Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4719/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 4719
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Carmina Mitru
GREFIER - - -
XXX
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții Ministerul Mediului, Agenția Regională Pentru Protecția Mediului C și Agenția Națională Pentru Protecția Mediului, împotriva sentinței nr. 836 din data de 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurenții pârâți Ministerul Mediului, Agenția Regională Pentru Protecția Mediului C și Agenția Națională Pentru Protecția Mediului și intimata reclamantă Reprezentată De Sindicatul Liber Mediul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile au fost declarate, motivate în termen legal și au fost scutite de plata taxei de timbru.
S-a arătat că recurenții pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin.2
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 836 din data de 15 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Doljs -a dmis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada iunie 2005 - 10.02.2006, s-a respins acțiunea pentru perioada iunie 2005 - 10.02.2006 și s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor. A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta reprezentată de SINDICATUL LIBER "" C în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL UI ȘI GOSPODĂRIRII APRLOR, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA UI, AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA UI
Au fost obligați pârâții să acorde reclamantei suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 11.02.2006 - decembrie 2007, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, urmând aor espinge pe cale de consecință., întrucât în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din nr.HG 459/2005, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, este instituție publică cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, reorganizată ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, iar conform art. 2 alin. 1 din HG nr. 459/2005, agențiile județene pentru protecția mediului sunt instituții publice cu personalitate juridică, în subordinea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului cu statut de servicii publice de concentrate, finanțate de la bugetul de stat.
Prin urmare, Agenția Națională pentru Protecția Mediului este ordonator secundar de credite, iar Ministerul Mediul și și Gospodăririi Apelor este ordonator terțiar de credite.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune formulat de către reclamantă pentru perioada iunie 2005 - 10.02.2006, instanța a admis-o, întrucât potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum creanța reclamantei a devenit exigibilă în fiecare lună în momentul efectuării plății, iar reclamantul a învestit instanța cu soluționarea prezentei acțiuni la data de 11.02.2009, dreptul său la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei iunie 2005 - 10.02.2006 este prescris așa încât această cerere urmează să fie respinsă.
Analizând cauza dedusă judecății, instanța a reținut că în perioada 11.02.2006 - decembrie 2007, reclamanta a avut calitatea de funcționar public în cadrul unității pârâte și nu a primit suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, așa cum rezultă din adeverința aflată la fila 45 din dosar.
În drept, acțiunea formulată de către reclamanta este întemeiată în parte și a fost admisă, în această limită.
Potrivit art. 31 din Legea 188/1999, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului".
Ultimele două drepturi salariale, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art. 44 din OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art. 48 din OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Ori, având în vedere faptul că pentru anii 2007-2008, suspendarea prevăzută de OUG 92/2004 și OG nr. 2/2006 nu a mai fost menținută și faptul că potrivit art. 37 alin. 3 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, prin analogie de la plata primelor de vacanță, care s-a acordat din anul 2001, prin OUG 146 din 19.12.2007, suplimentul sporului și suplimentul gradului solicitat prin acțiune se impune a fi acordat.
Se impune această soluție în vederea înlăturării inechităților existente între persoanele care au primit drepturi salariale pe baza unor hotărâri judecătorești, elemente ce vizează interesul public și constituie o situație extraordinară.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării, deci devine actual, părțile urmând a fi repuse în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Conform art. 53 din Constituția României, restrângerea exercițiului unor drepturi este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în aceasta.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că, tot temporar a fost amânată plata suplimentului postului și suplimentului gradului.
Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, astfel că autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale, în concordanță cu principiul general constituțional prevăzut în art. 1 (5) din Constituție, care dispune că în România respectarea Constituției, a supremației legii, este obligatorie.
De asemenea, potrivit art. 38 alin. 2 din Constituția României, revizuită, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, printre aceste măsuri se regăsesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al tinerilor și femeilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice stabilite de legi, cum este cazul în speță.
Ori, textul de lege prin care a fost suspendată plata suplimentului postului și suplimentului gradului vine în contradicție cu normele constituționale, întrucât nu pot fi suspendate printr-o ordonanță de urgență.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Mediului, Agenția Regională Pentru Protecția Mediului C și Agenția Națională Pentru Protecția Mediului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului pârâta a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, că textul OG nr.6/2007 nu face nici o referire la suplimentul postului și la suplimentul corespunzător treptei de salarizare, precum și la cuantumul acestora, deci acordarea acestor suplimente nu poate fi interpretată decât ca nelegală.
Recurentul pârâtă Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile a susținut că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică.
A arătat pârâtul că suplimentul postului și dreptul la suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu sunt drepturi fundamentale.
S-a mai arătat că, s-a dat o interpretare greșită de către instanța de fond a prevederilor art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale
Recurenta pârâtă Agenția Regională Pentru Protecția Mediului, a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, că textul OG nr.6/2007 nu face nici o referire la suplimentul postului și la suplimentul corespunzător treptei de salarizare, precum și la cuantumul acestora, deci acordarea acestor suplimente nu poate fi interpretată decât ca nelegală.
Examinând recursurile formulate de pârâți, Curtea le găsește fondate, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamant are calitatea de funcționar public, fiind salariza tă în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclama ntă în petitul cererii ei fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclaman ta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclama ntă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclaman ta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâților.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Mediului, Agenția Regională Pentru Protecția Mediului C și Agenția Națională Pentru Protecția Mediului, va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Mediului, Agenția Regională Pentru Protecția Mediului C și Agenția Națională Pentru Protecția Mediului, împotriva sentinței nr. 836 din data de 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 12 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
/2EX/ 18 2009
Fond
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Alina Răescu, Carmina Mitru
