Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4416/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4416
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE- - - - Judecător
-- - - Judecător
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Poliția Comunitară C, împotriva sentinței nr. 828 din data de 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă Poliția Comunitară C și intimata reclamantă
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, arătându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen legal.
S-a referit că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin.2
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.828 din 15.04.2009 Tribunalul Dolja admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I, în contradictoriu cu pârâta POLIȚIA COMUNITARĂ
A obligat pârâta să acorde reclamantului suplimentului postului în procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de baza pe perioada 11.02.2006 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins cererea de acordare a drepturilor bănești pentru perioada 01.09.2005 -10.02.2006 ca fiind prescrisă extinctiv obligația de plată.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul a avut calitatea de funcționar public în cadrul unității pârâte și nu a primit suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.
Potrivit art. 31 din Legea 188/1999, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului".
Ultimele două elemente, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art.44 din OUG92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art.48 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici. Suspendarea nu a operat insa in mod legal având in vedere ca s-a dispus Ordonanța ce nu putea modifica ori înlătura drepturi salariale recunoscute printr-o lege organica Legea nr. 188/1999 in conformitate cu dispozițiile art. 64 alin.1,3 Legii nr.24 /2000 privind tehnica legislativa.
Potrivit acestor texte de lege, In cazuri speciale, suspendarea unui act normativ poate avea loc printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior si doar pe durata determinata, Raționamentul este similar cu cel utilizat in cazul primelor de vacanta.
Pentru anii 2007-2008, suspendarea prevăzută de OUG92/2004 și nr.OG2/2006 nu a mai fost menținută încălcându-se de asemenea disp. art. 64 din Legea nr. 24 /2000 privind tehnica legislativa și faptul că potrivit art.37 alin.3 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării, deci devine actual, părțile urmând a fi repuse în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Conform art. 53 din Constituția României, restrângerea exercițiului unor drepturi este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în aceasta.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că, tot temporar a fost amânată plata suplimentului postului și suplimentului gradului.
Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, astfel că autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale, în concordanță cu principiul general constituțional prevăzut în art. 1 (5) din Constituție, care dispune că în România respectarea Constituției, a supremației legii, este obligatorie.
De asemenea, potrivit art. 38 alin. 2 din Constituția României, revizuită, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, printre aceste măsuri se regăsesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al tinerilor și femeilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice stabilite de legi, cum este cazul în speță.
Ori, textul de lege prin care a fost suspendată plata suplimentului postului și suplimentului gradului vine în contradicție cu normele constituționale, întrucât nu pot fi suspendate printr-o ordonanță de urgență.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Relativ la perioada 01.04.2005-15.02.2006, potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958,dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege". Termenul de prescripție este de 3 ani (conform art. 3 alin.1) și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune (art.7 alin.1).
Reclamantul a formulat acțiune la data de 11.02.2009, așa cum a rezultat din rezoluția de primire a acțiunii, deși a solicitat drepturile bănești începând cu data de 01.09. 2005.
Chiar daca drepturile salariale respective au fost suspendate temporar pe perioada 2005-2006 nu echivalează cu suspendarea dreptului la acțiune cat timp motivul principal al solicitării acestor drepturi îl constituie însăși invocarea nelegalității suspendării unor drepturi salariale fundamentale stabilite prin Lege organica.
Având în vedere că normele care reglementează prescripția extinctivă sunt imperative, excepția prescripției fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie, instanța a constatat că dreptul la acțiune al reclamantului este prescris pentru această perioadă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Poliția Comunitară C, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
A arătat recurenta pârâtă că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sentința fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a susținut, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamant, că nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamantei ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art. 61 din Constituție.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursul formulat de pârât, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul formulat de pârâtă și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Poliția Comunitară C împotriva sentinței numărul 828 din 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Carmina Mitru - - | JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță - - | JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu - - |
Grefier, |
REd. M:
Tehred. / 2 ex / 05.11.2009
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu
