Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 47/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 47/CA/2010
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Nanea Paraschiv
JUDECĂTOR 2: Lucian Ioan Gherman
Judecător - -
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanții:, -, -, -, -, în calitate de moștenitor al defunctului - și - împotriva sentinței nr. 134/CA/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta asistată de mandatarul ales avocat, care se prezintă pentru toți recurenții, lipsă fiind recurenții, -, -, -, -, în calitate de moștenitor al defunctului - și - și intimații S și
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care expune dispozițiile instanței de la termenul de judecată din 25 noiembrie 2009.
Intimata Bac omunicat la dosar precizare prin care arată că menține motivele expuse prin întâmpinare, solicitând și judecarea în lipsă.
Reprezentanta recurenților arată că nu mai are cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului pentru motivele expuse în scris, casarea sentinței, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor depuse la dosar.
În susținerea recursului arată că sentința este netemeinică și nelegală- în conformitate cu art. 31 din 188/1999 republicată, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, iar în conformitate cu art. 40 al.2 din codul muncii angajatorul este obligat să plătească salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractele colective de muncă și din contractele individuale de muncă. De asemenea instanța de fond a făcut referire, în motivarea soluției la decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale, decizie care se referă la constituționalitatea art. 1, 2 și 27 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, decizie care nu are legătură cu obiectul dedus judecății.
Pentru motivele expuse în scris și susținute oral, solicită admiterea recursului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr-, reclamanții, -, -, -, -, în calitate de moștenitor al defunctului - și - au solicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Consultanță Agricolă și Oficiul Județean de Consultanță Agricolă S ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtei la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, drepturi prevăzute de art. 31 alin.1 lit.c și d din Legea nr. 188/1999, calculate și plătite începând cu data înregistrării acțiunii și în continuare până la încetarea raportului de serviciu sau abrogării textului legislativ care consacră aceste drepturi și suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare retroactiv, începând cu data de 1.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectuării plății efective pentru fiecare din reclamanți din 1.01.2007, perioadă în care au fost suspendate abuziv prin OUG 92/2004.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au solicitat pârâtei anterior formulării cererii de chemare în judecată acordarea acestor drepturi însă refuzul autorității nu este justificat având în vedere că acest drept se cuvine de la data de 1.01.2007, data reintrării în vigoare, prin art. XII din Legea nr. 251/2006 a prevederilor art. 29 alin.1 lit.c și d din Legea nr. 188/1999. S-a mai arătat în motivarea acțiunii că normele de suspendare, instituite prin art. 44 din OUG 92/2004, până la 31.12.2006 contravin prevederilor art. 16 alin.1 și 53 din Constituție.
Cu privire la solicitarea acordării acestor drepturi retroactiv a arătat că normele de suspendare, instituite prin art.44 din OUG nr. 92/2004, până la 31.12.20006 contravin prevederilor art.16 alin.1 și 53 din Constituție.
In drept, s-au invocat prevederile art. 31 alin.1 lit.c și d, art.41 și art.109 din Legea nr. 188/1999.
Prin întâmpinare, pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ a invocatexcepția de necompetență materialăa Tribunalului Sibiu - Secția civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere privind perioada anilor 2004- 2.02.2005, motivat de aceea că în perioada anilor 2001- 3.02.2005 reclamanții erau în subordinea Consiliului Județean S, în calitate de ordonator secundar de credite, solicitând introducerea sa în cauză. Invocă și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile potrivit art. 7 alin. 1 din Lg. 554/2004 precum șiexcepția prescripției dreptului material la acțiunepentru perioada 2004-2.02.2005 potrivit Decretului nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea ei întrucât prevederile art. 1 alin.2 din OUG nr.6/2007 modificată prin OG nr. 9/2008 stabilesc în mod explicit elementele sistemului de salarizare a funcționarilor publici iar sporurile solicitate nu sunt prevăzute expres.
S-a arătat că prin Legea nr.500/2002 și legile bugetului de stat din perioada 2004-2008 nu au fost alocate fonduri cu această destinație. Pârâta a arătat de asemenea faptul că în calitate de ordonator terțiar de credite, conform art.3 din OG nr. 6/2007 nu poate acorda aceste drepturi, abilitarea aparținând ordonatorului principal de credit.( 42, precizată la 3 dosar-secție contencios).
Prin precizarea la întâmpinare a solicitat introducerea în cauză a Consiliului Județean
Pârâtul Oficiul Județean de Consultanță Agricolă Sas olicitat respingerea acțiunii motivat de aceea că pretențiile bănești ale reclamanților nu pot fi acordate întrucât nu sunt prevăzute în statele de funcții ale în anii 2004-2008.
