Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 46/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 46/
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Ioan Apostu
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B, sector 5,--6, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G, cu sediul în-, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, nr.1A, și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,- împotriva sentinței civile nr.634/22.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns intimatul Corpul Național al Polițiștilor prin subinsp. poliție în baza delegației pe care o depune la dosar și recurentul IPJ G prin consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recursurile nu au fost timbrate, recurentul MIRA depunând doar note scrise, după care;
Se depune chitanța nr. 90664/2009 în sumă de 2,00 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei cu care se face dovada timbrării recursului de către reprezentantul recurentului IPJ
Reprezentantul intimatului Corpul Național al Polițiștilor, subinsp.poliție,invocă excepția timbrării insuficiente a recursului față de reclamanți, întrucât potrivit art.11 al.1 din Lg.146/1997, cererile pentru exercitarea apelului sau a recursului împotriva hotărârilor judecătorești de taxează cu 50%, prin urmare recurenții trebuiau să timbreze cu 2,00 lei și 0,15 lei timbru judiciar, fiecare reclamant.
Curtea, respinge excepția invocată, pe motiv că există o singură lege prin care se stabilește taxa de timbru - Legea nr.146/1997, fiind corect timbrate recursurile.
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentului IPJ G, consilier juridic, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii ca nefondată, pentru considerentele arătate pe larg în motivele de recurs depuse la dosar.
Reprezentantul intimatului Corpul Național al Polițiștilor prin subinsp.poliție solicită respingerea recursurilor, depunând concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Prin sentința civilă nr. 634/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul Galați in dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulata de reprezentant legal CORPUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR-PRIN MANDATAR, în numele și interesul reclamanților în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMÂNE cu sediul în B str. --- nr. 4-6 sector 5, INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEȚULUI G cu sediul în G-, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE cu sediul în B nr. 1 sector 1, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR cu sediul în B- sector 5. au fost obligate paratele Inspectoratul de Politie al Județului G si Inspectoratul General al Politiei Romane B la plata drepturilor salariale actualizate cu indicele de inflație si anume sporul de confidențialitate de 15% ianuarie 2006-31.12.2006, s- dispus efectuarea mențiunilor in carnetele de munca, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratul General al Politiei Romane ca nefondata, s-a constatat ca fiind prescrise drepturile salariale pe perioada 22.08.2002-decembrie 2005 și au fost obligate paratele la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecata pentru fiecare reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr- al Tribunalului Galați din 28.01.2009 reclamantul CORPUL NATIONAL AL POLITISTILOR reprezentat prin mandatar în numele polițiștilor membri ai CNP din cadrul Inspectoratului de Politie al Județului Gas olicitat in contradictoriu cu parații Ministerul INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEȚULUI G MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, obligarea acestora sa calculeze si sa plătească reclamanților drepturile salariale actualizate cu indicele de inflație și anume a sporului de confidențialitate in cuantum de 15% și pentru perioada 22.08.2002-31.12.2006, efectuarea mențiunilor privind aceste drepturi în cărțile de munca și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ba ceasta va fi respinsa ca nefondata întrucât în conformitate cu art. 5 și 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002, Inspectoratele Județene de Politie sunt unități teritoriale din subordinea, iar datorită acestei subordonări, această pârâtă este cea care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților teritoriale, reținând că în calitatea acestuia de ordonator secundar de credite, verifică și controlează modul cum unitățile din subordine își îndeplinesc sarcinile cu privire la fondurile bugetare și extrabugetare.
Cât privește excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 22.08.2002-decembrie 2005 urmează a fi admisa motivat de faptul ca aceasta acțiune nu a fost introdusa în termenul legal de prescripție de 3 ani.
In dreptul comunitar s-a reținut ca principiul egalității exclude ca situațiile comparabile sa fie tratate diferit si situațiile diferite sa fie tratate similar cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv. Astfel în ceea ce privește acordarea unor drepturi salariale în mod diferit fata de alte categorii profesionale trebuie să fie analizată prin prisma incidenței art. 2 al.1 din OG nr. 137/2000. Astfel pentru a fi întrunite cumulativ prevederile legale în ceea ce privește discriminarea trebuie constatate a fi întrunite o deosebire, o excludere,o restricție și o preferință.
