Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 439/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 439

Ședința publică din data de 17 martie 2009

PREȘEDINTE: Nițu Teodor

JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena G -

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Comuna, jud. D, prin primar, împotriva sentinței nr. 15 din data de 15 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul Sindicatul din Administrația Publică Locală, cu sediul în Târgoviște,--3, jud. D, în numele și pentru reclamanții-membrii de, G a,.

Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei, potrivit / 4.03.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-pârâtă Comuna, prin primar, lipsind recurentul-reclamant Sindicatul din Administrația Publică Locală, în numele și pentru reclamanții-membrii de, G a,.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și legal timbrat, după care,

Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurenta-pârâtă Comuna, prin primar, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

CURTEA

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul Sindicatul din Administrația Publică Locală Târgoviște, în numele și pentru membrii de:, G a, au chemat în judecată pe pârâta Comuna pentru obligarea acesteia la

plata drepturilor bănești actualizate cu indicele de inflație, reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, calculate de la data nașterii dreptului - 01.01.2004 și până la data efectuării plății efective pentru fiecare. În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 alin.1 lit.c și d din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Pârâta Comuna nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința nr. 15 din data de 15 ianuarie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte cererea formulată de reclamantul Sindicatul din Administrația Publică Locală Târgoviște, în numele și pentru membrii de, în contradictoriu cu pârâta Comuna, a obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 2005-2008 și pentru viitor, urmând ca sumele să fie reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt funcționari publici, iar prin drepturile de salarizare, aceștia nu au beneficiat de suplimentul postului și de suplimentul postului corespunzător treptei de salarizare. În drept, aceste suplimente fac parte integrantă din salariul la care au dreptul funcționarii publici, așa cum reiese din dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999 republicată, iar n perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006. Efectele actelor normative de suspendare au încetat la termenele prevăzute în cuprinsul lor și de la acea data s-a putut relua exercitiul dreptului dobândit, respectiv dreptul la plata suplimentelor solicitate prin acțiunea de față.

A mai reținut instanța de fond că nu au fost îndeplinite condițiile impuse de art. 53 alin.1 din Constituția României, pentru suspendarea actelor normative generatoare de drepturi, cazurile speciale privind apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, astfel că restrângerea drepturilor reclamanților nu se justifica. Dreptul la suplimentul postului și suplimentul postului corespunzător treptei de salarizare sunt drepturi recunoscute de lege, iar suspendarea anuală a acestora nu înseamnă desființarea lor, drepturile existând și în prezent, cu atât mai mult cu cât în prezent acestea nu mai sunt suspendate și nici nu au fost desființate.

Examinând pretenția concretă a reclamanților, tribunalul a conchis că ea este întemeiată, întrucât suspendarea aplicării unei norme juridice, privită ca un element legislativ, este prin excelență temporară și, la data expirării termenului suspendării, dreptul devine sau, după caz, redevine plenar. Angajatorul nu și-a executat voluntar obligația de a plăti aceste elemente ce fac parte în mod direct din salariul reclamanților, invocând suspendarea prevederilor legale privind plata acestora. În acest context reclamanții și intervenienții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și au dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și din actul normativ citat. Reclamanții și intervenienții, așa cum recunoaște și pârâta, nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ, sporurile respective, acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică. Mai mult, este de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.

Instanța de fond a mai constatat că potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea dreptului și al libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului.

Astfel, dreptul reclamanților și al intervenienților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din protocolul adițional 1 la convenția menționată.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs pârâta Comuna, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamanților, obligând instituția pârâtă să plătească cele 2 sporuri.

Se arată că acordarea suplimentului postului și al celui corespunzător treptei de salarizare a fost suspendată succesiv prin acte normative, iar la expirarea perioadelor de suspendare nu a fost emis vreun alt act normativ care să prevadă posibilitatea reacordării lor și, mai ales, nu a fost stabilit prin lege cuantumul fiecărui supliment în parte.

Totodată, în opinia recurentei, sporurile solicitate de reclamanți nu puteau fi acordate retroactiv de către instanța de fond, aceasta depășindu-și atribuțiile și aplicând greșit prevederile legale.

Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr. civilă, Curtea reține că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:

Sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii și cu încălcarea principiului separației puterilor consacrat în art. 1 alin.(4) din Constituția României și a prevederilor art. 61 alin. (1) în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 31 alin.1 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

Această lege reprezintă norma generală ce reglementează categoria profesională a funcționarilor publici.

