Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 465/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--11.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.465
Ședința publică din 26.03.2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Cornelia Maria Dascălu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, G, OG, și împotriva sentinței civile nr.711/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamanților recurenți, lipsă fiind pârâții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, pârâții intimați de rangul I și II au depus întâmpinări iar pârâtul a depus cerere de amânare pe motivul că nu i-au fost comunicate motivele de reurs și astfel nu-și poate pregăti apărarea.
Instanța constată că pârâtul intimat este în eroare întrucât, așa cum rezultă de la fila 44 motivele de recurs ia-u fost înmânate iar la filele 9-10 se află depusă întâmpinarea pe care a formulat-
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise la care anexează practică judiciară.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 13.05.2008 sub nr-, reclamanții, G, OG, OG au chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului A, Inspectoratul General al Poliției Române B, Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Ministerul Economiei și Finanțelor B și au cerut obligarea pârâților Inspectoratul de Poliție al Județului A, Inspectoratul General al Poliției Române B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative B să le plătească despăgubiri reprezentând drepturile salariale constând sporul de 30 % din salariul de bază lunar pe perioada 11.04.2005 până la 31.03.2006, iar pentru reclamantul pentru perioada 15.10.2005 - 31.03.2006, sume care să fie actualizate în raport de indicele de inflație până la data plății efective; să fie obligați pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului A și Ministerul Internelor și Reformei Administrative să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea lor, în sensul acordării sporului de 30 % din salariul de bază lunar de la data menționată și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să vireze pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fondurile necesare plății drepturilor salariale.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că au calitate de polițiști, fiind angajați ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative ca agenți la Secția Regională de Poliție Transporturi T - Serviciul Județean de Poliție Transporturi A, desemnați ca organe de cercetare ale Poliției Juridice prin dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române
Reclamanții menționează că ei nu beneficiază de acest spor deși sunt toți ofițeri de poliție judiciară și îndeplinesc aceleași atribuții ca și ofițerii detașați la. și ca urmare, actele normative enumerate, prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30 % acestor categorii de ofițeri de poliție judiciară, respectiv art.28 din nr.OUG43/2002, contravin dispozițiilor art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000, conform cărora sunt discriminatorii acele prevederi care avantajează anumite persoane față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, critici sau practici, sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare, ori nu există nici un scop legitim care să justifice dezavantajarea lor.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că pentru a beneficia de acest spor, reclamanții trebuiau să îndeplinească condiția esențială stabilită de legiuitor în nr.OUG43/2002 și anume, să fie detașați în cadrul, condiția detașării făcând diferența sub aspectul temeiului legal, în baza căruia se face remunerarea, astfel că, polițiștilor care nu îndeplinesc această condiție, li se aplică prevederile nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Se mai arată că argumentele reclamanților privind identitatea de calitate și identitatea activităților desfășurate nu sunt în măsură să fundamenteze acordarea și către reclamanți a sporului de 30 % din salariul lunar de bază.
De asemenea, criteriul de discriminare invocat, întemeiat pe prevederile art.10 alin.2 lit.e pct.1 din nr.OG137/2000, nu este relevant, deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite, raportat la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea, complexitatea dosarelor penale în care întocmesc acte de procedură penală, etc. și ca urmare, plata drepturilor salariale, se fac din bugetele alocate instituțiilor și respectiv, în baza unor temeiuri legale diferite.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, fiind încălcat termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, iar pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținându-se în esență că reclamanții fiind ofițeri de poliție judiciară în cadrul A, salarizarea acestora se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea prevederilor art.28 alin.5 din nr.OUG43/2002, în vigoare până la data de 19.03.2006, care condiționează acordarea sporului de 30 % pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție, de detașare ofițerilor și agenților de poliție a
De asemenea, nu se pot reține nici susținerile reclamanților privind criteriul de discriminare prevăzut în art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, deoarece pentru stabilirea existenței oricărei forme de discriminare trebuie avute în vedere elementele de bază ale acesteia, respectiv criteriul de discriminare și încălcarea unui drept recunoscut de lege, acest spor acordându-se numai ofițerilor și agenților detașați la. este justificat, obiectiv de un scop legitim prin simplu fapt că legiuitorul a dorit recompensarea polițiștilor detașați la. pentru combaterea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție în vederea asigurării incoruptibilității acestora, prin acordarea unui spor salarial.
