Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 428/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 428/
Ședința publică din 13 Mai 2008
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI M, cu sediul în municipiul Tg.-M,-, județul M, prin reprezentant legal, împotriva Sentinței civile nr. 604/o5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-. La apelul nominal răspunde pârâta M prin consilier juridic, cu delegație la dosar (12) și reclamantele intimate și, lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termen, motivat, în temeiul art.301, 303 Cod pr.civ. fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 2,oo lei prin chitanța aflată la fila 11 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Cauza fiind în stare de judecată, instanța, față de actele existente la dosar acordă cuvântul asupra căii de atac exercitată.
Reprezentantul pârâtei - recurente Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M solicită admiterea recursului, modificarea în întregime a hotărârii atacate, rejudecând cauza în fond a dispune respingerea acțiunii introductive de instanță formulată de reclamantele, și ca nefondată.
Reclamantele intimate și solicită respingerea recursului declarat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Susțin că, potrivit Legii nr. 138/1999 sunt îndreptățite a beneficia de drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv reglementată de Legea nr.138/1999, în cuantum de 25 % din salariul de bază.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 604/5 decembrie 2007 Tribunalului Mureș, dos. nr- a fost admisă acțiunea reclamanților, și și, pe cale de consecință, a obligat pârâta M să acorde reclamanților drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază al fiecăruia, începând cu data de 29.06.2004 și până la data încetării raportului de serviciu pentru fiecare reclamant în parte.
De asemenea, a dispus ca sumele să fie actualizate în funcție de rata inflației, începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 29.06.2007, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanții au solicitat instanței obligarea pârâtei la plata în favoarea fiecărui reclamant a indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază al fiecărui reclamant, începând cu data de 01.05.2004, obligarea pârâtei la plata acestor sume actualizate în funcție de indicele de inflație, obligarea pârâtei la plata eventualelor cheltuielilor de judecată.
Instanța de fond reține că reclamanții au calitatea de angajați, ca funcționari publici, în cadrul administrației publice locale.
Legea nr. 138/1999, la art. 13, își continuă raționamentul instanța de fond, prevede că cadrele militare în activitate, precum și militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază, iar potrivit art. 1 din același act normativ se prevede că dispozițiile acestei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin Ordinul emis de Ministrul Administrației și Internelor cu nr. 496/28.07.2003, se arată în continuare în hotărârea atacată, prin care a fost completat Ordinul nr. 275/2002 emis de același organ al administrației centrale, la pct. 9.2. s-a prevăzut că"Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice",ordin care îi vizează pe reclamanți, după cum consideră instanța de fond, întrucât este evident că prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 Ministrul Administrației și Internelor a urmărit a urmărit ca indemnizația de dispozitiv, stabilită prin Legea nr. 138/1999, să se acorde și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, astfel înlăturându-se discrepanțele în ceea ce privește drepturile de natură salarială acordate personalului aflat în subordonarea și/sau coordonarea Ministerului Administrației și Internelor, asigurându-se egalitatea de tratament salarial a personalului din cadrul aceleiași autorități.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M, solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună casarea în totalitate a sentinței atacate, cu consecința respingerii ca nefondată a acțiunii formulate de către reclamanți; de asemenea, a solicitat suspendarea executării sentinței atacate până la soluționarea recursului, cu citarea părților în termen scurt, solicitare făcută în temeiul art. 300 alin. 3 Cod procedură civilă. În motivele recursului se arată că obligarea la plata indemnizației prevăzute de art. 13 din Legea nr. 138/1999 nu ar avea un temei legal întrucât de acest spor beneficiază doar militarii angajați pe bază de contract și salariații civili. În continuare pârâta arată că nu este o unitate din cadrul, sau alte autorități ori instituții publice enumerate de art. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999, astfel că în cauză aceste dispoziții nu pot fi aplicate în raport cu reclamanții. Totodată, pârâta mai susține că reclamanții nu fac parte din categoria persoanelor îndreptățite a beneficia de sporul de dispozitiv de 25% nefiind angajați în cadrul unei unități militare.
În ce privește solicitarea de suspendare a executării hotărârii primei instanțe pârâta solicită suspendarea relevând că nefiind fonduri bugetare cuprinse pentru aceste drepturi, acestea nu pot fi acordate.
Analizând actele de la dosar, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în raport cu dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă ce reglementează principiul devolutiv al acestei căi de atac extraordinare, instanța de recurs reține următoarele:
În legătură cu solicitarea formulată de recurentă, de suspendare a executării hotărârii primei instanțe, este de observat că dispozițiile art. 277 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ) nu sunt aplicabile în materia contenciosului administrativ, ținând cont de faptul că dispozițiile Legii nr. 555/2004 în materia executării, respectiv art. 2 lit. ț și art. 24 - 26, sunt de strictă aplicare, iar aceste texte nu prevăd posibilitatea ca hotărârile definitive, cum este și cea pronunțată de instanța de fond, să fie puse în executare. Din această perspectivă, fără îndoială că petitul doi al cererii de recurs este inadmisibil.
