Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 4737/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 4737

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță

JUDECĂTOR 2: Alina Răescu

JUDECĂTOR 3: Carmina Mitru

GREFIER - - -

XXX

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL TG.J prin DIRECȚIA PUBLICĂ DE VENITURI împotriva sentinței nr.1482 din data de 13 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj.

La apelul nominal au lipsit recurentul pârât CONSILIUL LOCAL TG.J prin DIRECȚIA PUBLICĂ DE VENITURI, intimatul reclamant G și intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TG.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă.

S-a arătat că recurentul pârât CONSILIUL LOCAL TG.J prin DIRECȚIA PUBLICĂ DE VENITURI a depus cerere de renunțare la recurs.

Curtea constatând cauza în stare de judecată, a trecut la deliberări.

CU RTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 1482 din data de 13 mai 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Gorja admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Primăria Mun. Tg J, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, în parte. A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Tg. J, Primarul Mun. Tg. J și Direcția Publică de Venituri Tg. J,. A constatat prescris dreptul la acțiune pentru perioada 31.07.2003 - 15.04.2006și a anulat decizia nr. 28/2003 și obligă pârâtele Consiliul Local Tg. J și Direcția Publică de Venituri Tg. J la reîncadrarea reclamantului în funcția publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional superior, treapta I de salarizare, precum și la plata diferențelor salariale, începând cu data de 16.04.2006 până la 13.05.2009, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut că otrivit p. art.77 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.

S-a constatat, așadar, că prin lege a fost creată o instituție a primăriei, care include și primarul localității, o instituție publică autonomă din punct de vedere funcțional în raport de consiliul local al localității.

În consecință, în mod greșit reclamantul, care este angajat al Direcției Publice de Venituri, ce funcționează în cadrul instituției Consiliului Local al mun. Tg-J a chemat în judecată instituția Primăriei mun. Tg-J pentru a fi aceasta obligată la repararea unor prejudicii profesionale rezultate din raporturile de serviciu.

Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției Primarului mun. Tg-J a fost admisă.

În ceea ce priveșteexcepția prescripției dreptului la acțiunea reținut că otrivit p. art.117 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarului public, ispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.

De asemenea, potrivit art. 166 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Art. 283 alin.2 din același act normativ prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului, în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1).

În cauza dedusă judecății, reclamantul a avut, două pretenții: cea dintâi privind anularea deciziei nr.28 din 31.01.2003 emisă de directorul unității prin care s-a decis reîncadrarea sa pe funcția publică de execuție de inspector asistent clasa I, iar cea de a doua, vizând restituirea drepturilor salariale restante de la data de 31.07.2003.

Ori, în ce privește cea dintâi cerere nu se poate socoti că dreptul la acțiune a început să curgă de la data de 14.08.2003, cât timp reclamantului nu i s-a comunicat la acel moment decât faptul că a fost reîncadrat pe funcția publică de inspector asistent, iar nu și rezultatele evaluării, respectiv fișa individuală, în raport de care s-a făcut reîncadrarea, astfel încât, în mod obiectiv reclamantul nu a avut cunoștință despre faptul că, în raport de punctajul obținut, respectiv 8,11, ar fi fost îndreptățit la o reîncadrare într-un grad profesional superior.

Astfel susținerea pârâtei Direcția Publică de Venituri în sensul că dreptul la promovarea acestui capăt de cerere este prescris nu este fondată.

Cu toate acestea apare ca fondată excepția prescripției dreptului la acțiune în ce privește sumele de bani restante, în raport de dispozițiile art.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în raport de care reptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art. 3 ermenul prescripției este de 3 ani.

Referitor la fondul cauzei s-a reținut că otrivit p. art.4 alin.1 lit.a din Ordinul Ministrului Administrației Publice - Agenția Națională a Funcționarilor Publici nr. 218/27.05.2003 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind reîncadrarea funcționarilor publicat în Monitorul Oficial nr.386 din 4 iunie 2003, pentru reîncadrarea în funcțiile publice de execuție în gradul profesional "superior" funcționarul public trebuie să obțină minimum 7 puncte.

De asemenea, potrivit art.2 din același act normativ, autoritățile și instituțiile publice au obligația de a duce la îndeplinire aplicarea instrucțiunilor prevăzute la art. 1, cu excepția prevederilor art. 7.

Ori, în cauza dedusă judecății petentul a făcut dovada calității de funcționar public în funcție de execuție, a împrejurării că s-a procedat la reîncadrarea sa în funcție publică, precum și a punctajului de 8,11 obținut, care îl îndreptățește la obținerea reîncadrării pe funcție publică de execuție de consilier în grad profesional superior, iar nu principal.

Nu a putut fi reținut argumentul prezentat de intimată, în sensul că la reîncadrarea reclamantului pe funcție s-a ținut seama și de criteriul nivelului de salarizare deținut la momentul reîncadrării, respectiv cu privire la argumentul limitei de 20%, întrucât acestea nu sunt criterii de departajare între funcționarii publici care îndeplinesc cerințele de punctaj prevăzute în actul normativ, iar interpretarea dată legii prin nota nr.-/04.07.2003 a Ministerului Finanțelor Publice și prin care, de altfel, se adaugă la lege, nu are caracter obligatoriu, neîndeplinind condiția publicării în Monitorul Oficial al României.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul CONSILIUL LOCAL TG.J prin DIRECȚIA PUBLICĂ DE VENITURI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare rcurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că rezultatul evaluării, respectiv fișa individuală pentru reîncadrarea pe noua funcție publică nu i-au fost comunicate reclamantului, avînd în vedere că, din actele anexate dosarului cauzei se reține că fișa individuală poartă semnătura de luare la cunoștință a funcționarului public.

Totodată, procedura de reîncadrare în noua funcție publică s-a făcut prin coroborarea prevederilor Ordinului nr.218/27.05.2003 cu Legea nr.161/2003, în conformitate cu care procesul de reîncadrare a funcționarilor publici nu presupune promovarea în grad profesional a acestora.

Pentru termenul din data de 12 2009, recurentul pârât CONSILIUL LOCAL TG.J prin DIRECȚIA PUBLICĂ DE VENITURI, a depus la dosar o cerere de renunțare la judecata recursului.

Potrivit art.246 alin.1 din Codul d e procedură civilă,reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Constatând că sunt îndeplinite cerințele art.246 alin.1 pr.civ. urmează a se lua act de renunțarea recurentului la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E:

Ia act de renuntarea la judecata recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL TG.J prin DIRECȚIA PUBLICĂ DE VENITURI împotriva sentinței nr.1482 din data de 13 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

/2EX/ 18 2009

Fond

Președinte:Magdalena Fănuță
Judecători:Magdalena Fănuță, Alina Răescu, Carmina Mitru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 4737/2009. Curtea de Apel Craiova