Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4417/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4417
Ședința publică de la 5 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmina Mitru Judecător
-- - - Judecător
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Sindicatul Național Al Funcționarilor Publici - Filiala Direcția De Sănătate Publică Județeană O Pentru Membrii, Talia, G, G, G, -, ița, G, împotriva sentinței nr. 467 din data de 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant Sindicatul Național Al Funcționarilor Publici - Filiala Direcția De Sănătate Publică Județeană O Pentru MembriiU., Talia, G, G, G, -, ița, G, și intimata pârâtă Direcția De Sănătate Publică
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, arătându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen legal.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 467 din 10.06.2009 Tribunalul Olta respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național Al Funcționarilor Publici - Filiala Direcția De Sănătate Publică Județeană O Pentru Membrii, Talia, G, G, G, -, ița, G, în contradictoriu cu pârâta Direcția De Sănătate Publică O.
În considerentele sentinței s-a reținut că cele două drepturi, suplimentul de post și suplimentul de treaptă de salarizare sunt prevăzute de Legea nr.188/1999 - lege-cadru care reglementează statutul funcționarilor publici și care la art.31 prevede că, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii salarizării. Același act normativ, prin art. 62 al.(4), stabilește că, actul de numire în funcție al funcționarului public trebuie să conțină și drepturile salariale ale acestuia.
Începând cu data de 01 ianuarie 2007 și în prezent, drepturile salariale ale funcționarilor publici sunt reglementate de G nr.6/2007, care prin dispozițiile art.14 - 16 stabilește în mod expres și limitativ sporurile ce sunt componente ale salariilor funcționarilor publici, în care nu sunt incluse și cele două suplimente: suplimentul de post și suplimentul de treaptă de salarizare.
Prin art.3 al acestui act normativ ce reglementează salarizarea funcționarilor publici, se prevede în mod expres că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii. Din dispozițiile acestui articol rezultă clar că, atribuția de stabilire ale drepturilor salariale și ale altor drepturi ale funcționarilor publici o are numai ordonatorul principal de credite nu și ordonatorul secundar sau terțiar, care are calitate de angajator.
In motivarea Deciziei nr.78/11 2007 pronunțată în recursul în interesul legii privind acordarea unor sporuri consilierilor juridici care au calitate de funcționari publici Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în privința drepturilor salariale ale funcționarilor publici este exclusă stabilirea acestora prin negociere, întrucât ele nu pot fi determinate decât în conformitate cu dispozițiile legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, mai ales că sporurile cuvenite funcționarilor publici nu pot fi altele decât cele prevăzute în legislația specifică acestei categorii.
Față de normele de drept incidente în cauză, a rezultat că cele două drepturi: suplimentul de post și suplimentul de treaptă de salarizare, solicitate de funcționarii publici nefiind cuantificate în procent sau în sumă fixă, nu sunt reglementate în mod expres de lege, legiuitorul prevăzându-le doar la modul general, urmând ca în baza acestor prevederi legale, fiecare ordonator principal de credite să le stabilească cu respectarea condițiilor cerute de art.3 din nr.OG6/2007 și anume: încadrarea în recursele financiare și numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
Suplimentul de post și suplimentul de treaptă de salarizare nefiind stabilite de ordonatorul de credite printr-un act administrativ, instanța nu poate obliga angajatorul la plata acestora.
A obliga angajatorul la plata acestor drepturi fără ca în prealabil să fi fost stabilite și acordate în mod expres prin ordin administrativ pentru fiecare funcționar public în parte, instanța se substituie acestuia în evaluarea performanțelor profesionale ale funcționarului public.
Evaluarea și aprecierea obiectivă a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, în vederea recompensării cu alte drepturi salariale (sporuri, premii, indemnizații) se face de către angajator, prin compararea gradului de îndeplinire a obiectivelor, a atribuțiilor stabilite prin fișa postului cu rezultatele obținute în mod efectiv de către fiecare funcționar public.
Numai respectând această procedură prevăzută de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr.1209/2003 și ale Legii nr.188/1999 se poate asigura un sistem motivațional, care să determine creșterea performanțelor profesionale.
Or, a evalua, instanța de judecată, performanțele profesionale ale funcționarului public reclamant în baza cărora să poată stabili și acorda un anumit procent pentru suplimentul de post și suplimentul de treaptă de salarizare neprevăzute în mod expres de actele normative ce reglementează salarizarea funcționarilor publici, însemnă ca instanța să se substituie angajatorului și să stabilească în mod arbitrar cele două suplimente, cu consecința încălcării normelor de drept ce reglementează procedura de evaluare și criteriile de performanță pe baza cărora se face evaluarea funcționarilor publici.
Prin Decizia nr.1325 din 04 decembrie 2008, pronunțată de Curtea Constituțională, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, s-a reținut că, Parlamentul și prin delegare legislativă în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală; instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția potrivit art.126 alin.(1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor subiective.
In art.31 alin.(1) din legea nr.188/1999 sunt prevăzute elementele componente ale salariului la care au dreptul funcționarii publici.
In mod expres, drepturile salariale sunt prevăzute în legea specială a salarizării aplicabile în domeniul în care funcționarii publici își desfășoară activitatea, la care face trimitere și art.31 alin.(3) din legea nr.188/1999.
Cum cele două adaosuri salariale, suplimentul de post și suplimentul de grad profesional nu sunt prevăzute în legea specială de salarizare a reclamantului și nici nu a fost adoptat un alt act normativ în aplicarea și punerea în executare art.31 alin.(1) din Legea nr.188/1999, instanța de judecată nu se poate substituie legiuitorului ori executivului în privința stabilirii și a acordării efective a acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Sindicatul Național Al Funcționarilor Publici - Filiala Direcția De Sănătate Publică Județeană O Pentru MembriiU., Talia, G, G, G, -, ița, G, criticând- pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului reclamanta arătat în motivele de recurs că instanța de fond a interpretat eronat actul dedus judecății și a pronunțată o sentință cu aplicarea greșită a legii.
A susținut recurentul că drepturile solicitate au fost prevăzute expres în art.31 din Legea 188/1999, au fost suspendate prin diferite legi bugetare anuale, dar nu înlăturate.
A invocat totodată și prevederile art.37 alin.3 din OG nr.6/2007, menținute și prin OG 9/2008 privind unele măsuri pentru reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, precum și Decizia nr.185/2009 a Curții Constituționale.
Recurentul a arătat că a avut loc o încălcare prevederilor art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Examinând recursul formulat de reclamant, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantul nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul Național Al Funcționarilor Publici - Filiala Direcția De Sănătate Publică Județeană O Pentru Membrii, Talia, G, G, G, -, ița, G, împotriva sentinței nr. 467 din data de 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Carmina Mitru - - | JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță - - | JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu - - |
Grefier, |
Red.
Tehred. / 2 ex / 05.11.2009
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu
