, dos. nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta, se arată în considerentele hotărârii atacate, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, motivând că în calitate de funcționar public, angajat al pârâtei, trebuia să beneficieze de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 ce reglementează pentru salariații din unitățile bugetare dreptul de a primi tichete de masă, drept de care nu a beneficiat. De asemenea, mai invocă principiul non-discriminării, susținând că acest principiu a fost încălcat, fără, însă, să precizeze în ce constă această discriminare.
Pârâta, arată în continuare prima instanță, a solicitat, prin întâmpinarea depusă, respingerea cererii reclamantului, argumentând că potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998 tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat pentru unitățile din sectorul bugetar, iar potrivit legii finanțelor publice cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale, cheltuielile neputând fi angajate și efectuate dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială, iar prin legile bugetului de stat pentru perioada aferentă solicitării nu s-au prevăzut sume pentru acordarea tichetelor de masă.
Instanța de fond, analizând pe fond cauza, reține că potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite angajatori, pot primi alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de către angajatori, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
În acord cu aceste dispoziții legale invocate, instanța de fond reține că norma nu este una imperativă, pentru pârâtă, ci una dispozitivă, dreptul în cauză neintrând în categoria drepturilor câștigate. În plus, între părți nu este negociată efectuarea acestor plăți.
În final, instanța de fond mai arată că acordarea tichetelor de masă în funcție de voința angajatorului constituie o restrângere a dreptului la protecție socială a reclamantului care nu se impune în condițiile în care nu există nici o dovadă că o asemenea restrângere ar avea un caracter necesar într-o societate democratică.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea integrală a hotărârii atacate și, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii motivând că este discriminată în raport cu alți colegi funcționari.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs, cât și în virtutea rolului devolutiv, instanța de recurs reține următoarele:
Într-adevăr, în acord cu instanța de fond, și instanța de recurs reține că art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 ("(1) Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de munca, denumite în continuare angajator, pot primi o alocatie individuală de hrana, acordată sub forma tichetelor de masa, suportată integral pe costuri de angajator.(2) Tichetele de masa se acorda în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.")nu poate fi interpretat în sensul că rămâne la latitudinea angajatorului, în cazul de față specific: ordonatorul de credit bugetar, de a acorda dreptul sau nu, drept concretizat în acordarea tichetelor de masă.
Dimpotrivă, norma de la aliniatul 1 al art. 1 din Legea nr. 142/1998 este o normă imperativă, ea fiind una de ordine publică.
Este adevărat că legiuitorul a prevăzut prin sintagma" pot primi"o posibilitate pentru ordonatorul de credite bugetar de a acorda tichete de masă, însă această posibilitate este prevăzută de legiuitor în corelație cu aliniatul 2 al aceluiași articol 1 din Legea nr. 142/1998, în sensul în care posibilitatea se reflectă în prevederea bugetară fie prin lege, dacă instituția sau autoritatea publică este finanțată de la bugetul de stat, fie prin dispoziții legale specifice (hotărâri ale consiliului județean sau local etc.) în cazul în care acestea sunt finanțate de bugetele locale (a se vedea în acest sens art. 1 și urm. din Legea nr. 500/2002 în primul caz și art. 1 și urm din Legea nr. 273/2006 în cel de-al doilea caz).
Este clar nu numai din dispozițiile specific bugetare, reglementate de cele două legi, dar chiar și din cuprinsul aliniatului 2 al articolului 1 din Legea nr. 142/1998 că pentru a fi acordat dreptul concretizat în tichetele de masă este nevoie să existe angajamentul legal în care să se prevadă acest drept.
Or, reclamanta-recurentă nu a solicitat instanței obligarea ordonatorului de credite de a adopta angajamentul legal (art. 2 pct. 3 din Legea nr. 500/2002 și din Legea nr. 273/2006) în baza căreia să se prevadă o obligație pe seama fondurilor publice și conform căreia să se angajeze bugetar suma alocată dreptului reprezentat de tichetele de masă, ci doar obligația subsecventă de a-i fi achitate sumele de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă.
Cu alte cuvinte, în lipsa unui angajament legal, așa cum este el prevăzut de art. 2 pct. 3 din legile nr. 500/2002 și 273/2006, și în lipsa angajamentului bugetar, potrivit art. 2 pct. 2 din aceleași legi, la care să fie obligate pârâtul-recurent, nu poate fi cerut pur și simplu obligarea pârâtului de a-i fi satisfăcut dreptul concretizat de tichetele de masă, cu atât mai mult cu cât dispozițiile alin. 3 ale art. 4 din Legile nr. 500/2002 și 273/2006 prevăd că angajarea cheltuielilor bugetare nu se pot face decât în limita creditelor bugetare. Or, fără angajamentul legal și bugetar aceste plăți nu pot fi făcute.
Sigur, în măsura în care reclamanta ar fi solicitat și obligarea ca pârâtul-recurent să angajeze legal și bugetar aceste cheltuieli, atunci s-ar putea vorbi de obligația pârâtului-intimat de a prevedea aceste sume cu titlu legal și de a le angaja bugetar.
Nu în ultimul rând, instanța de recurs nu poate reține nici argumentul privind discriminarea ce s-ar produce prin neacordarea acestor tichete de masă pentru simplul motiv că nu indică care sunt acele persoane în mod concret care au primit acest drept. Or, simpla generalitate că alte persoane au primit dreptul, fără să se indice care sunt acele persoane în raport cu care să poată fi constatată discriminarea, nu poate duce la concluzia că ar exista discriminare.
Pentru toate aceste argumente, instanța va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamantei, domiciliată în M C, str. - - nr. 12/A,.4, împotriva sentinței civile nr. 189 din 7 februarie 2008 Tribunalului Harghita, dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 Mai 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - | Judecător, |
Grefier, |
Red.
/2 ex. /19.05.2008
Primit: 16.05.2008
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
