Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 449/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr.188/1999 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 449
Ședința publică de la 26 martie 2008
PREȘEDINTE: Sas Remus
JUDECĂTOR 2: Morariu Adriana
JUDECĂTOR 3: Nechifor Veta
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul în mun. S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 3042 din 29 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. (dosar nr-)
La apelul nominal au răspuns recurentul, lipsă fiind pârâții intimați Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Ministerul Economiei și Finanțelor
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Recurentul a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii în totalitate și pentru perioada 2001 - 2003. Mai arată că Ordonanța nr.146/19.12.2007 stabilește plata primelor de vacanță și pentru anii 2001 - 2003.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr-, reclamantul, a solicitat în contradictoriu cu pârâții S și Ministerul Finanțelor Publice obligarea acestora la plata primelor de concediu pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006 actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamantul arătat că a fost funcționar public în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice S, în perioada 1.01.2001-30.10.2006, și, potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu." Ulterior, acest drept a fost suspendat prin acte normative succesive, respectiv art. 3 alin. 1 din nr.OG 33/2001, iar începând cu anul 2002 măsura suspendării a fost menținută de legile bungetului de stat - art. 12 alin. 4 din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 și art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004.
Pârâtul Saf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2002-2003 în temeiul decretului nr.167/1958. a mai arătat că acordarea primelor de concediu a fost suspendată anual prin acte normative succesive emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă. Pârâta consideră cererea ca fiind neîntemeiată și prin prisma prevederilor Constituției României, potrivit cărora măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege și tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată, fără ca acest eveniment să conducă la restrângerea drepturilor ce decurg din statutul de salariat al persoanelor. De asemenea, legea bugetului de stat constituie norma specială în ceea ce privește finanțarea resurselor bugetare și repartizarea acestora, iar dispozițiile privind primele de vacanță au fost suspendate prin legi ale bugetului de stat, motiv pentru care aceste dispoziții nu își produc efectele pe perioada suspendării.
Prin sentința comercială nr. 3042/2007 instanța a admis acțiunea pentru anii 2004, 2005 și 2006 dar a reținut excepția prescripției pentru anii 2001 - 2003.
A reținut prima instanță că:
În conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. 2 care au devenit, după republicare, dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat."
Exercitarea acestui drept a suferit suspendări succesive, anuale, intervenite prin dispoziții exprese din legile bungetului anului respectiv, prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003, prin art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. 1 din Legea nr. 380/2005, care au prevăzut că aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la 31.12.2003, 31.12.2004, 31.12.2005 și 31.12.2006.
În conformitate cu dispozițiile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării."
Prin urmare, în speță, prin legile bugetului au existat dispoziții exprese prin care a fost suspendat exercitarea dreptului privind prima de concediu doar pe o durată determinată, de câte un an de zile, respectiv până la 31.12.2003 pentru prima din anul 2003, până la 31.12.2004 pentru prima din anul 2004 și până la 31.12.2005 pentru prima de concediu aferentă anului 2005, fără a se dispune de legiuitor prelungirea suspendării, modificarea sau abrogarea acestei dispoziții legale în condițiile alineatului 3 din art. 62 Legii nr. 24/2000.
În aceste condiții, devin aplicabile dispozițiile art. 62 alin. 2 din aceeași lege referitoare la reintrarea, de drept, în vigoare a dispozițiilor afectate în momentul expirării durate de suspendare, de câte un an, dispuse prin legile bugetului.
Față de cele arătate, cererea reclamantului apare ca întemeiată, acestea având o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâților echivalentă cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006.
În ceea ce privește prescripția s-au reținut dispozițiile art. 3 al. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamantul, arătând că acțiunea nu este prescrisă pentru anii 2001 - 2003, întrucât cursul prescripției a fost suspendat.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Recursul este întemeiat.
În mod greșit a reținut prima instanță excepția prescripției pentru anii 2001 - 2003.
Suspendarea acordării dreptului la prima de vacanță nu înseamnă înlăturarea lui, cât timp din Legea nr. 188/1999 acest drept nu a fost înlăturat până în prezent.
Acest drept există și în prezent și neacordarea lui pentru perioada 2001 - 2006, perioadă pentru care a încetat suspendarea exercițiului acestui drept recunoscut, ar însemna o privare de drept prevăzut de lege și deci recunoscut și garantat de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul adițional nr.1, și deci o încălcare a acestora, a art. 53 din Constituție și art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional.
Suspendarea succesivă a dreptului nu afectează însăși substanța dreptului respectiv, de altfel, un drept câștigat prin intrarea în vigoare a actului normativ.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Dreptul la acțiune s-a născut la data de 31 decembrie 2006 când a expirat ultima suspendare a aplicării prevederilor art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999. Practic, efectele suspendării au dăinuit pe întreaga perioadă în discuție, cuprinsă între anii 2001 - 2006, fiind dispusă de fiecare dată prin legile bugetare anuale.
Drepturile pretinse fiind suspendate, reclamanții s-au aflat în imposibilitate de a acționa. Or, împotriva persoanei aflate în imposibilitate de a acționa, nu curge prescripția - contra non valentem agere non currit praescriptio.
Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 312 alin. 1, 3, 5 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul în mun. S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 3042 din 29 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. (dosar nr-)
Casează sentința civilă nr. 3042 din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Suceava și trimite cauza spre rejudecare, pe fond, cu privire la perioada 2001 - 2003.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 martie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red..
Jud. /
Tehnored..
Ex. 2/04.04.2008
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus, Morariu Adriana, Nechifor Veta