Cum nu se poate pune problema încălcării vreunui drept recunoscut de lege, deoarece dreptul invocat nu există, a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinarea formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Aac erut respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pentru salariații altor instituții potrivit art.4 (2) și (3) din nr.OUG43/2002, privind Parchetul Național Anticorupție.
Fondurile necesare aplicării acestei ordonanțe de urgență asigurându-se din bugetul Ministerului Public respectiv Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Raportat la prevederile Legii nr.500/2002 și Legii nr.388/2007, pârâtul consideră că fiecare ordonator principal de credite are detaliat în propriul buget cheltuielile bugetare pe surse de finanțare, iar o astfel de plată din bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor către Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu este legală.
Prin sentința civilă nr.711/22.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A respins acțiunea formulată de reclamanții, G, OG, și, împotriva pârâților Inspectoratul de Poliție al județului A, Inspectoratul General al Poliției Române B, Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, și Ministerul Economiei și Finanțelor B, pentru obligarea la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv sporul de 30 % din salariul de bază lunar pentru perioada 11.04.2005-31.03.2006, actualizate cu indicele de inflație și înscrierea sporului în carnetele de muncă. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către, pentru perioada anului 2004, având în vedere faptul că perioada menționată de reclamanți este 11.04.2005-31.03.2006, care se înscrie în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 (1) din Legea nr.167/1951.
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de către aceasta, întrucât pe de o parte reclamanții nu se găsesc într-un raport de serviciu cu sau cu unități din subordinea acestuia, iar pe de altă parte că acesta nu poate aloca sau dispune de sume de bani care nu sunt legate de activitatea sa, având atribuțiile prevăzute de art.19 din Legea nr.500/2002.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamanții sunt încadrați în Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca agenți de poliție la Secția Regională de Poliție Transporturi T - Serviciul Județean de Poliție Transporturi A, fiind ofițeri și agenți de poliție care desfășoară activitate de cercetare penală și își desfășoară activitatea sub supravegherea procurorilor.
În raport de calitatea pe care o au, salarizarea reclamanților se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003, așa cum prevede art.28 (3) din nr.OUG24/2004.
Prin Hotărârea nr.219/01.08.2007, Consiliul Național de Combatere a Discriminării a constatat că prin neacordarea sporului de 30 % prevăzută de nr.OUG43/2002, pentru polițiștii detașați la. și polițiștilor care își desfășoară activitatea la. a avut loc o discriminare, aceste categorii de polițiști, cei de la. și cei de la. aflându-se într-o situație analogă sun aspectul gradului de complexitate al infracțiunilor cercetate din punct de vedere al atribuțiilor, al coordonării, supravegherii, al controlului și al responsabilității.
În cazul celorlalți polițiști practica Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost contestată în sensul că nu există discriminare.
Polițiștii care lucrează în cadrul nu se află într-o situație analogă cu ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, existând în acest caz o justificare obiectivă a diferenței. Situațiile diferite în care se găsesc diferite categorii de salariați pot determina soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora. Prin această soluție nu se încalcă principiul egalității.
Salarizarea ofițerilor și angajaților care fac parte din poliția judiciară se face în conformitate cu prevederile nr.OG34/2003, iar sporul de 30 % se acordă celor detașați la. în baza nr.OG43/2002 în considerarea specializării pe cercetarea infracțiunilor de corupție, cu grad sporit de pericol social, responsabilitate diferită, atribuții diferite.
Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la. are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei situații care nu face parte din structura, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată.
În sensul că în această situație nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu, între ofițeri de poliție detașați la. și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, s-a pronunțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr.419/27.11.2007.
