Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 43/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 43/R-
Ședința publică din 18 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Diana Ungureanu judecător
: - -, JUDECĂTOR 2: Gina Achim
: - -, JUDECĂTOR 3: Ingrid
:, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în strada G-ral, nr. 17, județul V, atât în nume propriu, cât și în numele MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul procedural ales Rm. V, str.G-ra, nr. 17, județul V, împotriva sentinței nr. 664 din 11 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Comercial și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți COMISARIATUL GENERAL B-GARDA FINANCIARĂ, COMISARIATUL REGIONAL A -GARDA FINANCIARĂ, intimații-reclamanți, G, G, și.
La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă, în baza delegației de la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentanta recurentei-pârâte depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.
Reprezentantul recurentei-pârâte, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii față de și de Ministerul Economiei și Finanțelor.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, deliberând:
Constată că rinp. cererea înregistrată sub nr-, reclamanții, G, G, în calitate de funcționari publici în cadrul Comisariatului Regional A - Garda Financiară Rm. au chemat în judecată pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, COMISARIATUL GENERAL B - GARDA FINANCIARĂ și COMISARIATUL REGIONAL A - GARDA FINANCIARĂ, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să o oblige pe pârâți la plata drepturilor de natură salarială reprezentând primă de concediu cuvenită pe perioada anilor 2001-2006, în funcție de perioada lucrată în aplicarea indicelui de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă.
In motivarea cererii s- arat că reclamanții în calitate de funcționari publici în cadrul Comisariatului Regional A - Garda Financiară Rm. V, au dreptul potrivit art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Ulterior apariției Legii nr.188/1999, printr-o serie de acte normative s-a dispus suspendarea aplicării art.34 alin.2, cu privire la prima de concediu, astfel:
- prin art. 12 alin.4 din Legea nr. 743/2001 -Legea de stat pe anul 2002, s-a dispus suspendarea aplicării acestui drept până la data de 31.12.20002;
- prin art. 10 alin.3 din Legea nr. 631/2002- Legea de stat pe anul 2003, s-a suspendat acordarea primei de concediu până la data de 31.12.2003;
- art.9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003- Legea de stat pe anul 2004 s-a suspendat acordarea primei de concediu până la data de 31.12.2004;
- art. 8 alin.7 din Legea nr. 511/2004- Legea de stat pe anul 2005, s-a suspendat acordarea primei de concediu până la data de 31.12.2005;
- art. 5 alin.1 din Legea nr. 379/2005-Legea de stat pe anul 2006, s-a suspendat acordarea prim ei de concediu până la data de 31.12.2006.
Suspendarea drepturilor privind prima de concediu este nelegală, întrucât se încalcă prevederile art.38 din Codul muncii, care dispune că` ".orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate".
De asemenea, se susține că textul de lege menționat anterior trebuie coroborat cu dispozițiile art. 53 alin.1 și 2 din Constituția României care prevede că: "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor ai a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."
Reclamanții au mai arătat că dreptul la prima de concediu constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și el nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică, astfel că, suspendarea acordării primelor de concediu pentru anii 2001-2006 nu se justifică.
În drept cererea se întemeiază pe dispozițiile legale indicate la motivarea de fapt a cererii.
In dovedirea cererii s-au depus înscrisuri.
La filele 12-13 dosar pârâtul Garda Financiară - Comisariatul General a formulat întâmpinare prin care invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Vâlcea iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La filele 46-49 dosar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată.
Reclamanta, prin cererea de la fila 147 dosar, a arătat că renunță la prima de vacanță pe perioada 2001-2004 deoarece nu i se cuvenea, în această perioadă nefiind funcționar public.
După examinarea cauzei, Tribunalul Vâlcea - comercial și contencios administrativ fiscal a pronunțat sentința nr. 664 din 11 septembrie 2007, prin care a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți, în solidar, să plătească reclamanților suma de 10384 lei RON, suma de 8116 lei RON, suma de 7478 lei RON, suma de 6638 lei RON, G suma de 7401 lei, G suna de 6571 lei RON, suma de 5554 lei RON, suma de 6639 lei RON, suma de 6134 lei RON, suma de 6235 lei RON, suma de 4891 lei RON, suma de 5964 lei RON, suma de 6596 lei RON, suma de 6002 lei RON, suma de 5668lei RON, suma de 6162 lei RON, suma de 5183 lei RON, suma de 5075 lei RON, 3442 lei RON, 3501 lei RON, suma de 1988 lei RON, suma de 1142 lei RON, suma de 5931 lei RON, cu titlu de prime de vacanță, actualizate la data plății efective.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Comisariatului Regional A - Garda Financiară Rm. și astfel beneficiază de prima de vacanță reglementată de art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede că: "funcționarul public are dreptul, la lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat", dispoziție în vigoare și în prezent. Prin urmare, dreptul subiectiv al reclamanților s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr.188/1999 - 1 ianuarie 2000, iar prin dispozițiile legale ulterioare a intervenit doar o suspendare a exercițiului acestui drept, nepunându-se în discuție o eventuală desființare ori înlăturare a acestuia, suspendare ce în prezent nu mai operează.
