Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4410/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4410

Ședința publică de la 5 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmina Mitru Judecător

-- - - Judecător

-- - - Judecător

Grefier -

XXXX

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 852 din data de 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant și intimatul pârât Consiliul Local.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, arătându-se că recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin.2

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări:

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr.852 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să oblige pe pârâtă la plata în favoarea reclamantului a sumelor de bani, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, potrivit Legii 142/1998 începând cu 25 octombrie 2005 și în continuare.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998 tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, iar potrivit art. 49 din Legea 733/2001, "instituțiile publice finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale și din fondul de asigurări sociale de sănătate, nu pot să-și prevadă în bugetele proprii, aprobate conform legii, sume pentru acordarea de tichete de masă".

Astfel, în conformitate cu prevederile art.1 alin.2 din Legea 142/1998,tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat.

Cu privire la susținerea conform căreia se creează o discriminare între diversele categorii de salariați din sectorul bugetar invocându-se o hotărâre a organelor abilitate să constate o astfel de discriminare, instanța a reținut că, afirmația reclamantului nu a fost fundamentată pe un suport probator.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

A arătat reclamantul că drepturile solicitate au mai fost acordate și la alți funcționari publici, în considerarea faptului că dreptul ca atare există, că angajatorul are obligația să prevadă sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute de lege, și că dacă acordarea ar fi lăsată la latitudinea angajatorului s-ar ajunge la exercitarea abuzivă a prerogativelor și legea ar fi lipsită de finalitate.

Recursul este nefondat.

Reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul Primăriei.

Statutul funcționarilor publici cât și actele normative de salarizare a acestora prevăd dreptul funcționarului public la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, prime și alte drepturi salariale fără a face referire la tichete de masă.

Legiuitorul nu stabilește imperativ în sarcina angajatorului obligația de a acorda tuturor salariaților tichete de masă, așa încât acordarea acestora rămâne la latitudinea sa în funcție de situația concretă din sistem și, în cazul instituțiilor publice, în măsura în care asemenea cheltuieli, sunt prevăzute în bugetul de stat.

Din redactarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă, se constată că legea stabilește categoriile de personal care pot beneficia de alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă.

În plus menționează condiția unei prevederi în bugetul de stat a cheltuielilor corespunzătoare.

Potrivit rt. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordăîn limita prevederilor bugetului de statsau, după caz, ale bugetelor locale,pentru unitățile din sectorul bugetarși în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.

Ca urmare, legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea dreptului, condiționat de existența sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.

Sunt imperative dispozițiile art. 49 din Legea nr. 733/2001 a bugetului de stat pe anul 2002, potrivit cărora în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.

Aceleași dispoziții se regăsesc și în Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 și Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 și în Legea 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006.

Nu poate fi reținută susținerea reclamantului referitoare la ivirea unei situații de discriminare câtă vreme prevederile legilor bugetare din perioada 2002-2006, dar și ulterioare, interziceau acordarea acestor tichete au vizat toate instituțiile publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii.

Mai mult, referirea la alte categorii profesionale nu poate fi reținută pentru că aceste categorii au situații juridice diferite și se bucură de alte drepturi și obligații, iar salarizarea se asigură din bugete distincte. Dispozițiile prohibitive din legile bugetului de stat se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați ai instituțiilor finanțate de la bugetul de stat.

Printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României nu se regăsește acordarea tichetelor de masă, care reprezintă o situație specială în care legea a stabilit regulile după care angajatorii își exercită opțiunea de a acorda sau nu aceste beneficii.

Actele normative privind acordarea tichetelor de masă, nu instituie un drept al salariaților, respectiv o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevăd doar caracterul opțional al acordării acestor beneficii condiționat de existența fondurilor bugetare.

În concluzie, dreptul pretins de reclamant nu este un drept rezultând exclusiv din lege și aplicându-se prin efectul legii astfel că, în aceste condiții, instanța urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 852 din data de 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Carmina Mitru

- -

JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță

- -

JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu

- -

Grefier,

Red.

Tehred. / 2 ex / 05.11.2009

Președinte:Carmina Mitru
Judecători:Carmina Mitru, Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4410/2009. Curtea de Apel Craiova