Pentru aceste considerente, văzând că nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art.2 din nr.OG137/2000, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, respectiv:
- obligarea pârâților Inspectoratul de Poliție al Județului A, Inspectoratul General al Poliției Române B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative B să le plătească despăgubiri reprezentând drepturile salariale constând în sporul de 30% din salariul de bază lunar, pe perioada 11.04.2005-31.03.2006, iar pentru reclamantul pe perioada 15.10.2005-31.03.2006, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective;
- obligarea pârâților Inspectoratul de Poliție al Județului A și Ministerul Internelor și Reformei Administrative B să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea reclamanților, în sensul acordării sporului de 30% din salariul de bază lunar, de la datele mai sus indicate;
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B să vireze pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare plății drepturilor salariale mai sus enunțate. Cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Reclamanții recurenți arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
În fapt, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt încadrați în Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca agenți de poliție la Secția Regională de Poliție Transporturi T - Serviciul Județean de Poliție Transporturi A, desemnați ca organe de cercetare ale Poliției Judiciare prin dispoziția, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art.201 alin.3 din Codul d e procedură penală și art.2 alin.3 din Legea nr.364/2004 privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare.
De asemenea se recunoaște faptul că potrivit art.28 din OUG nr.43/2002, privind Parchetul Național Anticorupție, lucrătorii poliției judiciare detașați la. primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor care este prevăzut de lege și pentru procurorii care a fost menținut la nivelul de 30% în cazul lucrătorilor poliției judiciare detașați la. și după intrarea în vigoare a OUG nr.24/2004.
Cu toate acestea, în mod greșit se reține că în această situație nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu, între ofițerii de poliție detașați la. și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, fapt pentru care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Reclamanții recurenți arată că și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art.6 din Codul Muncii, care prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturi la plata egală pentru muncă egală. Acest principiu este instituit și de art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar OG nr.137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, prevede la art.1 alin.2 principiul egalității între cetățeni, caz în care excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate, în special în exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Mai arată că prin neacordarea acestui spor, a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare care încalcă dispozițiile legale în materie, enunțate mai sus. Cum numai o categorie dintre lucrătorii poliției judiciare beneficiază de sporul în cauză, s-a creat o inegalitate, un tratament diferit în ce privește drepturile salariale și deci o discriminare, prin încălcarea principiului egalității între salariați și anume, un salariu egal pentru o muncă egală.
S-a creat o discriminare între polițiștii care cercetează fapte de corupție și ceilalți polițiști judiciari, fiind încălcate dispozițiile art.23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și cele ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la interzicerea oricărei discriminări.
Criteriul pe baza căruia se face distincție în acordarea drepturilor salariale menționate, îl reprezintă doar luarea în considerare a naturii unor cauze pe care o parte dintre polițiști erau desemnați să le instrumenteze pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu are justificare atâta timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu, pe care le au toți polițiștii din cadrul Poliției Judiciare, necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Greșită este soluția instanței de fond și cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor. Acest pârât are calitate procesuală pasivă raportat la rolul pe care-l are, acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. Prin urmare trebuie avut în vedere rolul acestui minister, respectiv acela de gestionar al bugetului de stat în virtutea căruia urmează a fi obligat, în cazul în care acțiunea va fi admisă, să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale în cauză, conchid recurenții.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor solicită respingerea recursului reclamanților și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de prima instanță.
În motivare se arată că, prin Decizia Curții Constituționale nr.819/03.07.2008, publicată în nr.537/16.07.2008, s-a dispus admiterea excepției de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, constatându-se că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În motivarea acestei soluții Curtea Constituțională a reținut că luând în considerare dispozițiile art.27 alin.(1) din OG nr.137/2000, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în unele cauze - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecți de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Diferența de tratament aplicată polițiștilor detașați la. are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structura, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată, responsabilitatea diferită datorată complexității activităților desfășurate de instituția în care sunt detașați, o formare anume pentru activitatea de urmărire a infracțiunilor de corupție, ca și specificul acestor activități, având în vedere, printre altele, și tipologiile diferite ale cazurilor de corupție.
Astfel, diferența de tratament la acordarea drepturilor salariale este stabilită în raport cu situația obiectivă diferită în care se află polițiștii care își desfășoară activitatea în cadrul ca urmare a modificării raporturilor de serviciu (detașare) față de ceilalți polițiști din cadrul
Principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor aflați în situații identice. Acest principiul nu este încălcat dacă există un tratament diferit între indivizi care nu sunt egali în drepturi, iar dispozițiile Codului muncii, act normativ care reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, stabilesc faptul că poate exista o diferență de tratament ca urmare a detașării unei persoane, justificată de modificarea raporturilor de muncă.
Egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (Decizia Curții Constituționale nr.697/20.12.2005).
