Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4715/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 4715
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Carmina Mitru
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 1408 din data de 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant, intimații pârâți Ministerul Administrației Și Internelor, Inspectoratul General Al Poliției Române și Inspectoratul De Poliție Al Județului
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat, motivat în termen legal și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin.2
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1408 din data de 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative (actualmente Ministerul Administrației și Internelor). S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative (actualmente Ministerul Administrației și Internelor), Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de Ministerul Administrației și Internelor, instanța a constat că aceasta este neîntemeiată și a fost respinsă, deoarece inadmisibilitatea unei cereri poate interveni numai atunci când dreptul nu este recunoscut de lege sau dacă condițiile de admisibilitate ale căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport de reglementarea legală. Ori, în cauză, drepturile bănești solicitate de reclamant sunt prevăzute în mai multe acte normative, fiind deci recunoscute de lege. dispozițiilor legale invocate de reclamant și în ceea ce-l privește pe acesta constituie o problemă de fond ce va fi analizată de instanța de judecată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Inspectoratul General al Poliției Române, instanța a constat-o neîntemeiată și a fost respinsă, deoarece Inspectoratul General al Poliției Române are calitatea de ordonator secundar de credite care repartizează credite bugetare ordonatorului terțiar, respectiv IPJ Or, în conformitate cu dispozițiile art.1 din OG nr.22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Pe fond, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special, respectiv polițist, în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului M și se află în raporturi de serviciu cu acesta de la data de 15.12.1990, așa cum rezultă din adresa nr.178/11.03.2009 depusă la dosarul cauzei.
Că prin acțiunea formulată, acesta a invocat faptul că a fost discriminat în raport cu demnitarii, cu judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu judecătorii Curții Constituționale, cu Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi, dar și cu funcționarii publici ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative sau cu personalul contractual din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului M întrucât acestora li s-au majorat salariile începând cu 01.01.2007 cu procentele menționate, fiind excluși însă de la aceste majorări numai polițiștii. A invocat în susținerea acțiunii sale trei acte normative care reglementează creșteri salariale pentru anul 2007.
Potrivit art.1 din nr.OG10 din 31.01.2007, în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr.383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit nr.OG3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr.323/2006, avute la data de 31.12.2006, se majorează în trei etape, astfel: cu 5% începând cu data de 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
OG nr.16/2007, alt act normativ invocat de reclamant, reglementează creșterile salariale acordate în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr.495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate.
Prin nr.OG27/2007, s-au reglementat creșterile salariale ce se acordă în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi salarizați potrivit nr.OUG160/2000.
Actele normative menționate anterior prevăd în mod expres beneficiarii majorărilor salariale acordate stabilind, în mod limitativ, care sunt actele normative în temeiul cărora sunt salarizați funcționarii publici care beneficiază de creșteri salariale.
S-a constatăt că printre beneficiarii majorărilor salariale acordate pentru anul 2007 nu se numără și polițiștii, având în vedere că actul normativ de salarizare a acestora, respectiv nr.OG38/2003, nu este menționat în ordonanțele enumerate anterior.
Cu toate acestea, instanța reține că, prin Legea nr.491/2006 privind aprobarea OG nr.57/2006 pentru modificarea OG nr.38/2003 s-au reglementat creșteri salariale și pentru polițiști, începând cu data de 01.01.2007, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile îndeplinite.
Potrivit art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenție la care România este parte și a ratificat-o la data de 20.05.1994, și art.1 din Protocolul nr.12 al Convenției (ratificat prin Legea nr.103/25.04.2006), "exercitarea oricărui drept trebuie asigurată fără nici o discriminarea bazată pe, în special pe sex, pe rasă, pe culoare, religie, limbă opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere naștere sau orice altă situație. Nimeni nu va fi discriminat de nici o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate la paragraful nr.1 "
În dreptul intern, discriminarea este definită de art.2 din nr.OG137/2000, unde se arată că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege".
Instanța apreciază că neacordarea de către legiuitor a majorărilor salariale și polițiștilor nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art.16 alin.1 din Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriile de persoane aflate în aceeași situație.
De altfel, principiul egalității de tratament nu exclude, ci dimpotrivă presupune soluții diferite pentru situații juridice diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă, legată de aplicarea garanției instituită de art.14 din Convenție, a subliniat că o diferență de tratament are natură discriminatorie, doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate, între mijloacele folosite și scopul urmărit.
De asemenea, Curtea a statuat că statele dispun de o anumită marjă de apreciere, pentru a determina dacă, și în ce măsură, diferențele dintre situații analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit, iar autoritățile naționale competente rămân libere să aleagă măsurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim, existând așadar, o marjă de apreciere a statelor, în materie.
Or, în cauză, nu se poate vorbi de un tratament preferențial sau de existența discriminării în cadrul aceleiași categorii profesionale, întrucât nu ne aflăm "în situații analoage sau comparabile", astfel cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța apreciază că reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru.