PrinSentința nr.134/CA/2009pronunțată la data de 25 februarie 2009 de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și de Contencios Administrativ au fost respinse excepțiile lipsei procedurii prealabile și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul A, a fost admisă excepția prescrierii dreptului material la acțiune pe perioada 1. 01. 2004 - 5. 10. 2005 invocată de A, a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanți și a respins cererea de chemare în judecată formulată de pârâta în contradictoriu cu Consiliul Județean
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut cu privire la excepții următoarele:
Prin adresa nr. 399/3.10.2008, pârâta a răspuns negativ cererii formulate de reclamanți cu privire la acordarea drepturilor ce formează obiectul prezentei acțiuni. Prin formularea acestei cereri, reclamanții au făcut dovada efectuării procedurii prealabile impuse de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 modificată. Dat fiind obiectul cererii, care vizează acordarea unor sporuri salariale care sunt prevăzute de lege, dar nu au fost niciodată cuprinse în salariu, Tribunalul a apreciat că în cauză nu se impune a fi efectuată procedura administrativă impusă de OG. Nr. 6/2007, motiv pentru care a respinsexcepția lipsei procedurii prealabile.
Reținând că Agenția are calitate de angajator, în ceea ce îi privește pe reclamanți Tribunalul a reținut că aceasta arecalitate procesuală pasivădate fiind raporturile de serviciu existente.
În ce priveșteexcepția prescrierii dreptului material la acțiunepentru perioada 1.01.2004- 5.10.2005, față de data introducerii acțiunii, 15.10.2008 raportat la perioada pentru care se solicită recunoașterea dreptului, Tribunalul având în vedere disp. art. 3 Decretul Lege nr. 167/1958 care statuează că termenul general de prescripție este de 3 ani, a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 1.01.2004- 5.10.2005.
Pe de altă parte a respins, față de dispozițiile art. 112.pr. civilă,cererea de introducere în cauză a Consiliului Județeansolicitată de pârâtul Agenția motivat de aceea că în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129,130.pr. civilă a pus în vedere și a citat partea, cu mențiunea de a preciza temeiul juridic în baza căruia a solicitat introducerea în cauză, să depună copie după acțiunea introductivă în vederea comunicării dar solicitarea instanței a rămas fără răspuns.
Cu privire la fondul cauzei a reținut în esență că deși începând cu anul 2004 în art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 s-a prevăzut ca o componentă a salariului suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, aceste componente au fost suspendate prin acte normative succesive. Mai mult chiar nu au fost stabilite modalitățile de calcul ale acestora iar drepturile solicitate nu pot fi acordate fără ca în prealabil să se reglementeze diferențiat în funcție de natura lor, cuantumul și criteriul de acordare, instanța neavând competența să creeze drepturi, acest atribut aparținând numai puterii legislative.
Pe de altă parte s-a reținut de instanța de fond că acordarea acestor drepturi chiar necuantificate reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
*
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, -, -, -, -, în calitate de moștenitor al defunctului - și - criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor se arată că cele două suplimente sunt inserate în lege, sunt drepturi câștigate iar refuzul plății lor reprezintă o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale la care instanța de fond a făcut referire vizează dispozițiile art. 1,2 și 27 din OG 137/2000, texte ce nu au aplicabilitate în cauză iar cuantumul de 25% solicitat de reclamante nu a fost contestat de pârâte, astfel că instanța trebuia să ia act de achiesarea acestora.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art. 15 din Legea 146/1997.
Intimata Agenția Națională de Consultanță Agricolă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate dar și al dispozițiilor art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă curtea constată că acesta este neîntemeiat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Oficiul Județean de Consultanță Agricolă S, fiind salarizați potrivit Legii nr. 188/1999.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Art. 31 alin. (3) din același act normativ statuează în mod expres căsalarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Cum nu a fost adoptată o lege de salarizare a funcționarilor publici, drepturile salariale ale acestei categorii profesionale au fost reglementate anual, prin ordonanțe ale Guvernului.
Astfel, au fost adoptate Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Totodată, prin dispozițiile art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 și respectiv art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 s-a suspendat pentru perioada noiembrie 2004-31 decembrie 2006 aplicarea dispozițiilor art. 29 (devenit ulterior art. 31) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru perioada 2007-2009 drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici au fost reglementate tot pe calea unor ordonanțe ale Guvernului adoptate pentru fiecare an în parte, însă nu s-a mai preluat soluția legislativă de suspendare a aplicării dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999.
