Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 429/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE NR. 429/CA
Ședința publică de la 13 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Dan
Grefier -
Pe rol judecarea recursului introdus de Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului I, cu sediul în I,-, -.6-7, mezanin, județul I, în contradictoriu cu -, împotriva sentinței civile nr. 257/ din 22 februarie 2008 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal, făcut în ședință publică,se prezintă intimata -, lipsă fiind reprezentantul recurentei - S
Procedura de citare este legal îndeplinita.
Se dă citire referatului cauzei, de către grefier.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Intimata - solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă nr. 257/CA din 22 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârât și a fost admisă cererea formulată de reclamanta în contradictor cu
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma reprezentând contravaloarea primei de concediu aferentă anilor 2003 - 2006, sumă ce va fi reactualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective, precum și a sumei actualizate corespunzătoare pentru cele 5 zile de concediu de odihnă neefectuate în anul 2006.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanta a avut statut de funcționar public și în această calitate avea dreptul la o indemnizație de concediu conform dispozițiilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, precum și pentru plata celor 5 zile de concediu de odihnă neefectuate din anul 2006.
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârât, instanța de fond a reținut că această excepție nu este întemeiată, deoarece obiectul acțiunii vizează drepturi salariale în materia dreptului muncii, nefiind aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/19999, funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că această dispoziție legală ce este aplicabilă reclamantei în calitatea ei de funcționar public, a fost suspendată conform dispozițiilor din legile bugetare în perioada 2001 - 2006, însă această suspendare nu a mai fost prevăzută de legiuitor în Legea Asigurărilor sociale de stat (Legea nr. 487/2006).
Drepturile bănești ale funcționarilor publici care au existat pe toată această perioadă dar a căror acordare a fost suspendată trebuie acordate, dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 fiind reactivate.
Pe perioada suspendării, dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 nu și-a putut produce efectul și deci sumele nu au putut fi în concret acordate deoarece s-ar fi adus atingere legilor bugetare (legi organice conform prevederilor art. 62 lit. b din Constituția României).
De altfel și din punct de vedere al tehnicii legislative a fost posibilă suspendarea unui act normativ sau a unei dispoziții dintr-un act normativ.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 54 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior (dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public care este o lege organică fiind suspendate de prevederile altor legi organice care sunt legile bugetare).
În această situație se vor prevedea în mod expres, data la care se produce suspendarea precum și durata ei determinată.
Aliniatul 2 prevede că la "expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
În conformitate cu prevederile art. 64 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 republicată "prelungirea suspendării actului normativ ori a dispoziției de suspendare poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese cu aplicare de la data expirării suspendării.".
Măsura suspendării aplicării dispozițiilor în materie de primă de vacanță nu poate echivala cu o restrângere definitivă a acestui drept, acele prevederi legale instituind doar o măsură temporară determinată de considerente de natură bugetară.
Cu privire la compatibilitatea dintre dispozițiile legilor bugetare și dispozițiile art. 41 și 53 din Constituție s-a pronunțat Curtea Constituțională prin numeroase decizii, considerând că beneficiul unor drepturi suplimentare cum e și prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile art. 533 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementării lor.
În consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor precum și să stabilească perioada în care le acordă concediul de odihnă plătit, ca măsură de protecție socială garantată de prevederile constituționale nu se confundă cu dreptul la prima de concediu astfel că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 din Constituție.
Prin înscrisurile depuse reclamanta a dovedit că, în anul 2006, perioada efectiv lucrată de ea este de 6 luni, ea având dreptul la un concediu de odihnă de 10 zile, din care a efectuat doar un număr de 5 zile.