Instanța urmează să rețină că sporul de confidențialitate este acordat prin acte normative speciale prin prisma atribuțiilor specifice pe care categorii de persoane le exercita, respectiv protecția documentelor clasificate, astfel cum sunt definite prin legea nr. 182/2002. Astfel doar persoanele care operează cu informații clasificate, în funcție de certificatul avizul de securitate deținut sunt cadrele militare în activitate, funcționari publici cu statut special, militari angajați pe baza de contract și personal civil din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publică și siguranță națională, precum și funcționari din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Consiliul Legislativ.
In ceea ce-i privește pe reclamanți, aceștia conform adresei nr. 1196/C/369/2008 a Serviciului de Informații și de centralizare a datelor privind corupția, aceștia dețin autorizații de acces la informații clasificate secrete de stat nivelul "strict secret de importanta deosebita" emise in baza avizului ORNISS ( 126). Deși aceștia beneficiază de autorizație din care reiese ca operează cu informații clasificate in conformitate cu OG nr. 38/2003 anexa 4 si art. 11 al.4 din OUG nr. 27/2006 aprobata prin Legea nr. 47/2007 aceștia nu beneficiază de sporul de confidențialitate.
Instanța constată o discriminare obiectivă în ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate între reclamanți și celelalte categorii profesionale care beneficiază de el fiind întrunite în cauză dispozițiile art. 2 al.1 din OG nr. 137/2000. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs IPJ G cu următoarea motivare:
Instanța de fond nu a pus în discuția părților și nici nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocată de către Inspectoratul General al Poliției Române.
Consideră că invocarea acestei excepții profită instituției, iar faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia produce o vătămare ce nu ar putea fi îndreptată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Un alt motiv de recurs are la bază prevederile art. 204 pct. 4.pr.civ. instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În virtutea Legii Fundamentale, Parlamentul și prin delegare legislativă și în condițiile art. 115 Constituție, Guvernul au competență de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 al 1, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența întinderea și exercitarea drepturilor subiective.
Dar, în cauza de față, instanța a extins prevederile OG nr. 19 din 2006, pentru perioada ianuarie 2006- decembrie 2006, și la categoria socio-profesională a polițiștilor, deși, inițial, legiuitorul nu a avut această intenție, săvârșind astfel un act pe care numai puterea legislativă îl putea face.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre în baza unui act normativ declarat neconstituțional și ale cărui efecte juridice au încetat în condițiile legii, procedând contrar deciziilor Curții Constituționale.
In concepția Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, trebuie să se înțeleagă încălcarea de către judecători a atribuțiilor ce e sunt date prin legi, amestecul lor în domeniul altor puteri constituite în stat în dauna ordinii constituționale și a interesului public ( nr. 2785/08 11 1995)
Mai arată că consideră că potrivit art. 304 pct. 9.pr.civ. hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii
Astfel, nu există temei legal pentru ca polițiștilor să le fie acordat un cert bănesc anterior datei de 01.01.2009.
Instanța de fond a făcut o aplicare greșită a prevederilor a OG nr. 19/2006.
Nu a avut în vedere nici modificarea al. 3 al art. 3, realizată prin pct. 3 al articolului unic din Legea nr. 444 din 30 noiembrie 2006, care dispunea. "Unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, consideră că instanța nu a avut în vedere faptul că, potrivit art. 2 din Decretul nr.92/l976,carnetele de muncă se întocmesc pentru personalul încadrat pe bază de contract de muncă, și nici că reclamantul este funcționar public cu statut special numit în funcție publică, că acesta nu are raporturi de muncă ci raporturi de serviciu cu IPJ G, născute și exercitate în baza unui act administrativ de numire, emis în condițiile legii.
Evidențele privind salarizarea se păstrează în dosarele personale ale reclamanților.
Tot, împotriva acestei sentințe a declarat recurs și Ministerul Finanțelor Publice, cu următoarea motivare:
Referitor la obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumelor; pretinse în solidar cu ceilalți pârâți, reclamanții nu au motivat în nici un fel cererea față de acest pârât, iar instanța a admis acțiunea fără a motiva în nici un fel care este obligația acestei instituții față de reclamanții în cauză.
