Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 46/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 46
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță JUDECĂTOR
-- -- JUDECĂTOR
-- -- JUDECĂTOR
GREFIER -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr.3483 din 27 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-.
La apelul făcut în ședința publică au lipsit contestatorul și intimații Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului M și Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, a trecut la deliberării;
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean al Poliției M, acordarea primei de concediu de odihnă pe anul 2006, conform art.37 pct.2 din OG nr.38 din 30 ianuarie 2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor aprobată prin Legea nr.353/2003 publicată în MO nr.65 din 2 februarie 2003, precum și actualizarea acestor drepturi cu rata inflației de la data nașterii acestora și până la data efectuării plății.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, deși legal avea dreptul, la plecarea în concediu, să beneficieze de prima de concediu de la intrarea în vigoare a OG 38/2003, în realitate, de la data când s-a născut acest drept și până în prezent nu s-a acordat.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.41 alin.2 din Constituția României, revizuită, art.28 lit."e" din Legea 360/2002 și art.37 pct.2 din OG 38/2003.
În apărare, pârâții MAI și Inspectoratul Județean al Poliției M au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât exercițiul dreptului la prima de concediu prevăzut de art.37 alin.2 din OG 38/2003 este suspendat prin Legea bugetului de stat pe anul 2006, iar pârâții nu dispun de fonduri bănești pentru acordarea acestor drepturi.
Pârâtul MAI a depus și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, motivat de faptul că în bugetul MAI pentru anul 2006, nefiind prevăzute fonduri pentru plata primei de concediu, Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să vireze MAI sumele ce ar urma să le solicite în ipoteza admiterii acțiunii.
Prin sentința nr.1270 din 13 martie 2007, Tribunalul Mehedinția admis, acțiunea reclamantului și a obligat pârâții la plata primei de concediu pentru timpul efectiv lucrat în 2006, actualizată cu rata inflației la data plății.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru pronunțarea soluției, tribunalul a reținut că dispozițiile art.37 alin.2 din OG 38/2003 sunt suspendate anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.
S-a avut în vedere de tribunal faptul că reclamantul și-a desfășurat activitatea ca funcționar public cu statut de polițist în cadrul M și avea dreptul la plata primei de concediu, însă pentru anul 2006 nu i s-a acordat acest drept.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră M criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o greșită interpretare prevederilor legale aplicabile în materie.
Că, neacordarea primei de concediu de odihnă a avut la bază o succesiune de acte normative a căror aplicare s-a făcut în mod diferit de instituțiile publice, datorită unor dificultăți de interpretare.
S-a arătat că, pentru anul 2006, dreptul de a primi primă de concediu este încă suspendat, așa încât greșit instanța a admis acțiunea.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr.3483 din 27 iunie 2007 admis recursul declarat de pârâtul IPJ M împotriva sentinței nr. 1270 din 13.03.2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.641/-, a modificat sentința în sensul că a respins acțiunea.
În considerentele sentinței s-a reținut că pentru anul 2006, prima de concediu este suspendată, așa cum rezultă din prevederile art.5 alin.5 din legea 379/2005, privind bugetul de stat pe anul 2006.
Astfel, din textul menționat rezultă că dispozițiile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă, până la 31 decembrie 2006.
Rezultă din textul citat că prima de concediu de odihnă aferentă anului 2006 este suspendată până la finele acestui an.
La expirarea perioadei de suspendare, adică 31 decembrie 2006, dreptul va deveni actual, motivarea fiind amplu expusă mai sus.
Până la 31 decembrie 2006, dreptul la prima de concediu de odihnă pe anul 2006 nu poate fi acordat funcționarului, pentru că este suspendat și deci nu este actual.
Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare contestatorul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând dispoz. art. 317- 321 Cod pr. civilă.
