Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 472/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 472
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Morina
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentele-pârâte GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL GENERAL și GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL JUDEȚEAN B împotriva sentinței civile nr. 226/9.04.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă - care se legitimează cu seria - nr.- eliberat la data de 14.04.2009 de Municipiul B - restul părților fiind lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cu privire la excepția de nulitate a recursului.
Intimata-reclamantă solicită respingerea recursului formulat de recurentele-pârâte ca nemotivat și menținerea sentinței instanței de fond.
S-au declarat dezbaterile închise cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 226/9.04.2009 Tribunalul Bacăua admis acțiunea formulată de reclamanta, salariat la.M - Comisariatul Județean, în contradictoriu cu pârâții Garda Națională de Mediu - Comisariatul General B și Comisariatul Județean B; a obligat pârâta să achite reclamantei spor de mobilitate de 15% și spor de confidențialitate de 15% din salariul de încadrare, începând cu data de 04.08.2005 și să emită decizie prin care să se opereze în cartea de muncă prezenta hotărâre.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta ocupând funcția de consilier juridic în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului B și beneficiază de statutul funcționarilor publici aspect recunoscut și de cele două pârâte fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii 188/1999.
Prin Decizia nr. 127/04.08.2005 în baza căreia reclamanta a fost numită în funcția de consilier juridic clasa I, gradul profesional - debutant, începând cu aceeași dată va benficia de drepturile salariale corespunzătoare funcției publice de execuție, respectiv la salariul de bază se va calcula 25% spor de vechime, atribuțiile de serviciu anexă la fișa postului se completadaza cu drepturile și îndatoririle funcționarilor publici prevăzute de Legea 188/1999, Hot.1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici și ale Legii 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005.
Potrivit actelor normative mai sus invocate sistemul de salarizare al funcționarilor publici cuprinde salariile de bază, sporuri, stimulente, premii și alte drepturi. Art. 60 din Legea 514/2003 prevede că pentru activitatea sa profesională, consilierul juridic are dreptul la o remunerație de bază, stabilită prin negociere pentru consilierul juridic ce are statut de salariat, sau conform legilor speciale pentru cel numit în funcție. Același articol dispune că pentru activitatea profesională a consilierilor juridici aceșia au dreptul pe lângă remunerația stabilită și posibilitatea de a negocia prestațiile suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate-clauze prevăzute de art.25 și 26 din Legea 53/2004.
Legiuitorul a prevăzut clauza de mobilitate ca fiind clauza ce se acordă când obligațiilor de serviciu nu se realizează într-un singur loc stabil de muncă și în aceste condiții să se acorde prestații suplimentare în bani și în natură.
Clauza confidențialității a fost prevăzută în art.16 din Legea 514/2003 ca o obligație a angajatului ce pe toată durata desfășurării raportului de muncă și după încetarea acestuia să nu transmită informații sau date despre care a luat cunoștință pe parcursul desfășurării atribuțiilor de muncă.
Potrivit prevederilor din Legea nr. 514/2003 privind Statutul profesiei de consilier juridic și Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicata cu modificarile ulteriore, instanța apreciză că reclamanta beneficiază de sporurile solicitate urmând ca în bugetul instituțiilor M să fie cuprinse în fondul de salarii în urma aprobării ordonatorului principal de credite Ministerul Mediului și Gospodărie a Apelor, care v-a repartiza în bugetul comisariatelor regionale sumele alocate sporurilor solicitate.
În termen legal împotriva hotărârii tribunalului, pârâtele Garda Națională de Mediu - Comisariatul General și Comisariatul Județean B au formulat prezentul recurs, susținând că hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 188/1999 raportată la Ordonanța Guvernului nr. 92/2004.
Prin cererea de recurs, cele două recurente au arătat că, în conformitate cu art. 302 lit. c) din Codul d e procedură civilă, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor urmează să fie depusă printr-un memoriu separat.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat nulitatea recursului pentru nemotivare.
Examinând excepția de nulitate, curtea de apel constată următoarele:
Potrivit art. 303 alin. 1 din Codul d e procedură civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. În cauză, termenul de recurs a început să curgă la data de 27.11.2008 și a expirat la data de 15.12.2008 care a fost ultima zi în care recursul putea fi motivat.
Însă, recursul nu a fost motivat nici până la termenul de astăzi, deși recurentele au arătat că motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor urmează să fie depusă printr-un memoriu separat.
Răspunzând excepției de nulitate recurenta Garda Națională de Mediu a solicitat a se avea în vedre faptul că motivele de recurs au fost precizate prin cererea de recurs și anume,hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 188/1999 raportată la Ordonanța Guvernului nr. 92/2004". Astfel, modificarea hotărârii a fost solicitată în baza art. 304 pct. 9 don Codul d e procedură civilă.
Motivele de recurs trebuie concretizate prin art. 304 din Codul d e procedură civilă întrucât încadrarea corectă în unul sau mai multe din motivele enumerate de text este esențială în exercitarea dreptului de control al instanței de recurs. Prin urmare, lipsa încadrării și dezvoltarea motivelor de recurs face - în sesnul art. 306 alin. 3 din Codul d e procedură civilă - imposibilă examinarea hotărârii recurate, cu consecința anulării recursului în temeiul art. 306 alin. 1 teza I din Codul d e procedură civilă, căci instanța nu are facultatea de a suplini încadrarea în motivele de recurs prevăzute de text sau dezvoltarea lor.
În raport de aceste împrejurări devin aplicabile dispozițiile art. 306 alin. 1 teza I din Codul d e procedură civilă, text care prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. Prin urmare, recursul va fi soluționat în considerarea ca întemeiată a excepției de nulitate în condițiile art. 306 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul contencios administrativ declarat de recurentele-pârâteGARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL GENERAL și GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL JUDEȚEANîmpotriva sentinței civile nr. 226/9.04.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 07.05.2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - - | JUDECĂTOR, - |
GREFIER, |
Red.
Red.
2 ex. 19 mai 2009
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Morina