Constatând că prevederile art. 22 alin. 4 din nr.OG 6/2007 permit compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat de către funcționarii publici în cazul încetării raporturilor de serviciu ale acestora, instanța a apreciat că reclamanta îndeplinește aceste condiții, urmând a admite capătul de cerere referitor la plata sumei corespunzătoare pentru cele 5 zile de concediu de odihnă neefectuate în anul 2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială I, care apreciază că sentința este nelegală și netemeinică motivat de faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, avându-se în vedere faptul că reclamanta intimată a avut calitatea de funcționar public, iar procedura aplicabilă soluționării litigiilor aparține contenciosului administrativ.
Un alt aspect este cel care vizează faptul că în considerentele hotărârii se regăsesc
susțineri contradictorii sau chiar străine de natura cauzei, avându-e în vedere probele administrate în cauză.
De asemenea, consideră recurenta că hotărârea este lipsită de temei legal, avându-e în vedere nr.OUG 146/2007.
În recurs au fost depuse înscrisuri (pag. 11-12-15).
Curtea, examinând cererea de recurs și dosarul de fond, urmează a constata că recursul nu este fondat avându-se în vedere următoarele considerente:
Reclamanta-intimată a avut până la data de 21.07.2006 statutul de funcționar public și așa cum rezultă din adeverința nr. 27516/22.11.2006 și din fișa de lichidare, rezultă că aceasta a efectuat și s-au plătit drepturile bănești aferente unui număr de 5 zile de concediu de odihnă.
Conform art. 22 alin. 1 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în 2007, funcționarii publici au dreptul anual la un concediu de odihnă plătit, în raport cu vechimea lor în muncă de 21 zile lucrătoare, dacă vechimea în muncă este de până la 10 ani, situație în care se încadrează.
De asemenea, același articol, abrogând parțial unele prevederi din nr.HG 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unități bugetare ) prin alin. 7 prevede posibilitatea compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat în cazul încetării raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici (alin. 4).
Posibilitatea compensării în bani a concediului de odihnă a fost inițial prevăzută în HG250/1992 la art. 15.
Față de prevederile art. 22 alin. 4 din OG6/2007, art. 15 alin. 1 din HG 250/1992, teza a II-a precizează că "Sumele cuvenite sunt egale cu indemnizația de concediu aferentă perioadei efectiv lucrate".
Reclamanta a precizat că în anul 2006 avut un număr de 13 zile de concediu medical în perioadele 21 - 24.03.2006 și 29.06 - 7.07.2006, rezultând că în acest an, până la încetarea raporturilor de serviciu la data de 21.07.2006, perioada efectiv lucrată este e 6 luni.
Pentru această perioadă durata concediului de odihnă aferent este de 10 zile, iar din aceasta a plătit indemnizație de concediu pentru un număr de 5 zile.
Astfel că în mod corect a admis instanța de fond acest capăt de cerere.
Conform art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/19999, funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că această dispoziție legală ce este aplicabilă reclamantei în calitatea ei de funcționar public, a fost suspendată conform dispozițiilor din legile bugetare în perioada 2001 - 2006, însă această suspendare nu a mai fost prevăzută de legiuitor în Legea Asigurărilor sociale de stat (Legea nr. 487/2006).
Drepturile bănești ale funcționarilor publici care au existat pe toată această perioadă dar a căror acordare a fost suspendată trebuie acordate, dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 fiind reactivate.
Pe perioada suspendării, dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 nu și-a putut produce efectul și deci sumele nu au putut fi în concret acordate deoarece s-ar fi adus atingere legilor bugetare (legi organice conform prevederilor art. 62 lit. b din Constituția României).
Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile, invocate de pârât, instanța consideră că aceasta este neîntemeiată deoarece obiectul acțiunii vizează drepturi salariale, în materia dreptului muncii nefiind aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Așa fiind și având în vedere că nici unul din motivele de recurs nu sunt întemeiate, precum și dispozițiile art. art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează a se respinge recursul și a fi menținută ca fiind legală și temeinică sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul introdus de SIî mpotriva sentinței nr. 257/CA/22.02.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 Octombrie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - --- - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
11.11.2008
Tribunalul Iași:
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Dan
