Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 433/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 433
Ședința publică de la 05 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Lupea JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr
-- - - Președinte Secție
-- - - JUDECĂTOR 3: Iuliana Rîciu
Grefier -
XXXXX
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele Casa De Asigurări De Sănătate G și Primăria M, împotriva sentinței nr. 3069 din data de 15 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic pentru recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate G și consilier juridic pentru recurenta pârâtă Primăria M, lipsind intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursurile au fost declarate în termen legal, că au fost depuse în termen legal la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și sunt scutite de taxa de timbru.
S-a referit că intimata reclamantă a depus întâmpinare.
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a pus recursurile în dezbaterea părților prezente.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate G solicită admiterea recursurilor, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Primăria M pune concluzii de admiterea recursurilor, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.3069 din 15 octombrie 2007, Tribunalul Gorja admis cererea reclamantei, a obligat pârâtele Primăria Municipiului M și Casa de Asigurări de Sănătate a Județului G la plata drepturilor bănești, reprezentând indemnizația de maternitate de 2039 lei, actualizată la data plății.
Au fost obligate pârâtele la plata daunelor interese de 2500 lei și la recalcularea indemnizației de maternitate conform mediei salariului pe ultimului 6 luni.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a chemat în judecată pe pârâtele Primăria Municipiului M și Casa de Asigurări de Sănătate a Județului G, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 2039 lei reactualizată începând cu iunie 2006, ce reprezintă indemnizația de maternitate precum și la 2500 lei cu titlu de daune interese, la reactualizarea indemnizației de maternitate în procent de 85% din media salariului pe ultimele 6 luni întrucât salariul i-a crescut cu 25 % din data de 11 iunie 2004 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prima instanță a reținut că pentru perioada iunie - septembrie 2006, petenta nu a încasat contravaloarea certificatelor medicale deși contravaloarea acestora s-a virat de către pârâta CAS a județului
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa de Asigurări de Sănătate G criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică motivat de faptul că în mod greșit a fost obligată la plata daunelor interese cât și a sumelor din certificatele medicale depuse de către petentă întrucât nu a refuzat plata acestor sume iar obligația decontării lunare aparținea Primăriei M, invocând și lipsa calității sale procesuale în cauză.
Primăria Maf ormulat de asemenea recurs împotriva sentinței nr.3069/15.10.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând în drept încălcarea prevederilor art.304 alin.1 pct.8 și 9.
În motivele de recurs se arată că indemnizația de maternitate se plătește din, iar dacă sumele pe care angajatorul ar trebui să le plătească ca indemnizație de maternitate depășește obligația lunară de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații, atunci sumele respective se solicită CAS
Primăria a făcut toate demersurile către CAS G pentru ca reclamanta să încaseze contravaloarea concediilor medicale solicitate pentru perioada iunie - septembrie 2006, iar această pârâtă în mod nejustificat a refuzat la plată certificatele medicale, virând numai suma de 234 lei.
De asemenea, se menționează că obligarea la plata daune interese în cadrul litigiilor de muncă nu este admisibilă, întrucât nu sunt cuprinse în contractul individual de muncă, iar reclamanta nu și-a probat în niciun fel prejudiciul suferit pentru care se solicită acordarea daunelor interese deși, această probă este în sarcina acesteia.
Au fost depuse la dosar concluzii scrise de către CAS G în sensul motivelor de recurs.
Intimata a depus la dosar întîmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, motivat de faptul că a suferit un prejudiciu material cu urmări pe timp îndelungat iar angajatorul era obligat să îi plătească indemnizația de maternitate, la fel și CAS D care nu a făcut nici un demers pentru rezolvarea cererii sale.
Cu privire la daunele interese se arată că acestea trebuie plătite de fiecare recurentă în parte întrucât ca urmare a neacordării indemnizației a fost nevoită să contracteze împrumuturi pentru care i-au fost percepute dobânzi foarte mari.