În motivele contestației în anulare se susține că se susține că la primirea cererii de chemare în judecată la instanța de fond s-a trecut greșit data primirii ca fiind 11.01.2006 în loc de 11.01.2007, această împrejurare rezultând și din data redactării cererii care este 4.01.2007, sentința fiind pronunțată la 13.01.2007.
Potrivit art. 318 Cod pr. civilă hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Prin decizia contestată s-a admis recursul formulat de IPJ M, cu motivarea că cererea a fost prematur introdusă, având în vedere data introducerii acțiunii greșit înscrisă la instanța de fond.
Observând motivele contestației în anulare cât și actele dosarului se constată că într-adevăr la introducerea cererii de chemare în judecată la instanța de fond s-a trecut ca dată a primirii 11.01.2006 în loc de 2007, ceea ce a dus la respingerea cererii ca prematur introdusă de către instanța de recurs.
Pentru considerentele expuse urmează a se admite contestația în anulare formulată de contestatorul reclamant, anulându-se decizia nr. 3483 din 27.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
Rejudecând recursul formulat de IPJ M Curtea îl apreciază ca nefondat, urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În motivele de recurs s- arătat că la pronunțarea sentinței instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile ar 5 alin. 5 din Legea 379/2005, în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la primele acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la 31 decembrie 2006 și, precum și faptul că acordarea drepturilor bănești se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual.
A mai susținut recurentul că prevederilor art.41 din Constituție care consacră dreptul la concediul de odihnă nu sunt încălcate, întrucât neacordarea primei de concediu nu aduce atingere acestui drept, prima constituind un beneficiu în plus față de drepturile bănești stabilite de art. 37 alin.1 din OG 38/2003.
A arătat recurentul că potrivit prevederilor art.57 din OG 38/2003, acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual unităților MAI, aflate sub incidența Legii 360/2002 privind statutul polițistului,
Recursul este nefondat.
Motivele de recurs privind neluarea în considerare dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată și neîncălcarea art. 41 din Constituția României, nu pot fi reținute.
În conformitate cu art.37 alin.2 din OG 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.
Din cuprinsul art.60 al Ordonanței, rezultă că aceasta a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2004.
Ca urmare, de la această dată, polițiștii trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.
Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.
Astfel, în art.5 alin.5 din Legea 379/2005 se prevede că prima de concediu de odihnă se suspendă până la 31 decembrie 2006.
Din expunerea de mai sus rezultă că dreptul la primă de concediu de odihnă este prevăzut de lege și că prin lege specială a fost suspendat temporar, respectiv până la finele anului 2006.
La data pronunțării soluției de către Tribunalului Mehedinți, Legea 379/2005 nu mai era în vigoare și în plus chiar din cuprinsul ei rezultă că efectul suspensiv era limitat în timp.
Legea bugetară a suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu a abrogat aceste drepturi, nu le-a desființat.
Dreptul polițistului de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.
Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.
În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.
Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
OG 38/2003 a produs efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, efecte care se produc pe toată perioada cât este în vigoare.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.
Această explicație se întemeiază și pe interpretarea semantică și gramaticală a textului.
De altfel, art.64 din Legea 24/2000 privind tehnica legislativă, suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Numai această interpretare este de natură a asigura principiul constituțional al supremației legii și acela al caracterului excepțional al limitării unor drepturi.
Nici motivul privind lipsa fondurilor bugetare aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2006, nu poate fi reținut.
Art.37 alin.2 din OG 38/2003, care a instituit acest drept de natură salarială, nu conține nici un fel de condiționare a acordării primelor de concediu de odihnă de existența fondurilor respective.
În situația în care Curtea ar însuși acest punct de vedere ar însemna ca judecătorul să adauge condiții noi, să se substituie legiuitorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr.3483 din 27 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-.
Anulează decizia nr.3483/27.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-.
Respinge recursul formulat de IPJ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Ianuarie 2008.
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță | JUDECĂTOR 2: Doina Ungureanu | JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu |
Grefier, |
14 Ianuarie 2008
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu, Teodora Bănescu