Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4516/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4516
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
GREFIER -- -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Protecție Mediului B, împotriva sentinței nr. 485 din 17.06. 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și pârâtul Ministeriul Mediului.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru intimatul reclamant, lipsind recurenta pârâtă Agenția Națională pentru Protecție Mediului B și intimatul pârât Ministeriul Mediului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este motivat și declarat în termenul legal; de asemenea arată că recurenta pârâtă O a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii;
Avocat pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra cauzei de față
Prin sentința nr. 485 din 17.06. 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul și obligă pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de câte 25% fiecare, începând cu 22.04.2005 și până la data prezentei.
S-a respins cererea reclamantului privind plata sporurilor pentru viitor.
Respinge cererea față de pârâtul Ministerul Mediului, pe lipsă de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că;
Reclamantul este funcționar public în cadrul instituției pârâte, conform înscrisului depus, fiindu-i aplicabile dispozițiile legii nr. 188/1999 R privind statutul funcționarului public.
Potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din această lege, funcționarii publici au dreptul pentru activitatea desfășurată la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
In perioada 2004 - 2006 prevederile referitoare la acordarea acestor drepturi au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006. Începând cu anul 2007, suspendarea a încetat, dar drepturile prevăzute de lege nu au fost acordate funcționarilor publici.
S-a constatat astfel că normele legale de suspendare a aplicării acestor drepturi nu mai sunt în vigoare, iar suspendarea actului normativ a avut ca efect doar amânarea aplicării acestuia și nu suprimarea definitivă a efectelor actului normativ, ce a stabilit aceste drepturi.
In consecință, suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea acestuia, ce nu a fost abrogat printr-o dispoziție legală ulterioară sau nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege, și ca urmare dreptul subzistă și după încetarea suspendării, acesta devine actual, părțile urmând să fie repuse în drepturi cu efect retroactiv.
Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul prevăzut de lege să producă efectele pentru care a fost creat, iar autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale în concordanță cu principiul general prevăzut de art. 1 din Constituție coroborat cu art. 38 din aceasta.
Drepturile solicitate nu se pot acorda pe viitor, dat fiind dispozițiile art.3 din nr.OG6/2007, menținute prin G nr.9/2008, privind măsurile de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, ce se stabilesc anual.
Față de excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Mediului, s-a constatat că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă motivat de faptul că reclamantul este angajatul și se află în raporturi de serviciu cu aceasta, care are calitate procesuală pasivă fiind ordonator de credite.
S-au avut în vedere și dispoz. art. 2 din HG nr. 459/2005 privind organizarea și funcționarea potrivit căreia Agențiile Regionale și cele Județene pentru Protecția Mediului au trecut în subordinea acesteia.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta O, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, s-a apreciat că în prisma motivelor invocate, în mod greșit instanța de fond a acordat intimatului reclamant plata celor două suplimente până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației, actualizate în funcție de indicele de inflație până la data efectuării plății.
Creanța solicitată nu îndeplinește condițiile impuse de art. 379 alin. 3 și 4 Codul d e procedură civilă, în sensul că aceasta nu este certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.
Examinând recursul formulat de pârâtă, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclaman tul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii sale fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclaman tul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, împotriva sentinței nr. 485 din 17.06. 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și pârâtul Ministeriul Mediului.
Modifică sentința
Respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. Jud.
19 2009/2.ex.
Jud.fond.
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Costinel Moțîrlichie