În ce privește primul petit al cererii de recurs, instanța reține că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maf ost înființată de Consiliul Județean M conform Hotărârii nr. 56/16.12.2004 în acord cu dispozițiile art. 2 din Hotărârea nr. 1434/2004 privind atribuțiile și Regulamentul - cadru de organizare și funcționare ale Direcției generale de asistență și protecția copilului.
De menționat că același articol 2 al Hot. De Guvern nr. 1434/2004 prevede că direcția județeană este în subordinea consiliului județean.
Din cele de mai sus rezultă că, în fapt, pârâta-recurentă este o instituție publică ce funcționează strict în subordinea administrației publice locale, mai exact în subordinea consiliului județean.
Aceasta înseamnă că întreaga activitate, organizarea și funcționare a acestei direcții este în sarcina consiliului județean, ca administrație publică locală, iar cadrul reglementar, inclusiv în ce privește salariații, funcționari publici sau personal contractual, este prevăzut prin acte normative emise de consiliul județean. Cu excepția, desigur, a acelor acte normative în care sunt prevăzute drepturile, inclusiv cele salariale, și obligațiile specifice funcționarilor publici și a personalului contractual bugetar.
Cu alte cuvinte, este evident că un ordin al ministrului administrației și internelor, ce conduce o autoritate a administrației publice centrale, nu poate avea incidență în ce privește funcționarii publici și personalul contractual al unei instituții publice subordonată altei autorități publice.
Nici dispozițiile Legii nr. 138/1999 nu pot fi aplicate reclamanților-intimați, întrucât art. 1 din acest act normativ determină sfera salariaților cărora li se aplică dispozițiile acestei legi, printre ei nenumărându-se și funcționari publici ori personal contractul ce-și desfășoară activitatea la autorități ale administrației publice locale, în speță la consilii județene.
Or, chiar constituțional administrația publică centrală este prevăzută separat de autoritatea publică a administrației publice locale - administrația publică centrală este prevăzută la art. 116 - 119 din Constituție, iar administrația publică locală la art. 120 - 123 din Constituție.
Este de principiu că orice act administrativ, cum este și Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de ministrul administrației și internelor, nu se aplică decât sferei persoanelor față de care acest act are incidență și în raport cu care este să nască, modifice sau încheie raporturi juridice. În acest sens, Legea nr. 554/2004 definește la art. 2 lit. c actul administrativ ca fiind acel "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice".
Or, executarea legii care se referă Ordinul nr. 496/2003 este Legea nr. 138/1999, lege care nu se aplică funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul administrației publice locale (aici se are în vedere și instituțiile publice subordonate administrației publice locale).
De altfel, art. 47 din Legea nr. 138/1999 prevede imperativ că "Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege.",ceea ce conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere, prin dispozițiile Legii nr. 138/1999, ca sfera salariaților și a drepturilor salariale să fie doar în raport cu angajații din ministerele și instituțiile centrale, excluzând, astfel, administrația publică locală ca și instituțiile publice subordonate acesteia.
În acțiunea introductivă de instanță, pe de altă parte reclamanții susțin că dacă nu li s-ar acorda dreptul salarial concretizat în sporul de dispozitiv ar încălca principiul discriminării, așa cum este el consacrat de art. 1 alin. 2 din Ordonanța nr. 137/2000 rep. în acest sens, reclamanții susțin că personalul aparținând Ministerului Administrației și Internelor, dar care-și desfășoară activitatea în cadrul consiliilor locale și județene, beneficiază de acest spor și, astfel, se crează o discriminare nejustificată.
Apărarea reclamanților-intimați, însă, nu poate fi primită, ea nefiind fondată.
În primul rând, așa cum s-a arătat mai sus, actul administrativ invocat de aceștia, respectiv Ordinul nr. 496/2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor nu poate fi aplicabilitate în legătură cu sporul de dispozitiv, reclamanții-intimați neavând nici un raport juridic de serviciu sau de muncă cu Ministerul Administrației și Internelor.
În al doilea rând, aici nu poate fi vorba de o discriminare directă (art. 2 alin. 1 din Ordonanța nr. 137/2000 rep.) sau indirectă (art. 2 alin. 3 din Ordonanța nr. 137/2000) pentru simplul motiv că nu este vorba de restrângerea, excluderea etc. reclamanților-intimați de la acordarea dreptului salarial în cauză tocmai pentru că dreptul în cauză nu este prevăzut de lege, așa cum cere expres art. 2 alin. 1 din Ordonanța nr. 137/2000. De altfel, nici celelalte criterii nu se regăsește în situația concretă în care se află reclamanții-intimați în raport cu dreptul salarial solicitat.
Pentru toate aceste rațiuni, instanța va admite ca fondat recursul formulat în cauză, va modifica integral hotărârea atacată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul M, cu sediul în municipiul Târgu-M,-, formulat împotriva sentinței civile nr. 604/05 decembrie 2007, Tribunalului Mureș, dosar nr. 3208/2007 și, în consecință;
Modifică în întregime hotărârea atacată și în rejudecare respinge acțiunea introductivă de instanță formulată de reclamantele, - și -.
.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 Mai 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - | Judecător, |
Grefier, |
Red.
/2 ex./19.02.2008
Primit:16.05.2008
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