Salarizarea funcționarilor publici a fost reglementată, în perioada 2004-2007, prin acte normative cu caracter special, respectiv: nr.OUG 92/2004 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, nr.OG 2/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006, nr.OG 6/2007 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 232/2007, modificată și completată prin nr.OG 9/2008, menționându-se expres că salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, și, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor la actele normative susmenționate.

În prezenta cauză, instanța este ținută să lămurească înțelesul dispoziției cuprinse în art. 31 din Legea 188/1999 având în vedere legăturile sale cu actele normative speciale care reglementează salarizarea funcționarilor publici.

Interpretând în mod sistematic actele normative menționate, se constată că pe calea ordonanțelor s-au prevăzut măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, iar aceste măsuri au caracter special față de legea generală, fiind bine cunoscut principiul potrivit căruia norma specială derogă de la norma generală.

Prin menționarea în componența salariului funcționarului public a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a intenționat crearea unor "sporuri/prime" ce se acordă distinct de salariul de bază, ci acestea sunt componente ale salariului de bază, găsindu-și corespondent în categoriile, clasele, gradele profesionale, treptele de salarizare ale gradelor profesionale. Simpla inadvertență a termenilor folosiți, salariu sau salariu de bază, nefiind de natură a crea noi drepturi salariale pentru funcționarii publici.

Această interpretare rezultă și din faptul că nici în norma generală și nici în norma specială nu sunt cuprinse dispoziții care să cuprindă cuantumul sau modalitatea de calcul al acestor suplimente.

Mai mult decât atât, faptul că suplimentul corespunzător treptei de salarizare este o componentă a salariului de bază rezultă și din dispozițiile art. 4 și 5 din OG nr. 6/2007, în care se arată că salariul de bază se stabilește în funcție de gradul profesional al funcției publice, iar pentru gradul profesional al funcției publice de execuție se stabilesc 3 trepte de salarizare.

De asemenea, în art. 33 din OG nr. 6/2007 se menționează că avansarea în treapta de salarizare imediat superioară se face prin transformarea posturilor ocupate de cei care îndeplinesc condiții de avansare. De aici rezultă că majorarea salariului se poate obține prin "avansare într-o treaptă de salarizare superioară" și nu prin acordarea unui spor reprezentând suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Pe de altă parte, prin suplimentul postului se înțelege diferențierea salarială între funcționarii publici în funcție de postul ocupat, funcție publică de conducere sau de execuție, în condițiile în care, potrivit legii, funcționarii publici care ocupă o funcție publică de conducere beneficiază de salariul de bază prevăzut pentru funcția de execuție deținută anterior, la care se adaugă indemnizația de conducere.

În lipsa unui act normativ emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul celor 2 suplimente solicitate prin acțiune de către reclamanți, instanța nu posedă puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale, deoarece s-ar substitui Executive și ar încălca principiul consacrat în art. 1 alin.4 din Constituția României iar acordarea drepturilor solicitate fără a fi cuantificate lipsește sentința de efecte juridice neputând fi executată.

Instanțele de judecată nu pot cenzura soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege. S-ar încălca, astfel, rolul Parlamentului de unică autoritate legitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.

Nefiind reglementate printr-un act normativ în vigoare, cuantumul drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu fac obiectul protecției normelor constituționale și nici al Protocolului adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Altminteri, înseamnă că orice instanță de judecată poate să adauge la lege și să creeze o nouă lege, ceea ce este vădit inacceptabil și contravine rolului și funcției puterii judecătorești.

Așa fiind, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă va admite recursul, va modifica în tot sentința și va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți, în cauză fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Comuna, jud. D, prin primar, împotriva sentinței nr. 15 din data de 15 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul Sindicatul din Administrația Publică Locală, cu sediul în Târgoviște,--3, jud. D, în numele și pentru reclamanții-membrii de, G a,.

Modifică în tot sentința și pe fond respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena

- - G - - -

Grefier

- -

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Red. / - 3 ex./ 24.03.2009

Dosar fond -- Tribunalul Dâmbovița

Jud. fond.

Președinte:Nițu Teodor
Judecători:Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 439/2009. Curtea de Apel Ploiesti