Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4536/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4536
Ședința publică de la 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier -- -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea
Autoritatea Națională A Vămilor, împotriva deciziei nr. 2295/06.05.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru ul Ministerul Finanțelor Publice, lipsind contestatoarea Autoritatea Națională a Vămilor și intimații, C, Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii;
Consilier juridic pentru ul Ministerul Finanțelor Publice, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată în raport de dispozițiile art.317 alin.1 pct.1 și art.318 alin.1 Cod procedură civilă.
CURTEA
Prin sentința nr.2295/06.05.2009 a Curții de APEL CRAIOVA - Secția contencios administrativ și fiscal au fost recursurile declarate de reclamanții, C, și pârâții Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale C, împotriva sentinței nr.356/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
În motivare instanța a reținut cu privire la excepția de necompetență materială că este neîntemeiată, conform art. 911din Legea 188/1999,cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".
Potrivit art. 2 pct. 1 litera d) cod procedură civilă, tribunalele sunt instanțe de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță în materia contenciosului administrativ, art. 3 pct. 1 cod pr.civ. stabilind competența curților de apel, în primă instanță, cu privire la,procesele și cererile în materia contenciosului administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale"
În speță raportul juridic dedus judecății vizează raporturile de serviciu între reclamanți și C referitoare la plata drepturilor bănești, fără a exista raporturi directe între acesta și instituțiile centrale ce figurează ca pârâte în cauză pentru a fi incidente disp art. 3 pct. 1 Cod Proc. Civ.
Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile, Curtea constată că în cauză nu se solicită anularea unui act administrativ nelegal pentru a fi incidente dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004. Prin urmare, în cazul unui refuz, în contextul în care atitudinea pârâtei este mai mult decât previzibilă, ar echivala cu o ingerință în dreptul de acces efectiv la instanță.
Curtea a examinat în continuare legalitatea cererii reclamanților privind acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare.
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art. 31), până la 31 2006.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art. 1 alin. 2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantului, devenind actual.
În ceea ce privește motivul de recurs conform căruia în bugetul instituției nu au fost alocate sumele necesare plății suplimentelor, Curtea arată că:
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt element component al salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art. 37 alin. 3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
Textul menționat prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului: "orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus -. împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art. 1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanții ar fi putut să aibă în patrimoniul lor în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
La 18 mai 2009, pârâta-recurentă Autoritatea Națională a Vămilor a formulat contestația în anulare împotriva deciziei nr.2295/06.05.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția contencios administrativ și fiscal, invocând, în motivare, faptul că hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență(art.317 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă)invocând dispozițiile art.109 din Legea 188/1999, art.1 din nr.HG532/2007 și nr.HG110/2009, aportat la art.3 pct.1 Cod procedură civilă, competența să soluționeze cauza în fond fiind Curtea de Apel.
Un al doilea motiv al contestației în anulare în reprezintă omisiunea instanței de recurs de a cerceta unul din motivele de casare (art.318 alin.1 Cod procedură civilă) în sensul că instanța de recurs a omis, din eroare, să se pronunțe asupra excepției necompetenței materiale a Tr. D - Secția contencios administrativ și fiscal.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 317 alin.1 pct.2, art.318 alin.1 și art.319 alin.2 Cod procedură civilă.
La 22 septembrie 2009, reclamanții recurenți au depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată, instanța de recurs pronunțându-se expres cu privire la excepția necompetenței materiale.
În ședința publică din 23 septembrie 2009 instanța a dispus disjungerea primului capăt de cerere al contestației în anulare (art.317 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă) de cel de-al doilea capăt de cerere (art.318 alin.1 Cod procedură civilă)
Analizând cauza, Curtea reține următoarele;
Conform dispozițiile art. 317 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacare cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului -când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Așa cum rezultă din dispoziția legală enunțată, pentru a fi admisibilă contestația în anulare, trebuie ca motivele contestației - în acest caz necompetența materială a primei instanțe de a soluționa cauza dedusă judecății - să nu fi putut fi invocată pe calea recursului.
În cazul de față, însă, contestatoarea Autoritatea Națională a Vămilor, a invocat în recurs, greșita respingere a excepției necompetenței materiale a Tribunalului Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal de către această instanță(fil 19 din dosarul nr-), iar instanța s-a pronunțat expres cu privire la netemeinicia acestui motiv de recurs(fila 4 alin.7-9 din Decizia nr.2295/06.05.2009 a Curții de APEL CRAIOVA - Secția contencios administrativ și fiscal).
În această situație, contestația în anulare nu poate fi primită, deoarece, fiind o cale de atac de retractare nu i se poate cerere aceleiași instanțe să revină asupra hotărârii ei intrată în putere de lucru judecat.
Pentru considerentele expuse, Curtea urmează să respingă contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art.317 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Autoritatea Națională A Vămilor, împotriva deciziei nr. 2295/06.05.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. -
Tehnoredact. 10 2009
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Costinel Moțîrlichie
