Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 456/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 456/
Ședința publică din 07 Mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de reclamanții, și de pârâtul Ministerul Culturii, cultelor și Cultural, împotriva sentinței nr.113/22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursurile au fost declarate și motivate în termen legal, fiind timbrate cu 2 lei(23-30 și 46 dosar) și 0,15 lei timbre judiciare anulate la dosar, iar recurenții-reclamanți au depus întâmpinare(42-44 dosar).
Față de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp.art.242 pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr.113/22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Harghitas -a respins ca fiind prematură acțiunea înaintată de reclamanții, împotriva pârâtelor DIRECȚIA DE CULTURĂ, CULTE ȘI PATRIMONIU CULTURAL NAȚIONAL H și MINISTERUL CULTURII Șl CULTELOR B, s-au respins excepțiile invocate de Ministerul Culturii și Cultelor.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții sunt funcționari publici, sau au fost funcționari publici la Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național
La data de 15.11.2007 au îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004.
Este adevărat că între reclamanți și Ministerul Culturii și Cultelor nu există raport juridic de muncă, însă pârâtul în calitate de ordonator principal de credite are calitatea procesuală pasivă, în situația în care obiectul litigiului constituie plata unor sume de bani cu titlu de sporuri la salarii.
De asemenea, competența de a judeca prezenta cauză revine tribunalului din moment ce nu suntem în prezența situației reglementate de art.3 pct.1 Cod pr.civilă, nefiind atacat nici un act al unei autorități centrale.
Astfel, excepțiile invocate nu sunt întemeiate.
În ce privește acțiunea înaintată, tribunalul a stabilit că într-adevăr art.31 din Legea nr.188/1999 prevede că funcționarii publici au dreptul la un salariu compus și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Însă legea nu prevede care este cuantumul acestor două suplimente ca și componente ale salariului.
Nici reclamanții nu au putut preciza care este baza legală conform căreia au solicitat să se stabilească un procent de 25 % din salariul de bază pentru calcularea acestor suplimente de salariu.
Art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999, care este de fapt Statutul funcționarilor publici, prevede că "Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Însă această lege încă nu a fost adoptata ci doar OG nr.6 din 24.01.2007, care conține unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici.,
Această ordonanță nu conține nicio dispoziție privitoare la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
Art.31 din Legea nr.188/1999 face doar o enunțare generala privitoare la componentele salariului funcționarilor publici.
Aceste sporuri, în ce privește cuantumul lor, nu se pot acorda
unitar pentru toți funcționarii publici de instanță din moment ce posturile sunt structurate pe diferite nivele și grade profesionale în ce privește funcțiile de execuție, iar funcțiile de conducere nu sunt structurate pe grade sau trepte de salarizare.
Este necesar ca organul competent să stabilească în baza legii cuantumul privind suplimentul postului și suplimentul trepte, de salarizare pentru a se putea hotărî în fond cu privire la acțiunea formulata de reclamanți.
Astfel, prezenta acțiune a fost respinsă, fiind prematur înaintată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, și pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Cultural.
Prin cererea de recurs formulată recurenții-reclamanți solicită modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și acordarea drepturilor salariale cu titlu de suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 15.11.2001 - 29.05.2007.
În motivarea cererii de recurs se arată că instanțele judecătorești nu au competența să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege prin soluția pronunțată actul normativ care prevede acordarea acestor drepturi a rămas fără valoare practică. Se arată că în prezent în majoritatea curților de apel cererile cu același obiect au fost admise ori într-o țară democratică trebuie să primeze practica judiciară unitară.
Recurentul-pârât Ministerul Culturii, Cultelor și Cultural prin cererea de recurs formulată solicită în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Tg.-M spre competentă soluționare, iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive precum și a excepției lipsei procedurii prealabile.
Se susține prin cererea de recurs că în raport de poziția procesuală pe care o are, aceea de autoritate publică centrală, care acționează în regim de putere publică și ținând seama de dispozițiile cuprinse în Legea nr.554/2004 competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Tg.-M și nicidecum Tribunalului Harghita. Cu referire la excepția lipsei procedurii prealabile se susține că au fost încălcate disp.art.7 alin.1 din lege potrivit cărora înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot dau în parte a acestuia. În speță, nu s-a făcut dovada parcurgerii acestei proceduri. Legat de excepția lipsei calității procesuale pasive se arată că nu poate fi reținută calitatea lor atâta timp cât raporturile de serviciu ale reclamanților s-au încheiat cu Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Cultural H, această instituție are calitatea de angajator al reclamanților, prin urmare este singura care poate fi obligată la plata drepturilor solicitate de către reclamanți. Ministerul Culturii, Cultelor și Cultural fiind în afara acestor raporturi de serviciu nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale solicitate, neexistând un cadru obligațional între minister și reclamanți.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța reține următoarele:
Cu privire la recursul declarat de către reclamanți se reține că potrivit disp.art.31 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului(devenit suplimentul corespunzător treptei de salarizare în urma modificărilor aduse prin Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici).
