Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 4405/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4405
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE- - - - Judecător
-- - - Judecător
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 1512 din data de 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant, intimații pârâți Ministerul Internelor Și Reformei Administrative, Inspectoratul General Al Poliției Române și Inspectoratul De Poliție Al Județului
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care,
S-a învederat că intimații pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art. 242 alin.2
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 1512 din data de 01.04.2009, Tribunalul Mehedinția respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că eclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special - polițist - iar prin acțiunea introductivă solicită acordarea unor drepturi salariale de care apreciază că ar fi trebuit să beneficieze începând cu 1 ianuarie 2007.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Inspectoratul General al Poliției Române, arătând că acesta are calitatea de ordonator secundar de credite care repartizează credite bugetare ordonatorului terțiar, respectiv IPJ Or, în conformitate cu dispozițiile OG nr.22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
S-a reținut că, în anul 2007, reclamantul a fost funcționar public cu statut special - polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului M, calitate ce nu a fost contestată de pârâți prin întâmpinări.
Acesta a susținut că a fost discriminat în raport cu demnitarii, cu judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu judecătorii Curții Constituționale, cu Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi, dar și cu funcționarii publici ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative sau cu personalul contractual din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului M întrucât prin actele normative care au reglementat creșterile salariale pentru anul 2007 acestora li s-au majorat salariile începând cu 01.01.2007, fiind excluși însă de la aceste majorări numai polițiștii.
Astfel, în anul 2007, conform art.1 din nr.OG10/2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit nr.OUG24/2000 aprobată prin Legea nr.383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr.154/1998, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit nr.OG3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr.323/2006, avute la data de 31.12.2006, s-au majorat în trei etape, astfel: cu 5% începând cu data de 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
OG nr.16/2007 reglementează creșterile salariale acordate în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr.495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate.
Prin nr.OG27/2007, s-au reglementat creșterile salariale ce se acordă în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi salarizați potrivit nr.OUG160/2000.
În actele normative anterior menționate se prevăd, expres și limitativ, beneficiarii majorărilor salariale și actele normative în temeiul cărora sunt salarizați funcționarii publici care beneficiază de creșteri salariale.
Polițiștii sunt funcționari publici cu statut special a căror salarizare este reglementată de OG nr.38/2003
În actele normative prin care se reglementează creșterile salariale pentru anul 2007 nu sunt prevăzuți polițiștii ca beneficiari ai majorărilor salariale acordate pentru anul 2007 și nu este menționat nici actul normativ de salarizare a acestora, respectiv nr.OG38/2003.
Pentru polițiști s-au prevăzut creșteri salariale începând cu data de 01.01.2007 prin Legea nr.491/2006 privind aprobarea OG nr.57/2006 pentru modificarea OG nr.38/2003,ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile îndeplinite.
Instanța a apreciat că reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru.
În consecință, voința legiuitorului fiind aceea de a acorda majorările salariale numai anumitor categorii de persoane, stabilite în mod expres, printre care nu se încadrează și polițiștii, se apreciază că aceștia nu sunt îndreptățiți la acordarea majorărilor salariale respective.
Instanța a apreciat că neacordarea de către legiuitor a majorărilor salariale și polițiștilor nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art.16 alin.1 din Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriile de persoane aflate în aceeași situație.
De altfel, principiul egalității de tratament nu exclude, ci dimpotrivă presupune soluții diferite pentru situații juridice diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă, legată de aplicarea garanției instituită de art.14 din Convenție, a subliniat că o diferență de tratament are natură discriminatorie, doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate, între mijloacele folosite și scopul urmărit.
De asemenea, Curtea a statuat că statele dispun de o anumită marjă de apreciere, pentru a determina dacă, și în ce măsură, diferențele dintre situații analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit, iar autoritățile naționale competente rămân libere să aleagă măsurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim, existând așadar, o marjă de apreciere a statelor, în materie.
n cauză, nu se poate vorbi de un tratament preferențial sau de existența discriminării în cadrul aceleiași categorii profesionale, întrucât nu ne aflăm "în situații analoage sau comparabile", astfel cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenție la care România este parte și a ratificat-o la data de 20.05.1994, și art.1 din Protocolul nr.12 al Convenției (ratificat prin Legea nr.103/25.04.2006), "exercitarea oricărui drept trebuie asigurată fără nici o discriminarea bazată pe, în special pe sex, pe rasă, pe culoare, religie, limbă opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere naștere sau orice altă situație. Nimeni nu va fi discriminat de nici o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate la paragraful nr.1 "
În dreptul intern, discriminarea este definită de art.2 din nr.OG137/2000, unde se arată că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare,apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege".
