Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 429/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 429
Ședința publică din 31 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTORI: Lucia Brehar, Liviu Ungur Delia Marusciac
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către reclamanții -, -, -, -, -, -, -, și, împotriva Sentinței civile nr. 1817 din 10 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari - indemnizație de dispozitiv.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 29 ianuarie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea Primarului comunei pentru Primăria comunei, prin care solicită respingerea recursului.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1817 din 10 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a respins acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamanții -, -, -, -, -, -, -, și, împotriva pârâților CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Actele normative pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile sunt prevederile art. 13, din Legea nr. 138/1999 și art. 9 pct. 2 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor, nr. 496/2003.
Se arată că sfera de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 138/1999 se circumscrie, așa cum se arată în art. 1, personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției, nefiind susceptibile de aplicare funcționarilor publici din cadrul unităților administrativ teritoriale, în speță a celei din comuna.
Pe de altă parte, prevederile art. 9 pct. 2 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor, nr. 496/2003 - act care vine în sprijinul și în aplicarea Legii nr. 138/1999, care așa cum s-a arătat nu îi include în sfera sa de aplicare pe reclamanți - trebuie raportate la ansamblul prevederilor nr. 496/2003.
De asemenea s-a reținut faptul că, în ipoteza în care prevederile art. 9 pct. 2 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/2003 s-ar referi în mod independent la categoria funcționarilor publici din cadrul organelor administarției publice, principiile constituționale de bază, cum ar fi cel al autonomiei publice locale ar fi puse sub semnul întrebării, deoarece nu trebuie admisă posibilitatea ingerinței unui minister în procesul de legiferare specific unei autotăți publice locale.
De altfel, concluziile instanței de fond au vizat și faptul că Ordinul Ministrului Administrației și Internelor, nr. 496/2003 nu a fost publicat în Monitorul Oficial, nefiind susceptibil de a-și atrage sfera de aplicare a unei legi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții -, -, -, -, -, -, -, și, solicitând, în temeiul art. 3041, art. 304, pct. 9, art. 312 și următorul Pr. Civ. admiterea recursului, modificarea în întregime a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate și acordării drepturilor solicitate până la încetarea raporturilor de serviciu.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții arată următoarele:
Sentința civilă nr. 1817/2008, pronunțată de către Tribunalul Cluj este nelegală și netemeinică, arătându-se că prin Sentința civilă nr. 333/2008, Tribunalul Cluja admis acțiunea formulată de către reclamanți și s-a dispus acordarea indemnizației de dispozitiv doar până la zi, și nu până la încetarea raporturilor de serviciu, așa cum în mod inițial s-a solicitat.
Ulterior, sentința nr. 333/2008 a fost recurată de către reclamanți - cu excepția reclamantei - și de către pârâtul Primarul comunei, doar în ceea ce privește pe reclamanta, care ar fi salariată în baza unei legi speciale.
Recurenți arată că prin hotărârea pronunțată, instanța de recurs a încălacat principiul de drept al neagravării situației în propriul recurs, admițând deopotrivă recursurile reclamanților și al pârâtului Primarul comunei, dispunând casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, motivat de faptul că normele de drept invocate nu sunt aplicabile speței, iar actul normativ de care se prevalează reclamanții nu a fost publicat în Monitorul Oficial.
Prin sentința civilă atacată, care face obiectul prezentului recurs s-a respins acțiunea reclamanților, motivat de faptul că, Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/2003 are caracterul unei norme de aplicare a unui alt act normativ, în speță Legea nr. 138/1999, care nu include în sfera de aplicare categoria funcționarilor publici din cadrul unităților administrativ teritoriale, invocându-se totodată și aspectul nepublicării ordinului în Monitorul Oficial.
Se mai arată în cadrul motivelor de recurs faptul că, în prezent, un număr semnificativ de instituții publice aparținând administrației publice locale beneficiază de plata indemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25 % din salariul de bază, ca efect al prevederilor constituționale referitoare la regimul unitar de reglementare în domeniu și raportat la prevederile Legii nr. 137/2000, referitoare la prevenirea și sancționarea formelor de discriminare.