În consecință, voința legiuitorului fiind aceea de a acorda sporurile numai la anumite categorii de persoane, stabilite în mod expres, printre care nu se încadrează și polițiștii, se apreciază că aceștia nu sunt îndreptățiți la acordarea sporurilor respective.
De altfel, prin decizia nr.1325 din 4 decembrie 2008 Curții Constituționale, definitivă și general obligatorie, s-a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Împotriva acestei a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,
A susținut că potrivit art.1 alin.1 din legea 360/02 polițistul este funcționar public civil cu statut special, iar în această calitate îi sunt aplicabile și prevederile legii nr.188/1999.
Că întrucât prin Legea nr.232/2007 se prevăd majorări salariale este evident că de acestea trebuie să beneficieze și această categorie de funcționari publici - polițiștii.
Recursul este nefondat, pentru motivele care se vor expune în continuare:
Reclamantul este funcționar public cu statut special - polițiști în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului.
Prin acțiunea introdusă, reclamantul a solicitat acordarea majorărilor salariale cu 5% începând cu data de 01.01.2007, în raport cu nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport de luna septembrie 2007.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 6/2007 aprobată prin Legea nr. 232/06.07.2007.
Dispoziții legale invocate nu se aplică acestei categorii de funcționari care beneficiază de un cadru normativ special în ceea ce privește salarizarea - OG 38/2003 cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2007 pentru modificarea OG 38/2003 s-au reglementat și creșteri salariale în ceea ce îi privește pe polițiști, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile îndeplinite.
Ca urmare a acestei prevederi legale, judecătorul nu poate acorda polițiștilor alte drepturi decât cele prevăzute de lege pentru categoria căreia îi aparțin.
De altfel, prin Decizia nr. 821/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin.3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Având în vedere că în baza art. 147 alin. 4 din Constituia României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora, Curtea va exclude de la aprecierea asupra cauzei hotărârea nr.262/2007, pronunțată de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, autoritate care conform deciziei nr. 997/7.10.2008 a Curții Constituționale nu are competența de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii.
Așadar, în materia salarizării polițiștilor - funcționari publici cu statut special se aplică prevederile OG 38/2003.
În ceea ce privește invocarea și aplicabilitatea practicii Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, Curtea arată următoarele:
Convenția Europeană a Drepturilor Omului este un tratat internațional la care România este parte și care se aplică direct, în baza art.11 și 20 din Constituția României, în ordinea juridică internă a statului român în calitate de stat contractant.
Potrivit principiului subsidiarității, fiecare stat contractant al Convenției garantează și aplică direct prevederile Convenției, situație în care, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, primul judecător al Convenției este judecătorul național.
Normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate în dreptul intern, situație consacrată în art.20 din Constituția României,
În același timp statele contractante au obligația de a lua măsuri ca legislația internă să fie compatibilă cu prevederile Convenției.
În acest context, Curtea arată că prevederile din OG 38/2003 sunt compatibile cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și nu sunt de natură a nesocoti prevederile art.14 privind interzicerea discriminării.
Articolul 14 din Convenție interzice discriminarea, în sensul că exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute în această Convenție, trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor, care sunt egale în drepturi
Din redactarea textului rezultă că principiul nediscriminării implică egalitatea tuturor în fața legii și că toate persoanele au dreptul, fără discriminare, la o egală protecție.
Prin Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a concretizat noțiunea de interzicere generală a discriminării.
În art. 1 al acestui protocol s-a arătat că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Din analiza atât a art. 14 din Convenție, cât și a art. 1 din Protocolul nr. 12, rezultă că discriminarea se referă la drepturile și libertățile prevăzute în Convenție.
Ori, în cauza de față se invocă discriminarea între categorii de salariați care funcționează la un alt nivel, și nu între categorii de funcționari care își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții sau autorități.
În ceea ce privește drepturile salariale, nu se poate reține că stabilirea unei grile diferențiate după nivelul organului angajator constituie discriminare, în sensul art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, așa cum s-a arătat în mai multe cauze în care s-a pronunțat Curtea, a distinge nu înseamnă a discrimina, iar situația unui funcționar aflat în raport de funcție cu un organ superior ierarhic nu este identică cu aceea a funcționarilor de la nivelele inferioare, așa încât nu se poate vorbi despre putere discreționară în aprecierea legiuitorului.
Diferențele de tratament salarial nu înseamnă încălcarea principiului nediscriminării, tratamentul salarial diferențiat având justificare obiectivă și rezonabilă care decurge din ierarhia autorităților în care funcționează personalul respectiv.
Având în vedere motivele arătate în prezenta hotărâre, Curtea constată că nu a avut loc o încălcare a prevederilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că soluția instanței de fond este temeinică și legală, așa încât în baza art. 312 Codul d e procedură civilă, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 1408 din data de 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 12 2009
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
/2ex/ 17 2009
Fond
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Alina Răescu, Carmina Mitru