În toată această perioadă dreptul reclamanților a fost în ființă, neexistând nici o prevedere legală care să-l înlăture. Această interpretare derivă din textele indicate anterior și este în concordanță cu dispozițiile art.53 din Constituție și art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului.
Dreptul reclamanților la plata primei de concediu suspendat succesiv este practic un drept afectat de termen suspensiv, ceea ce presupune că începutul exercitării lui (și implicit executarea obligației corelative) se amână, întârzie până la încetarea cauzei de suspendare.
Acesta este și sensul prevederilor art.62 din Legea nr.24/27.03.2000 - privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, unde, la alin.2 se arată că "la expirarea duratei de suspendare intră de drept în vigoare" și, în consecință, de la această dată se poate pretinde întemeiată plata drepturilor cuvenite cu titlu de primă de concediu pe perioada solicitată.
Cum dreptul subiectiv a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative, dreptul reclamanților la acțiune s-a născut la data intrării în vigoare a legii pentru anul 2007 (unde dreptul nu mai este suspendat) Legea nr.248/2006, adică 01.01.2007.
Prevederile actelor normative prin care s-a dispus suspendarea exercițiului dreptului au întrerupt cursul prescripției.
În sprijinul acestei susțineri este Decizia în interesul legii nr. XXIII/12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție unde discutând dreptul magistraților la plata primelor de concediu se arată că dreptul la acțiune s-a născut la data când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare.
Față de toate acestea, instanța de judecată a conchis că se impune admiterea acțiunii reclamanților și având în vedere împrejurarea că plata sumelor de bani reprezentând prime de concediu pentru fiecare an nu a fost făcută în termen, respectiv, la plecarea în concediu a fiecăruia dintre reclamanți, achitarea acestor sume la nivelul anilor respectivi ar prejudicia reclamanții întrucât valoarea economică a sumelor nu mai este aceeași fiind influențate de rata inflației, motiv pentru care sumele bănești trebuie actualizate cu indicele de inflație.
Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice V, atât în nume propriu, cât și în numele Ministerului Economiei și Finanțelor.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 Cod proc. civilă, s-au susținut următoarele:
1.Ministerul Economiei și Finanțelor este lipsit de calitate procesuală pasivă, deoarece, chiar dacă acesta răspunde de elaborarea proiectului de stat nu înseamnă că răspunde de neplata primelor de vacanță cuvenite celor care lucrează în instituții finanțate de la bugetul de stat. Faptul că ordonatorul principal de credite, respectiv Comisariatul General B nu a acordat aceste prime, care nu puteau fi plătite, ca efect al suspendării dreptului printr-o serie de acte normative, nu conferă obligații în sarcina ministerului, reclamanții nefiind angajații săi.
Aceeași excepție a fost invocată și în ceea ce o privește pe pârâta DGFP V, cu motivare similară.
2.În cauză este incidentă excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece nu a fost făcută dovada îndeplinirii procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004, atât cu Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și cu DGFP
3.Cererea este netemeinică, pentru că dispozițiile privind plata drepturilor respective, fiind suspendate, nu produc efecte în acest interval, nefiind prevăzute în buget sumele necesare.
Prin notele scrise, depuse la ședința din 21.12.2007, intimatul-reclamant, în nume propriu, cât și în folosul celorlalți reclamanți, a solicitat respingerea excepțiilor, motivat de faptul că între anii 2001-2003 au fost salariații DGFP V, Garda Financiară fiind în subordinea sa și pentru această perioadă a fost promovată acțiunea. Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală, iar procedura prealabilă a fost îndeplinită, plângerea fiind transmisă și DGFP V, care este și mandatarul ministerului și că, oricum, nu era nevoie de această procedură, în condițiile stipulate de Legea nr. 554/2004, pentru că legea specială nu o stabilește pentru toate situațiile. Pe fond, se impune plata primei de vacanță, dată fiind și decizia nr. 77/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, cât și ale art. 304 ind.1 Cod proc civilă, Curtea constată că doar recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, declarat prin DGFP V, este fondat, prin prisma excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
Referitor la cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor se apreciază că soluția la care s-a oprit instanța este nelegală și netemeinică pentru considerentele care justifică admiterea recursului formulat de acest minister, prin DGFP
Potrivit art.3 alin.2 din HG nr.208/2005, Ministerul Finanțelor Publice (actuala recurentă) "elaborează proiectul de stat al legii de stat și raportul asupra proiectului de stat precum și proiectul legii de rectificare a de stat".