Se face referire la Decizia civilă nr. 433/23.05.2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, într-o cauză similară, ca și contra-argument la reținerea instanței referitoare la nepublicarea Orinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/2003 în Monitorul Oficial, precizându-se faptul că actul normativ mai sus-amintit a intrat în circuitul civil, producându-și efectele.
Prevederile art. 9 pct. 2 din ordinul MAI nu face distincție între administrația publică și cea locală, iar noțiunea dedispozitivpresupune faptul că angajații trebuie să fie pregătiți, la solicitarea conducătorului unității, ca în orice moment să fie apți a rezolva problemele cu caracter de urgență, pe care le presupune administrația publică.
Se aduc o serie de argumente în sprijinul acordării acestei indemnizații funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul consiliilor locale și județene, precizându-se că există o anumită subordonare legală, sub aspectul incidenței anumitor ordine, emise de către Ministerul Administrației și Internelor, asupra funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul autorităților publice locale, aspect subliniat de altfel și de către Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România.
De asemenea, atât prefectul, cât și președintele consiliulu județean sau primarul emit o serie de ordine sau dispoziții care vizează serviciul de permanență organizat la nivelul instituțiilor administrației publice locale, în ceea ce privește situațiile de urgență și în domeniul protecției civile.
Un alt argument adus în sprijinul acordării acestei indemnizații, îl constituie discriminarea care nu se justifică, nici sub aspectul statutului, nici sub aspectul salarizării, între salariații prefecturilor și ai consiliilor locale sau județene, deopotrivă funcționari publici sau personal contractual, combătută de altfel prin art. 16, alin. 1 din Constituția României, care consacră egalitatea în fața legii, fără privilegii și fără discriminări. Aceeași discriminare, de natură salarială este interzisă de Codul Muncii și de nr.OG 173/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea nr. 48/2002.
Se mai arată că ordonatorii de credit, recunosc aceste drepturi categoriei personalului civil preluat de către serviciile comunitare de evidență a populației, care beneficiază de de această indemnizație, precum și de alte sporuri prevăzute de Legea nr. 138/1999 și de Ordinul nr. 275/2000 al MA.
În conformitate cu principiul autonomiei locale, consacrat de art. 3 din Legea nr. 215/2001, Consiliul local sau județean este în măsură de a hotărâ oportunitatea acordării acestei indemnizații salariaților, în aceleași condiții sau considerente care justifică și acordarea acestei indemnizații salariaților prefecturilor.
De asemenea, consiliile județene și consiliile locale pot, în conformitate cu prevederile art. 104, alin. 1, lit. m, din Legea nr. 215/2001, asigura condițiile materiale și financiare necesare funcționării aparatului propriu, în vederea asigurării surselor financiare necesare acordării indemnizației de dispozitiv.
Prin întâmpinarea formulată de către pârâtul Primarul comunei, la data de 29.01.2009 s-a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică, invocându-se ca și argumente prevalența relatării stării de fapt în detrimentul moivelor de drept, din cuprinsul motivelor de recurs. Se invocă și o eroare materială, în sensul că motivele de recurs formulate vizează sentința civilă nr. 333/2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Cluj, și nu sentința civilă nr. 1817/2008, de care se face vorbire în cuprinsul motivelor.
De asemenea se arată că, în mod corect în considerentele deciziei de casare nr. 1186/2008 a Curții de Apel Clujs -a reținut faptul că prima instanță nu a soluționat fondul cauzei, nejustificând aplicarea în speță a normelor de drept invocate, arătându-se că dispozițiile Legii nr. 138/1999 nu se circumscriu sferei de aplicare a categoriei funcționarilor publici, ci personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Cu referire la prevederile art. 9 pct. 2 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor, nr. 496/2003, se arată că acesta are caracterul unor norme de aplicare, Legea nr. 138/1999, care așa cum s-a arătat îi exclude pe recurenți - funcționari publici - din categoria persoanelor cărora li se aplică aceste prevederi legale, astfel că, nu poate fi invocat ca și argument legal în susținerea recursului.
