Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 442/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.442/
Ședința publică de la 4 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
Judecător Dr.- -
JUDECĂTOR 2: Ioan Apostu
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței nr.133 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribuanlul B în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, recurentul a depus note scrise prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B prin Bad epus întâmpinare, prin poștă, după care;
Curtea, având în vedere că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.133/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, a respins cererea promovată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepțiile inadmisibilității invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Ministerul Public Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și excepția necompetenței materiale a instanței invocată de Ministerul Public Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice formulată de Ministerul Public Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a admis acțiunea în parte și a obligat pârâții Ministerul Public Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila către reclamante la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale celorlalte instanțe judecătorești pentru perioada 1 decembrie2004 - 1 octombrie 2007 actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre,instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila, reclamanții și au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale celorlalte instanțe judecătorești pentru perioada 1 decembrie 2004 - 1 octombrie 2007 actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora; obligarea acordării în continuare, către reclamanți, a acelorași drepturi salariale cu cele prevăzute în lege pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B până la elaborarea unui sistem nediscriminatoriu de salarizare; obligarea pârâților să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței, a sumelor datorate reclamanților.
Față de excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, potrivit art.27 din nr.OG137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioară discriminării sau anulare situației create prin discriminare. Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.
Rezultă din dispozițiile legale invocate că cererea nu se formulează în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării deoarece scopul către care se tinde nu urmează a fi adus la îndeplinire de către acesta.
În ceea ce-l privește pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice s-a constatat că în lipsa raporturilor de serviciu cu reclamantele răspunderea acestuia nu putea fi angajată pentru plata diferenței de salariu solicitată.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila fiind salariate conform dispozițiilor OUG nr.82/2004.
Potrivit art.125-128 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, organizarea și funcționarea departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești este uniformă salarizarea funcționarilor din departamentele de specialitate aparținând Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții de Apel și Tribunale este diferită.
Astfel, funcționarii publici din cadrul departamentelor aparținând Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt salariați conform Anexei 1 OUG 82/2004 în timp ce funcționarii publici din cadrul departamentelor aparținând tribunalelor și curților de apel sunt salariați diferit potrivit Anexei 3.
Situația a fost menținută prin OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007.
S-a reținut, așadar că diferențierea privind salarizarea funcționarilor publici din departamentele în cauză este inechitabilă și discriminatorie, încălcându-se dispozițiile art.6 alin.2 din Codul Muncii care garantează retribuirea egală pentru muncă și pregătire profesională egală.
Totodată sistemul diferențiat de salarizare este în contradicție și cu normele comunitare în materia raporturilor de muncă așa cum rezultă din declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție cu următoarea motivare:
Hotărârea judecătorească a instanței de fond este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu încălcare competenței altei instanțe.
Având în vedere că reclamantele și-au întemeiat solicitările pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 - privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, au apreciat că instanța a procedat în mod nelegal la schimbarea cadrului procesual fixat de aceștia și anume, cercetarea cererii lor prin prisma dispozițiilor actului normativ indicat.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun,
Prin urmare, această sintagmă fixează cadrul procesual și stabilește în competența judecătoriei soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ.
În această situație, acțiunea reclamantelor fiind o acțiune în pretenții se impune a fi timbrată la valoare.
Din acest motiv, instanța de fond trebuia să dispună timbrarea acțiunii la valoare, potrivit dispozițiilor Legii nr.146/1997- privind taxele judiciare de timbru.
Instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei plângerii prealabile (inadmisibilității acțiunii) - invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin întâmpinare, reținând în mod netemeinic și nelegal că obiectul acțiunii îl reprezintă plata unor drepturi salariale neacordate funcționarului public fără nici un temei legal și că procedura prealabilă nu este necesară în cauză.
Însă, având în vedere calitatea de funcționari publici a reclamantelor și față de dispozițiile Legii nr.188/1999 -privind statutul funcționarilor publici, în conformitate cu prevederile art.137 din Codul d e procedură civilă a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 -a contenciosului administrativ, potrivit cărora, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
În același sens sunt și dispozițiile art.109 alin.2 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
A apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale celorlalte instanțe, acesta însemnând că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege prin schimbarea sistemului de salarizare al funcționarilor publici-atribut exclusiv al legiuitorului, acțiunea reclamantelor fiind inadmisibilă.
În ciuda aspectelor reținute de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, s-a apreciat că este nelegal și împotriva oricăror norme de drept - inclusiv a celor prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului - a se considera discriminatorie orice diferență ce poate exista în ceea ce privește salarizarea dintre diferitele niveluri la care își desfășoară activitatea funcționarii publici.
Dispoziția instanței de fond - în sensul că reclamanții sunt discriminați față de funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - este netemeinică și nelegală.
De asemenea, fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr.388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată -chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație s-a datorat și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002-privind finanțele publice, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Totodată,în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată, iar potrivit art.47, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol,
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciem că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că dispozițiile art.60-63 din Codul d e procedură civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.
Or, dispozițiile legale care reglementează drepturile izvorâte din raporturile de muncă, atât din Codul Muncii cât și din legile speciale, se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă.
Potrivit art.60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Obligația de garanție poate izvorî fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală.
Prin întâmpinare, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin B, solicitat respingerea recursului formulat de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B,împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor
Curtea analizând actele dosarului,constată următoarele:
Referitor la excepțiile competenței materiale și insuficienței timbrării, este de reținut faptul că în motivele de recurs se invocă,un text de lege, trunchiat scos în context,care prin omisiune,creează o falsă problemă de drept.
Astfel,disp.art.27 din nr.OG137/2000,la pct.1 al.2 se referă la faptul că cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Sintagma,dreptul comun,invocată de recurentă,face referire la faptul că reclamanții sunt funcționari publici,iar dreptul comun în această situație este reprezentat de Legea nr.188/1999 a funcționarilor publici. Ori,este arhicunoscut faptul că orice litigiu privind drepturile salariale și de altă natură intră în competența secțiilor de contencios administrativ,din cadrul instanțelor de judecată,începând cu tribunalul ca instanță de fond.
Deci, este de natura evidenței că litigiul de față,a fost judecat corect de Tribunalul Brăila ca instanță de fond în contencios administrativ, iar problema timbrajului a fost rezolvată în conformitate cu dispozițiile legale în materia timbrajului.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii,ca urmare neîndeplinirii procedurii prealabile, prev.de art.7 al.1 din Legea nr.554/2004,curtea constată că instanța de fond a analizat corect atunci când a stabilit că în cazul funcționarilor publici nu sunt incidente aceste dispoziții legale.
Pe fond, tribunalul a soluționat litigiul de față,în mod corect, fără a-și depăși atribuțiile judecătorești așa cum susține recurenta.
Instanța de fond și-a fundamentat hotărârea pe dispozițiile unor norme de drept interne,cu privire la salarizarea funcționarilor publici,având în vedere în mod esențial conceptul de,discriminare așa cum este definit în OG137/2000,în strânsă legătură cu normele de drept comunitare.
Referitor la cererea de chemare în garanție curtea constată că de asemenea, instanța de fond a procedat legal,atunci când a constatat că între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi de serviciu,iar răspunderea acestuia din urmă,nu poate fi angajată pentru plata diferenței de salariu solicitată.
Ca atare, având în vedere cele mai sus expuse și pe temeiul disp.art.312 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței nr.133 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 4 septembrie 2008.
PREȘEDINTE: Vasile Susanu - - | JUDECĂTOR 2: Ioan Apostu Dr.- - | JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile - - |
Grefier, - - |
Red./17.10.2008
Tehnored.//2ex./17.10.2008
Fond -
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Ioan Apostu, Dorina Vasile