Se poate observa că în cuprinsul acestor dispoziții nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare și nici nu este precizat cuantumul acestora, aflându-ne așadar în prezența unui drept virtual, ceea ce ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fie la o cuantificare arbitrară a sumelor de bani ce s-ar cuveni cu acest titlu.
Pentru a fi posibilă acordarea acestor sporuri este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea celor două suplimente ca părți componente ale salariului funcționarilor publici pentru cuantificarea lor fiind necesară existența unor dispoziții date în aplicarea textului de lege care prevede acordarea sporurilor solicitate, prin promovarea unui act normativ cu forță juridică de lege fie printr-o hotărâre de guvern dată în executarea prevederilor Legii nr.188/1999.
Nu în ultimul rând trebuie arătat și faptul că nici reclamantul nu a fost în măsură să justifice cuantumul de 25 % solicitat, nu a putut preciza care au fost activitățile desfășurate în timpul programului de muncă conform fișei postului, activități care ar justifica acordarea unor astfel de sporuri, timpul de lucru afectat desfășurării acestor activități sau dacă pentru toată perioada solicitată a desfășurat activități care ar justifica acordarea unor astfel de sporuri și aceasta în măsura în care la nivelul instituției unde-și desfășoară activitatea, atribuțiile de serviciu din fișa postului au fost stabilite după un anumit grad de dificultate.
În lipsa unor criterii legale care să permită instanței cuantificarea drepturilor salariale solicitate dar și a unor probe din care să rezulte că reclamantul, în perioada indicată pentru acordarea acestor sporuri, a desfășurat activități cu un grad de dificultate ridicat care ar justifica acordarea unui astfel de spor raportat la timpul efectiv lucrat pentru îndeplinirea acestor activități, se apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a respins acțiunea reclamantului.
Prin urmare, instanța în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, va respinge recursul reclamanților și va menține hotărârea primei instanțe ca temeinică și legală.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Cultural vizând necompetența materială a Tribunalului Harghita în soluționarea cauzei dedusă judecății, Curtea reține că potrivit disp.art.3 pct.1 pr.civ. curtea de apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale, însă în speță suntem în prezența unei cereri de acordare a unor drepturi salariale rezultate din raporturile de serviciu încheiate în mod direct cu o instituție publică locală și anume Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Cultural H, cererea fiind îndreptată în principal împotriva acestei instituții, Ministerul Culturii, Cultelor și Cultural fiind chemat în judecată în vederea asigurării fondurilor bănești necesare plății acestor drepturi.
Prin urmare competența materială s-a stabilit în raport de instituția cu care reclamanții au în mod direct raporturi obligaționale.
Referitor la obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile, instanța de control reține că aceasta este impusă de lege, numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ nu și în cazul unui refuz de acordare a unui drept. În astfel de situații plângerea prealabilă este inutilă întrucât persoana fizică sau juridică nu mai trebuie supusă încă odată unui refuz din partea autorității administrative.
Criticile recurentei sunt nefondate și pentru că reclamanții au urmat această procedură prealabilă chiar dacă nu era obligatorie și au solicitat plata acestor drepturi salariale anterior introducerii acțiunii, refuzul la cererea formulată fiind consemnat în actul de la fila 11 din dosar.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Culturii, Cultelor și Cultural instanța reține că acest pârât a fost chemat în judecată pentru a asigura fondurile necesare plății drepturilor salariale în situația în care acțiunea este admisă față de instituția angajatoare, această obligație revenindu-i pârâtului date fiind competențele recunoscute acestuia, aceea de elaborare a proiectelor de buget și de propuneri de rectificare bugetară.
Față de cele prezentate mai sus, Curtea în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Cultural, cu sediul în B,-, sector 1, precum și de reclamanții, cu domiciliul ales în M C, P-ța - nr.6. jud.H, împotriva sentinței nr.113/22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
2 exemplare
24.06.2009
Jud.fond. Sz.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