Cuantumul celor două suplimente salariale nu a fost însă stabilit nici prin Legea nr. 188/1999 și nici prin actele normative subsecvente, astfel încât nu există baza legală pentru calcularea și acordarea acestora.
Pentru cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie Parlamentului, în cazul promovării unei legi, fie Guvernului, prin delegare legislativă sau prin adoptarea unei hotărâri date în aplicarea acestor prevederi legale.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul al suplimentului postului și al suplimentului treptei de salarizare, suntem în prezența doar a unei intenții a legiuitorului de a acorda funcționarilor publici două drepturi de natură salarială, intenție materializată prin instituirea drepturilor, dar nefinalizată deoarece nu este stabilit cuantumul acestora sau criteriile pe baza cărora pot fi calculate.
În atare situație, nefiind creat cadrul funcțional de acordare a drepturilor, acestea rămân doar drepturi "virtuale".
În consecință, cele două drepturi nu pot fi obținute prin promovarea unor acțiuni în instanță, căci acordarea lor pe cale judecătorească ar însemna să se facă fie prin obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fie prin eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii aplicate prin analogie, ceea ce echivalează cu o substituire în atribuțiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008, în cuprinsul căreia s-a reținut căinstanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatori, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Aceste constatări au valoare de principiu chiar dacă hotărârea vizează dispozițiile art. 1,2 și 27 din OG 137/2000.
De asemenea, admiterea unor asemenea acțiuni, în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare, de natură a reprezenta o încălcare a art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, cu referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a reținut că dreptul de a apela la o instanță ar fi iluzoriu, dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să fie ineficientă în detrimentul unei părți (Imobiliara împotriva Italiei - 1999, paragraful 63; împotriva României - 2007, paragraful 32).
Totodată, prin pronunțarea unei hotărâri de admitere a acțiunilor reclamanților, fără indicarea unor criterii pe baza cărora creanța conținută de titlul executoriu să devină certă, se lasă posibilitatea debitorului (instituția publică angajatoare) de a refuza ori de a stabili el însuși întinderea și aplicarea titlului executoriu.
Nu poate fi promovată nici soluția de cuantificare a celor două suplimente salariale, deoarece, astfel cum s-a arătat anterior, în lipsa unui act normativ care să stabilească modalitatea de calcul al acestor drepturi, instanțele de judecată nu se pot substitui puterii legislative, prin reglementarea lor.
Sub acest aspect nu poate fi primită susținerea recurenților privitoare laachiesarea angajatoruluiatâta timp cât prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond acesta contestă atât existența dreptului cât și întinderea lui.
În situația neacordării acestor sporurinu se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiționalla Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, nefiind în prezența unui "bun", noțiune cu semnificație autonomă, în sensul Convenției, care, fără a se limita numai la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes economic cu valoare patrimonială.
Nu se poate vorbi nici de existența unei "speranțe legitime" a reclamanților, în sensul avut în vedere în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a reținut că atunci când interesul patrimonial aparține categoriei juridice "creanță" nu poate fi considerat "valoare patrimonială" și implicit "speranță legitimă" decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu o dispoziție legală, sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale ( Kopecky c/a Slovacia - 2004, paragrafele 35 și 48-52; Compania - și alții c/a Belgia - 1995, paragraful 31; Draon c/a Franța - 2005, paragrafele 65-70; Maurice c/a Franța - 2005, paragrafele 63-70).
Or, drepturile salariale în discuție nu au o suficientă bază în dreptul intern, în absența criteriilor legale de cuantificare a acestora, astfel că în mod corect a procedat instanța de fond când a respins aceste pretenții, soluția adoptată fiind în acord și cu interpretarea data de ICCJ prin Decizia nr.20/2009 pronunțată în Secțiile Unite.
Ca atare soluția primei instanțe este legală și temeinică iar recursul reclamanților nefondat, motiv pentru care conform art. 312 Codul d e procedură civilă acesta urmează a fi respins.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, -, -, -, -, -- în calitate de moștenitor al defunctului - și - împotriva sentinței nr. 134/CA/2009 pronunțată la data de 25.02.2009 de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și de Contencios Administrativ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 Ianuarie 2010.
Președinte, - --- | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.GL
Dact.GL/ex.
Jud.fond.
Președinte:Nicoleta Nanea ParaschivJudecători:Nicoleta Nanea Paraschiv, Lucian Ioan Gherman