Curtea analizând recursurile formulate apreciază că acestea sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Recursul formulat de către Primăria M este întemeiat avându-se în vedere faptul că daunele interese solicitate de reclamanta intimată nu sunt dovedite de către aceasta și nici nu este prevăzută vreo obligație a angajatorului la plata unor astfel de daune nici în contractul colectiv de muncă și nici în contractul individual ce a fost încheiat cu reclamanta.
Susținerile acestei recurente în sensul că greșit a fost obligată la plata sumei de 2039 lei reprezentând indemnizația de maternitate sunt nefondate întrucât potrivit dispozițiilor art.36 din OUG 158/2005, plata indemnizațiilor de maternitate se face de către angajator, lunar pe baza certificatelor de concedii medicale, eliberate în condițiile legii care constituie document justificativ pentru plată și se suportă din bugetul. Dacă sumele pe care angajatorul ar trebui să le plătească ca indemnizație de maternitate depășesc obligația lunară de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații, atunci sumele respective se recuperează de la CAS G, printr-o cerere depusă lunar.
Aceste aspecte au fost recunoscute chiar de către această recurentă în motivele de recurs. Primăria M trebuia să întocmească calculele lunare pentru sumele de plată a indemnizației cuvenite reclamantei și să solicite recuperarea acestora de la CAS În condițiile în care aceasta din urmă nu ar fi răspuns în termenul legal acestor solicitări, exista posibilitatea exercitării unor acțiuni împotriva acesteia, determinate de refuzul de a se acorda recuperarea sumelor plătite pentru concediile medicale de maternitate.
Astfel, pârâta Primăria M ce este angajatorul reclamantei nu putea refuza onorarea la plată a certificatelor medicale depuse de reclamantă întrucât angajatorul are obligația decontării concediilor medicale lunar fără să condiționeze plata acestora de recuperarea ulterioară a acestor sume de bani de la CAS.
În consecință, avându-se în vedere aceste considerente se va modifica sentința recurată în sensul că se va dispune obligarea Primăriei să plătească reclamantei indemnizația de maternitate pentru perioada iunie - octombrie 2006, reactualizată la data plății.
Cererea privind daune interese va fi respinsă ținându-se seama de cele reținute anterior respectiv faptul că nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu și nici există vreo clauză cu privire la aceste daune în contractul individual de muncă al reclamantei, iar o reactualizare a sumei datorate la data plății efective acoperă lipsa de folosință a sumelor de bani ce reprezintă indemnizația de maternitate neachitată reclamantei pentru perioada iunie - octombrie 2006.
Referitor la recursul CAS G, Curtea apreciază că acesta este întemeiat întrucât așa cum s-a reținut anterior raportul juridic obligațional referitor la plata concediilor medicale ale reclamantei privind indemnizația de maternitate există între Primăria M, ca angajator, și reclamantă ca angajat conform contractului de muncă încheiat la 07.03.2001, potrivit dispozițiilor art.36 din OG 158/2005. Astfel, pârâta recurentă CAS G nu are calitate procesuală pasivă nefiind identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Pe cale de consecință, avându-se în vedere considerentele expuse, cât și dispozițiilor art.312, 316 se vor admite recursurile, se va modifica sentința recurată în sensul că se va admite în parte acțiunea reclamantei, urmând ca doar pârâta Primăria M să fie obligată la plata către reclamantă a indemnizației de maternitate pentru perioada iunie - octombrie 2006, reactualizată la data plății, întrucât așa cum s-a reținut CAS G nu are calitate procesuală pasivă.
Se va respinge cererea reclamantei intimate privind daunele interese.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele Casa de Asigurări de Sănătate G și Primăria M, împotriva sentinței nr. 3069 din data de 15 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei.
Obligă pârâta Primăria M să plătească reclamantei indemnizația de maternitate pentru perioada iunie 2006 - octombrie 2006, reactualizată la data plății.
Respinge cererea reclamantei privind daunele interese.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. -
Tehnored SI 2 ex.02.04.2008
Jud.fond
Președinte:Doina LupeaJudecători:Doina Lupea, Elena Canțăr, Iuliana Rîciu