De asemenea se arată că ordinul mi sus enunțat nu a fost publicat în Monitorul Oficial, nu are putere de lege, nefiind susceptibil de a extinde sfera de aplicare a unei legi.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Prioritar antamării fondului cauzei, Curtea apreciază că se impune a se clarifica aspectul referitor la hotărârea care face obiectul prezentului recurs, în motivele căruia în mod eronat s-a făcut referire la sentința civilă nr. 333/2008 și nu la sentința civilă nr. 1817/2008, cum în mod corect se impunea.
De altfel, din actele dosarului se observă faptul că sentința nr. 333/2008 a fost recurată în cadrul dosarului cu nr-, al Curții de Apel Cluj, iar hotărârea pronunțată în acel dosar a generat prezenta cale de atac, ca efect a hotărârii civile pronunțată în rejudecare, de către prima instanță.
Ca atare, Curtea reține că menționarea în memoriul de recurs a faptului că se atacă sentința civilă nr. 333/2008 constituie o simplă eroare materială, fără semnificație asupra regularității învestirii instanței de recurs.
2. Pe fond, Curtea reține că ordinul nr. 496/2003 emis de către Ministerul Administrației și Internelor a fost dat în considerarea dispozițiilor Legii nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Se poate constata, chiar din textul menționat anterior, că Legea nr. 138/1999 reglementează salarizarea a două categorii de personal, militar și civil, angajați în cadrul acelorași instituții, respectiv instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Față de această prevedere expresă cuprinsă chiar în titlul legii, singura concluzie ce se poate desprinde este că, doar categoriile de personal ce se încadrează în dispozițiile legii pot pretinde aplicarea drepturilor conferite de către aceasta.
Așa cum s-a arătat anterior, de beneficiul Legii nr. 138/1999 se pot bucura doar personalul militar și cel civil angajat în instituțiile publice expres prevăzute, respectiv de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, or reclamanții sunt funcționari publici angajați în aparatul propriu al unei unități administrativ teritoriale și nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
În privința Ordinului nr. 426 din 28 iulie 2003 emis de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative indicat de către reclamanți ca temei juridic al cererii de chemare în judecată, Curtea constată următoarele:
În conformitate cu art. 10 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative inclusiv ordinele și instrucțiunile emise de organele administrației publice centrale se publică în Monitorul Oficial al României partea
Ordinul nr. 496/2003 nu a fost publicate în Monitorul Oficial, astfel încât, nu are puterea de lege, putere ce le este conferită de faptul publicării.
Prin Ordinul nr. 496/2003 s-a extins în mod nejustificat sfera de aplicare a unei legi, act normativ de valoare superioară, adăugând astfel la lege. Atât Ordinul nr. 496/2003, cât și Legea nr. 138/1999 se adresează unei categorii limitate de salariați, astfel încât printr-o modificare adusă ultimului act administrativ nu poate fi extinsă sfera de adresabilitate a legii și funcționarilor publici din administrația locală.
În conformitate cu caracterul limitat, sub aspectul subiectului căruia i se adresează, al Legii nr. 138/1999, trimiterea din art. 9 pct. 2 al Ordinului nr. 496/2003 la personalul civil din administrația publică trebuie înțeleasă în sensul că și personalul civil al instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de sporul de dispozitiv dar numai cei din instituțiile pe care legiuitorul le-a avut în vedere la adoptarea Legii nr. 138/1999.
Nu se poate reține discriminarea în sensul nr.OG 137/2000 deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt încadrați funcționarii publici.
Față de cele menționate anterior în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, -, -, -, -, -, -, și, împotriva sentinței civile nr. 1817 din data de 10.10.2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2009.
PREȘEDINTE: Lucia Brehar - - | JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur Delia Marusciac - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - |
Red/Dact. /
04.02.2009
2 EX.
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur Delia Marusciac