Deci această instituție nu are printre atribuții obligația plății, în solidar cu ceilalți pârâți, a sumelor pretinse prin acțiune, deoarece nu are calitatea de debitor față de reclamanți, care nu sunt angajații săi, raporturile juridice existând între aceștia și ceilalți pârâți.
În aceste condiții apare ca nejustificată obligarea la plata, în solidar cu restul pârâților, a primei de vacanță.
Drept consecință, se impune admiterea recursului său, introdus prin DGFP V, sentința urmând a fi modificată în parte, în temeiul art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc. civilă, în sensul că va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, acțiunea fiind respinsă față de acesta.
Față de cele expuse, restul criticilor formulate în numele ministerului nu se mai impun a fi analizate.
În schimb, recursul formulat de DGFP V în nume propriu urmează a fi apreciat ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Calitatea sa procesuală pasivă este justificată prin faptul că, potrivit art. 4 din Legea nr. 30/1991, până la modificarea operată prin OUG nr. 31/2003, Garda financiară făcea parte din structura direcțiilor financiare județene. Ca atare, excepția lipsei calității procesuale pasive apare ca nefondată, ca și aceea privind inadmisibilitatea acțiunii față de această pârâtă, dovezi referitoare la îndeplinirea acestei proceduri (cere, de altfel, nici nu este prevăzută de normele exprese și speciale ale Legii nr. 188/1999) fiind depuse la dosar ( 3-5 și 254).
Sub aspectul fondului dreptului pus în discuție urmează a se observa că în speță sunt incidente dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, potrivit cărora funcționarii publici, categorie în care se încadrează și reclamanții, au dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că, după apariția Legii nr.188/1999, printr-o serie de acte normative, prevederea legală precitată a fost suspendată în aplicarea sa, ultimul astfel de act normativ fiind Legea nr.379/2005 (art.5) - Legea de stat pentru 2006.
Suspendarea acordării primei de concediu nu echivalează cu înlăturarea dreptului și nu se poate ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență a fost recunoscută să fie vidat de substanța sa și să fie lipsit de orice valoare.
Acordarea primelor de vacanță a fost suspendată numai până în decembrie 2006, nimic nu se opune, așadar, ca după încetarea măsurii de suspendare beneficiarii dreptului să solicite valorificarea lui, ceea ce nu reprezintă altceva decât asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor.
În același sens, de altfel, s-au pronunțat și recursurile în interesul legii, în care s-a reținut că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui cât timp, prin nici o dispoziție legală, nu s-a prevăzut încetarea sa.
Se impune actualizarea sumelor la care reclamanții erau îndreptățiți cu titlu de primă de concediu, cu indicele de inflație, aceasta constituind modalitatea în care se păstrează o anumită valoare atunci când, din motive obiective sau subiective, creanța nu a fost îndestulată la termen.
În măsura în care nu s-ar acorda actualizarea primelor de concediu s-ar ajunge ca beneficiarii acestora să primească o valoare corespunzătoare mai mică, iar o astfel de diminuare este total lipsită de suport.
Sintetizând considerentele de fapt și de drept expuse, curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat de DGFP V, în nume propriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,str. - nr. 17,recurs declarat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V, cu sediu procedural ales în Rm. V, str. G-ral, nr. 17, județul V, împotriva sentinței nr. 664 din 11 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Comercial și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți COMISARIATUL GENERAL B-GARDA FINANCIARĂ, COMISARIATUL REGIONAL A -GARDA FINANCIARĂ, intimații-reclamanți, G, G, și.
Modifică în parte sentința, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respinge acțiunea față de acesta.
Menține în rest sentința.
Respinge ca nefondat recursul formulat, în nume propriu, de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V, cu sediul în Rm.V, str. G-ral, nr. 17, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
, G,
Red.
4ex/11.02.2008 Grefier,
Jud fond:
Președinte:Elena Diana UngureanuJudecători:Elena Diana Ungureanu, Gina Achim, Ingrid