Ministerul Finanțelor Publice nu are nici o legătură cu repartizarea fondurilor bugetare care se efectuează de Parlament, putere în stat singura în măsură să decidă cum sunt împărțite fondurile bugetului de stat.
Instanța avea obligația să constate că angajatorul direct al reclamanților este ordonator principal de credite, așa cum dispune art. 5 din Legea 94/1992 republicată, și ca urmare P nu avea și nu are calitate procesuală pasivă față de reclamanți.
Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de angajator al reclamanților astfel încât să poată fi obligat în raportul juridic de muncă dedus judecății.
Răspunderea pentru neplata diferenței de drepturi salariale și executarea raportului de muncă aparține numai angajatorului.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative ca ordonator principal de credite are obligația de a depune toate diligentele în vederea asigurării resurselor necesare, cheltuielilor reprezentând drepturi salariale ale personalului din subordine.
Aceasta avea posibilitatea formulării unui proiect de buget prin care să solicite suplimentarea cu celelalte sume solicitate de reclamant, proiect care să fie supus aprobării Guvernului, în conformitate cu atribuțiile puterii executive.
Mai mult, chiar în situația în care ar fi existat un astfel de proiect, în conformitate cu dispozițiile art.34 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice "Ministerul Finanțelor Publice examinează proiectele de buget și poartă discuții cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. în caz de divergență hotărăște Guvernul".
Tribunalul Galați avea de asemenea obligația să constate aplicabilitatea dispozițiilor imperative ale art.35 din Legea nr.500/2002 conform cărora"Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite (în speță Ministerul Internelor și Reformei Administrative -) și ale bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an".
Astfel, prin obligarea Ministerului Finanțelor Publice la includerea în bugetul de stat a pretențiilor reclamantului instanța încalcă expres Legea nr.500/2002 respectiv dispozițiile ce stabilesc în mod imperativ competentele în stabilirea și rectificarea bugetelor destinate fiecărui ordonator de credite, fiind incidente și dispozițiile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Sunt incidente în cauză și dispozițiile art. 137 al.1 și 138 al.2 din Constituție care stabilesc modurile de formare, aprobare și finanțare a bugetelor de stat.
De asemenea a mai declarat recurs si Ministerul Administrației si Internelor, cu următoarea motivare:
Cu privire la admisibilitatea acțiunii, raportat la obiectul acesteia, precizează că prin Decizia Curții Constituționale nr. 819 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a dispus admiterea excepției de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, constatându-se că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care in acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În motivarea acestei soluții, Curtea Constituțională a reținut că luând în considerare dispozițiile art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în unele cauze - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
În condițiile în care, înainte de apariția Legii nr. 444/2006, nu a existat o dispoziție normativă de nivel superior care să instituie acest spor în favoarea polițiștilor, admiterea acțiunii echivalează cu aplicarea de către instanța de judecată a unor dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată, adică exact ipoteza avută în vedere de Curtea Constituțională.
Pentru acest motiv, se solicită admiterea recursului, și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, raportat la prevederile nr.OG 137/2000, care nu mai permit formularea unei acțiuni prin care să se solicite instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În privința modului în care instanța de judecată s-a pronunțat asupra fondului cauzei, precizează că pretențiile intimaților - reclamanți își găsesc temei legal în dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, care permit oricărei persoane care se consideră discriminată să se adreseze instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare. Potrivit alin. (4) al articolului menționat "Persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte", însă situația intimaților-reclamanți nu vizează un act material, o faptă de discriminare, ci faptul că, în opinia lor, o anumită prevedere legală creează o stare de discriminare.
Un act normativ nu poate crea o situație de discriminare, așa cum este definită această noțiune în cuprinsul art. 2 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
În susținerea acestei idei, arată că discriminarea reprezintă "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință. care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege."
Așadar, discriminarea apare atunci când unei persoane nu îi este recunoscut un drept fundamental sau un drept prevăzut de lege, însă în cazul de față este vorba de situația unei categorii profesionale căreia i-a fost recunoscut un drept prin lege doar de la un anumit moment.