De altfel, prin deciziile Curții Constituționale nr.818/2008, nr.819/2008,nr.820/2008,nr.821/2008 și nr.1325/2008 s-a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Recursul este nefondat, pentru motivele care se vor expune în continuare:
Reclamantul este funcționar public cu statut special - polițist în cadrul
Prin acțiunea introdusă, reclamantul a solicitat acordarea majorărilor salariale cu 5% începând cu data de 01.01.2007, în raport cu nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport de luna septembrie 2007.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 6/2007 aprobată prin Legea nr. 232/06.07.2007.
Dispoziții legale invocate nu se aplică acestei categorii de funcționari care beneficiază de un cadru normativ special în ceea ce privește salarizarea - OG 38/2003 cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2007 pentru modificarea OG 38/2003 s-au reglementat și creșteri salariale în ceea ce îi privește pe polițiști, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile îndeplinite.
Ca urmare a acestei prevederi legale, judecătorul nu poate acorda polițiștilor alte drepturi decât cele prevăzute de lege pentru categoria căreia îi aparțin.
De altfel, prin Decizia nr.821/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Având în vedere că în baza art. 147 alin. 4 din Constituia României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora, Curtea va exclude de la aprecierea asupra cauzei hotărârea nr.262/2007, pronunțată de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, autoritate care conform deciziei nr.997/7.10.2008 a Curții Constituționale nu are competența de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii.
Așadar, în materia salarizării polițiștilor - funcționari publici cu statut special se aplică prevederile OG 38/2003.
În ceea ce privește invocarea și aplicabilitatea practicii Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, Curtea arată următoarele:
Convenția Europeană a Drepturilor Omului este un tratat internațional la care România este parte și care se aplică direct, în baza art.11 și 20 din Constituția României, în ordinea juridică internă a statului român în calitate de stat contractant.
Potrivit principiului subsidiarității, fiecare stat contractant al Convenției garantează și aplică direct prevederile Convenției, situație în care, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, primul judecător al Convenției este judecătorul național.
Normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate în dreptul intern, situație consacrată în art.20 din Constituția României,
În același timp statele contractante au obligația de a lua măsuri ca legislația internă să fie compatibilă cu prevederile Convenției.
În acest context, Curtea arată că prevederile din OG 38/2003 sunt compatibile cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și nu sunt de natură a nesocoti prevederile art.14 privind interzicerea discriminării.
Articolul 14 din Convenție interzice discriminarea, în sensul că exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute în această Convenție, trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor, care sunt egale în drepturi
Din redactarea textului rezultă că principiul nediscriminării implică egalitatea tuturor în fața legii și că toate persoanele au dreptul, fără discriminare, la o egală protecție.
Prin Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a concretizat noțiunea de interzicere generală a discriminării.
În art.1 al acestui protocol s-a arătat că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Din analiza atât a art.14 din Convenție, cât și a art.1 din Protocolul nr.12, rezultă că discriminarea se referă la drepturile și libertățile prevăzute în Convenție.
Ori, în cauza de față se invocă discriminarea între categorii de salariați care funcționează la un alt nivel, și nu între categorii de funcționari care își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții sau autorități.
În ceea ce privește drepturile salariale, nu se poate reține că stabilirea unei grile diferențiate după nivelul organului angajator constituie discriminare, în sensul art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, așa cum s-a arătat în mai multe cauze în care s-a pronunțat Curtea, a distinge nu înseamnă a discrimina, iar situația unui funcționar aflat în raport de funcție cu un organ superior ierarhic nu este identică cu aceea a funcționarilor de la nivelele inferioare, așa încât nu se poate vorbi despre putere discreționară în aprecierea legiuitorului.
Diferențele de tratament salarial nu înseamnă încălcarea principiului nediscriminării, tratamentul salarial diferențiat având justificare obiectivă și rezonabilă care decurge din ierarhia autorităților în care funcționează personalul respectiv.
Având în vedere motivele arătate în prezenta hotărâre, Curtea constată că nu a avut loc o încălcare a prevederilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că soluția instanței de fond este temeinică și legală, așa încât în baza art. 312 Codul d e procedură civilă, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 1512 din data de 01.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Carmina Mitru - - | JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță - - | JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu - - |
Grefier, |
Red.
Tehred. / 2 ex / 04.11.2009
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu