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice, solicită respingerea recursului reclamanților și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță.
În motivare se arată că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice iar pe fond a respins acțiunea reclamanților.
În mod corect a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a întrucât, pe de o parte, reclamanții nu se află în raport de serviciu cu acest minister sau unități din subordinea acestuia, iar pe de altă parte, că nu poate aloca sau dispune de sume de bani care nu sunt legate de activitatea sa, având atribuțiile prevăzute de art.19 din legea nr.500/2002.
Prin urmare, obligația de salarizare a reclamanților-recurenți o are doar Ministerul Administrației și Internelor - prin Inspectoratul de Poliție al Județului A - în calitate de angajator, între recurenți și Ministerul Finanțelor Publice neexistând nici un raport contractual, obligațional.
De asemenea, nu există nici un temei legal care să justifice chemarea în judecată a Ministerului Finanțelor Publice în calitate de pârât, reclamanții neinvocând textul legal pe care își întemeiază această cerere. Reiese că cererea formulată de reclamanți prin care se solicită obligarea să aloce fondurile necesare plății sporurilor salariale este vădit nelegală.
În susținerea acestei opinii invocă practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie și dispozițiile art.25 din OUG nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul financiar care prevede că: "Ordonatorii principali de credite sunt abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume, pe tot parcursul anului, și comunicând Ministerului Finanțelor Publice în termen de 5 zile operarea acestor modificări".
Pârâtul intimat Inspectoratul General al Poliției Române a depus întâmpinare si a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
În esență, arată că, potrivit dispozițiilor legale invocate în susținerea prezentei cereri (art.28 alin.5 din nr.OUG43/2002, în vigoare până la data de 29.03.2006), ofițerii și agenții de poliție detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție beneficiau de un spor la salariu de 30% "pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție".
Prin art.41 lit.e din OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției s-au abrogat prevederile art.28 alin.3 și 4 din OUG nr.43/2002.
Analizând dispozițiile legale menționate anterior, rezultă că ofițerii de poliție judiciară detașați la. au beneficiat de sporul salarial de 30% în perioada aprilie 2002 - martie 2006.
Arată că, pentru a beneficia, în perioada menționată de dreptul solicitat, reclamantul trebuie să îndeplinească condiția esențială stabilită de legiuitor în OUG nr.43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și anume să fie detașați la.
Considerentele acordării unui astfel de spor constau în complexitatea cauzelor și gradul sporit de dificultate al actelor de procedură penală îndeplinite de agenții și ofițerii de poliție detașați în cadrul
Condiția detașării la. face diferența sub aspectul temeiului legal în baza căruia se face remunerarea, astfel că polițiștilot care nu o îndeplinesc li se aplică prevederile OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare.
Argumentele, privind identitatea de calitate (organe de cercetare penală a poliției judiciare - polițiști) și identitatea activităților desfășurate (de urmărire penală prin delegare), nu sunt în măsură să fundamenteze acordarea de către reclamant a sporului de 30% din salariul lunar de bază.
Mai mult, criteriul de discriminare invocat, întemeiat pe prevederile art.1 alin.2 lit.e pct.I din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tututror formelor de discriminare, nu este relevant, deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, în esență sunt total diferite raportat la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea și complexitatea dosarelor penale în care întocmesc acte de procedură penală.
De asemenea, solicită instanței să constate că principiul egalității în drepturi presupune identitate de soluții numai pentru identitate de situații. În speță, situația polițiștilor din structurile nu este identică cu situația polițiștilor detașați la. Diferențierea rezultă din însăși atribuțiile specifice cazurilor anchetate. Existența nivelului diferit de salarizare nu este de natură să aducă atingere folosinței sau exercitării dreptului la un salariu egal pentru muncă egală.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului A solicită instanței să țină cont de faptul că temeiul legal al acțiunii, respectiv OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată și modificată, a fost declarat neconstituțional, prin deciziile Curții Constituționale nr.818, 819, 820, 821 și 997 din 2008, publicate în Monitorul Oficial, Partea I, ale căror dispoziții sunt definitive și general obligatorii.
Potrivit Curții Constituționale, instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu are competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Apreciază soluția instanței de fond ca fiind temeinică și legală, în mod corect reținându-se faptul că față de reclamanți nu a existat un tratament discriminatoriu.
Curtea, analizând recursul formulat de reclamanți, constată:
Reclamanții au pretins acordarea sporului de 30 % prev. de art. 28 din OUG 43/2002 arătând că acest spor a fost prevăzut pentru ofițerii de Poliție Judiciară detașați la Departamentul General de Anticorupție fiind în cuantum de 30% din salariul de bază lunar dar, apreciază că de vreme ce îndeplinesc aceleași atribuții cu ofițerii de poliție detașați în cadrul DNA respectiv efectuând acte de urmărire penală sub directa supraveghere a procurorului, sunt în fapt dezavantajați prin aplicarea unor norme discriminatorii privind salarizarea deși nu există diferențe de fond în privința atribuțiilor polițiștilor membrii ai Poliției Judiciare prin raportare la polițiștii detașați la DNA.
Curtea reține că dispozițiile legale incidente vizează prevederile art. 28 al.4 din OUG 43/2002 potrivit cărora personalul prevăzut la al.1-3 procurorii, specialiștii cu înaltă calificare, ofițerii de Poliție Judiciară precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție potrivit art. 29 al.2 din 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30 % din indemnizația de încadrare lunară respectiv solda lunară în cazul ofițerilor de poliție judiciară. Aceste dispoziții au fost însă abrogate expres prin art.41 lit. e din OUG 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Cererea de chemare în judecată este motivată în principal pe disp.art.27 din OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care permit oricărei persoane ce se consideră discriminată să se adreseze instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare.
Situația de față presupune existența a doua categorii de polițiști dintre care doar una beneficiază de sporul de 30 % din salariul de baza dar aceasta pentru că îndeplinesc o condiție esențială (care nu se regăsește în persoana reclamanților) și anume aceea de a fi detașați în cadrul departamentului Național Anticorupție. Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la DNA a avut la baza mai multe criterii obiective si anume: acela al detașării acestora la o instituție ce nu face parte din structura MIRA, complexitatea activității desfășurate în instituția respectivă, responsabilitate diferită și pregătirea profesională specializată.
În condițiile în care reclamanții nu au fost detașați în cadrul DNA pentru a beneficia de prevederile OUG 43/2002, salarizarea acestora nu se poate realiza decât potrivit legii salarizării polițiștilor respectiv OG 38/2003, act normativ care nu prevede acordarea dreptului solicitat.
Susținerile reclamanților privind discriminarea nu pot fi reținute în condițiile în care prin decizia Curții Constituționale 1325/4.12.2008 s-a reținut că prevederile OG 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În motivarea deciziei Curții Constituționale se arată că prevederile OG 137/2000 contravin disp.art.1 al.4 Constituția României privind principiul separației puterilor și art. 61 al.1 potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării deoarece numai Parlamentul și prin delegare legislativă și Guvernul au competența de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generală iar instanțele judecătorești au misiunea constituțională de a realiza justiția, adică de a soluționa aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Pe de altă parte, în aprecierea admisibilității acțiunii reclamanților instanța nu va lua în considerare hotărârile judecătorești depuse la dosar în acest sens întrucât practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios administrativ și fiscal este în sensul că beneficiază de sporul de 30 % prevăzut de art. 28 al.4 OUG 43/2002 numai ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA și nu toți polițiștii de poliție judiciară. Astfel prin Decizia 22287/4.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că acordarea sporului de 30% prevăzut de OUG 43/2002 a avut la bază natura activității prestate de polițiștii detașați la DNA, respectiv instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuie respectată fiind aceea că de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice. Criteriul de discriminare invocat de reclamanți nu este relevant deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite raportat la nivelul structurii în care își desfășoară activitatea.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că însăși Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în spețe similare stabilind că nu există tratament diferențiat, discriminatoriu între polițiștii din cadrul DNA și cei din cadrul Poliției Judiciare, sens în care sunt și hotărârile Consiliului pentru Combaterea Discriminării nr.419/27.11.2007, 418/28.11.2007, 271/5.09.2007 și 164/11.03.2008.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, G, OG, și împotriva sentinței civile nr.711/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER --- -
GREFIER
- -
Red./25.04.2009
Tehnored./05.05.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Claudia, Cornelia Maria Dascălu