Faptul că nu a beneficiat de sporul de confidențialitate din cauză că așa a stabilit legiuitorul nu poate fi considerat discriminatoriu întrucât nu este vorba de nerecunoașterea unui drept fundamental sau instituit de lege, ci de neacordarea unui drept printr-o lege, situație care nu se circumscrie definiției discriminării de la art. 2 alin. (1) din nr.OG 137/2000, republicată.
Cu alte cuvinte, nu se poate accepta ideea că legea ar putea constitui un criteriu de discriminare, întrucât existența unei fapte de discriminare se constată tocmai raportat la drepturile fundamentale sau cele recunoscute prin lege.
Constatarea ca discriminatorie a unei situații de drept ar duce la situația absurdă în care o persoană care a respectat în totalitate prevederile legale să poată fi obligată la plata unor despăgubiri către o altă persoană, pe motiv că, respectând actele normative în vigoare, a comis o faptă de discriminare față de aceasta din urmă.
Așa cum se observă, acordarea sporului de confidențialitate pentru polițiști a fost dispus printr-o lege. Astfel, prin cererea lor, reclamanții au solicitat instanței să se substituie legiuitorului, instituind în favoarea lor un drept pe care legea nu îl prevedea în perioada anterioară datei de 01.01.2007.
Având în vedere aceste aspecte, nu înțelege cum a ajuns instanța la concluzia că, în cazul în care legea nu prevede majorări salariale și pentru reclamanți, ar trebui obligat la plata acestora Ministerul Administrației și Internelor, din moment ce sporul de confidențialitate nu a fost acordat prin acte emise de instituția noastră, ci prin lege.
Potrivit principiilor instituite prin nr.OG 137/2000, republicată, cât și a regulilor generale de angajare a răspunderii civile delictuale, repararea pagubei produse prin discriminare cade în sarcina autorului faptei de discriminare, or în cauza de față, presupusa faptă de discriminare nu a fost săvârșită de instituția noastră, care nici nu avea dreptul de a institui drepturi salariale pentru diferite categorii de salariați bugetari, ci de Parlament, care adoptat Legea nr. 444/2006.
În concluzie, având în vedere aceste aspecte, apreciază că prin admiterea acțiunii s-a încălcat flagrant legea și principiul constituțional al separației puterilor, puterea judecătorească substituindu-se puterii legiuitoare prin extinderea normei de aplicare a unui act normativ și la alte categorii de personal neavute în vedere de legiuitor.
Un ultim recurs a fost declarat de IGPR cu următoarea motivare:
Prin sentința pronunțată de Tribunalul Galația admis acțiunea intimaților -reclamanți reprezentați de Corpul Național al Polițiștilor, în sensul obligării pârâților să plătească acestora drepturile bănești reprezentând sporul lunar de confidențialitate de 15 % pentru perioada ianuarie 2006 - 31.12.2006, actualizate indicele de inflație, la data plății.
Fiind întemeiat pe art. 304 Cod pr. Civ. instanța de recurs poate analiza cauza sub toate aspectele, nu doar pe cele de nelegalitate a sentinței de fond. Apreciază că instanța de fond a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală din următoarele considerente:
Instanța nu s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate invocată, mărginindu-se doar la a motiva acordarea acestui spor prin trimiteri sumare la prevederile legale în materie, care reglementează protecția informațiilor clasificate și la dispozițiile art. 2 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Solicităm astfel instanței învestite cu judecarea recursului să constate că acțiunea este inadmisibilă.
De asemenea, susține în continuare excepția lipsei calități procesuale pasive a instituției noastre deoarece din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese faptul că intimații - reclamanți sunt polițiști angajați ai Inspectoratul de Poliție al Județului
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din nr.OG 19/2006, cu modificările și completările ulterioare, "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate".
(3) al aceluiași articol menționează că unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
În acest sens a fost emis Ordinul MAI nr. S/629/30.09.2008 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea polițiștilor din, care prevede în anexa nr. 13, pct. 1, pct. 5 teza I, II, normele privind acordarea sporului lunar pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate pentru polițiștii din (conform art. 3 din nr.OG 19/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 444/2006).
Prin urmare, principala condiție de acordare a acestui spor este aceea de a deține un certificat de securitate/autorizație de acces la informațiile clasificate, emise în baza Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare și a nr.HG 585/2002, pentru aprobarea naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, mai arată că sporul pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate se prevede în ordinul/dispoziția de personal și se plătește lunar odată cu plata salariilor.
Calculul și plata oricăror drepturi bănești către intimații - reclamanți se face exclusiv de către inspectoratul județean de poliție în cadrul căruia își desfășoară activitatea, unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Excepția invocată se întemeiază pe prevederile art. 7 din nr.OUG 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației si Internelor și art. 12 alin.(2) din Legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române care stipulează că "inspectoratele de poliție județene au personalitate juridică, iar conducătorul acestora este ordonator terțiar de credite.
Referitor la dispoziția instanței ca pârâții să fie obligați în solidar la plata acestui drept salarial, arată că aceasta nu a identificat vreun temei legal (prevedere sau obligație contractuală conform dreptului comun) care să angajeze răspunderea în solidar cu ceilalți pârâți. Doctrina a apreciat ca fiind o chestiune de ordine publică, identificarea unui astfel de izvor de drept. În consecință, și acest aspect susține excepția lipsei calității lipsei calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, în ceea ce privește solicitarea intimaților de anulare a situației create prin discriminare, apreciată de aceștia și de instanța de fond, ca fiind realizată prin actele normative prin care s-a stabilit acordarea sporului pentru activitatea desfășurată de salariații Camerei Deputaților, salariaților sau a celor din aparatul de lucru al Guvernului, menționează următoarele aspecte:
Potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau
exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Diferențierea de tratament are la bază criteriul obiectiv al desfășurării activității acestora în cadrul unei atare instituții, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată, responsabilitatea diferită datorată complexității activităților desfășurate de instituția respectivă. Astfel, diferențierea de tratament la acordarea drepturilor salariale este stabilită în raport de instituția unde își desfășoară activitatea fiecare salariat.
Curtea analizând actele dosarului constată:
Prin OG nr.19/2006, privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, s-a prevăzut sporul de confidențialitate.
Astfel la art.3 din ordonanță se prevede că sporul de confidențialitate se acordă lunar în cuantum de 15% din soldă lunară, respectiv din salariul de bază, numai cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe baza de contract și personalului civil din Ministerul Apărării Naționale.
Deci așa cum susțin recurentele, polițiștilor nu li s-a acordat acest spor de confidențialitate prin respectivul act normativ. Însă prin Legea nr.444/2006 de aprobare a OG nr.19/2006 s-a prevăzut că și funcționarii publici cu statut special cum este cazul reclamanților pot primi spor de confidențialitate.
Faptul că prin respectiva lege s-a extins acordarea sporului de confidențialitate și la polițiști, ca funcționari publici cu statut special, nu-i poate îndreptăți pe reclamanți să solicite din urmă, dincolo de data intrării în vigoare a legii, sporul de confidențialitate, pe motiv de discriminare, pentru că așa cum susțin și recurentele, legea dispune numai pentru viitor, iar prin acordarea sporului de confidențialitate, începând cu data intrării în vigoare a OG nr.19/2006 ar însemna, ca Legea nr.444/2006 să retroactiveze, având drept argument neconvingător-discriminare.
Or, într-adevăr OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a fost declarat în mare parte neconstituțională, în sensul că instanțele de judecată nu se pot substitui puterii legiuitoare, prin adăugarea la normele unei legi aflată în vigoare.
În concluzie, pe baza celor mai sus expuse, și pe temeiul disp.art.312 pr. civ. urmează a admite recursurile formulate de autoritățile pârâte, să se modifice sentința atacată și în rejudecare să fie respinsă acțiunea reclamantului ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B, sector 5,--6, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G, cu sediul în-, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, nr.1A, și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,- împotriva sentinței civile nr.634/22.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca fondate.
Modifică sentința nr. 634/22.05.2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare respinge acțiunea reclamanților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică la data de 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - dr.- -
GREFIER
- -
Red./18.03.2010
Tehnored./01.04.2010/2 EX.
Fond -
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Ioan Apostu
